Bucuresti (34) - Picnicul japonez, hanami și cireșii înfloriți din Herăstrău

Am făcut-o din nou - am revenit la Yuki - Home Dinining, în ajun de Florii pentru un nou prânz delicios în compania Alexandrei de la Experiențe Japoneze. Ce-i drept, planul inițial era ca evenimentul să aibă loc într-un cadru special - Grădina Japoneză din parcul Herăstrău, la iarbă verde și la umbra cireșilor japonezi înfloriți, însă vremea de afară a avut alte planuri.

Am reconfigurat traseul și ne-am bucurat de decorul tradițional nipon de la Yuki, lăsând plimbarea pentru desert (și am avut parte de un desert pe cinste 😀 - vă povestesc mai multe în continuare).

Bucuresti (32) - Un colt din Micul Paris de odinioara

Calatorscop la FotoCabinet

Dragilor,

Incepe perioada aceea a anului cu inimioare roz-rosii, ciocolata, (pseudo) cine romantice, mi-mi-mi-urii si priviri galese, incat te intrebi unde naiba a zacut ascunsa atata dragoste si cum de taman acum, cand afara ploua si iarna parca nu mai vrea sa plece ne-a apucat reumatismul, pardon...romantismul. Sa va spun un non-secret - pana si noua, femeilor ni se cam apleaca de la atata dulcegaraie. Sau oi fi ramas eu singura Cupidon-Grinch. Dar hai ca m-a luat valul si uit despre ce vroiam sa va povestesc :) 

Chiar ma intrebam cum de mi-a zburat mintea la asta si de unde am plecat..Hmm? A! da :) ma gandeam la cat de "altfel" trebuie sa fi fost dragostea in Bucurestiul Belle Epoque, cand pana si dezvelitul gleznelor reprezenta o granita foarte fina intre intimitate si vulgaritate, cand o adiere din gene frangea inevitabil inima tanarului student neinitiat in ale dragostei, si cand, prinsa in valtoarea sentimentelor si stransa in corsetul dupa moda vremii, dominisoara lesina, asemeni unei trestii aplecata de vant (si isi revenea la fel de rapid, daca nu intorcea privirea potrivita). 

Bucuresti (31) - Heidi Choco World: rasfat si tentatii dulci

Praline la final de workshop

Prima plimbare calatorscopica din 2019 ne-a adus in lumea dulce si fascinanta a ciocolatei. Personal, mi-a adus aminte de Zaanse Schans - Olanda, oraselul olandez din apropierea Amsterdam-ului in care aroma de cacao cu lapte si de ciocolata pluteste efectiv in aer, insa de data aceasta ne aflam la o margine de Bucuresti, mai exact in comuna Pantelimon, unde, alaturi de cei de la TED Adventure am pornit intr-o experienta dulce. Iar daca am inceput anul asa, sper sa o tinem in acelasi ritm pana la final - tot pe drum si mereu cu experiente dulci.

Bucuresti (31) - Pe urmele familiei Chrissoveloni prin centrul vechi

Sursa foto

Dupa-amiaza de vara, tocmai buna pentru a descoperi noi intelesuri pentru locurile si cladirile pe langa care trecem aproape zilnic, in acelasi iures ce poarta amprenta rutinei. De data aceasta i-am ales ca parteneri de calatorie pe cei de la Asociatia Istoria Artei, intr-un tur pietonal printre cladirile ce au facut parte din patrimoniul familiei Chrissoveloni. Turul a fost condus de d-na Oana Marinache, istoric de arta si presedinta asociatiei, care ne-a purtat pasii pe Lipscani, dar si prin tumultoasa viata a familiei, legaturile cu marile nume ale epocii si ceea ce a ramas in urma lor - trei foste sedii de banca si a unui centru comercial: BNR - filiala Bucuresti (Lipscani nr. 8), imobilul de la numarul 29, Carturesti Carusel (Lipscani nr. 55) si Palatul Sutu. O calatorie interesanta, care se intrepatrunde cu viata financiara a Bucurestiului de la final de sec XIX si inceput de sec XX.

Bucuresti (30) - Delta Vacaresti, impresi si pareri calatorscopice si neavizate

Delta Vacaresti - the classic view

Sambata e zi de plimbareli calatorscopice, iar, daca nu parasim Bucurestiul, descoperim si aici mereu ceva nou. V-am spus ca Bucurestiul e un oras surprinztor! Intr-una dintre sambetele trecute am decis sa ne transformam in mici exploratori si sa ne avantam prin salbaticia care a crescut taman in mijlocul orasului. "Descoperita" si apoi popularizata cu surle si trambite,  promovata prin zeci de documentare mai mult sau mai putin cosmetizate, Delta Vacaresti (caci aceasta a fost destinatia noastra de weekend) promitea o evadare in natura. Si asta era exact ce ne doream!

Bucuresti (29) - Zona Gradina Icoanei si Schitul Darvari - o plimbare care-ti incarca bateriile

Str. Schitu Darvari

Intr-o perioada in care timpul meu s-a impartit (tot mai des inegal) intre viata de la birou si  incercarea de a compensa si comprima in timpul liber iesiri in oras, timp petrecut cu ai mei, descoperit locuri noi, revizitat locuri dragi, o plimbare de una singura e nu numai un capriciu, dar chiar un act de curaj si indrazneala. Cred ca imaginea pare cunoscuta pentru multi dintre voi, insa iata ca vineri a veni momentul sa inot un pic contra curentului si sa pornesc, singurica, doar cu gandurile mele, intr-o plimbare tihnita, in pas domol pe stradutele din zona Icoanei. 

Aveam in gand si o destinatie precisa, dar pana acolo, m-am bucurat de linistea ce te cuprinde incet, odata ce depasesti zona pietei Romane, spre Lahovari si intri pe str. Eremia Grigorescu. Imediat pe partea stanga, ma intampina Tandarica, teatrul copilariei mele. Zambec, iar murmurul salii si zarva de pe scena (sau o fi fost invers) din piesa "O fetita mai cu mot, pune-un capcaun la colt" imi raspuna in urechi (sa fi trecut vreo 25 de ani de-atunci. Oare se mai joaca?). Eh, incep sa ma deconectez... incet-incet. 

Bucuresti (28) - Vila cu clopotei (Muzeul Dr. Nicole Minovici): intre folcor si expozitia de tatuaje

Vedere spre Vila cu clopotei, din curtea muzeului

Aproape de iesirea din Bucuresti, spre DN1, chiar langa gara Baneasa peisajul este marcat de o constructie in cel mai pur stil romanesc, un mix armonios de eleganta, traditional, ospitalitate si maiestozitate - e cunoscuta sub titulatura de Vila cu Clopotei si gazdieste, de mai bine de 110 ani Muzeul Dr. Nicolae Minovici, primul muzeu bucurestean de arta populara. Arhitectura vilei, ce o face sa se distinga printre toate cladirile ce o inconjoara i se datoreaza lui Cristofi Cerkez. Initial muzeul a apartinut initiativei private a Dr. Minovici, dar in 1937 acesta doneaza colectia sa de arta populara, precum si proprietatea aferenta Comunei Bucurestilor. In mai 2016, muzeul a fost redeschis publicului, dupa o ampla consolidare si renovare. 

Bucuresti (27) - Palatul Primaverii

Intrarea

11 februarie - zi de sambata si aproape sfarsit de iarna, cu temperaturi inca prea joase pentru o plimbare la pas prin Bucuresti, in cautare de nou colturi cu poveste, dar perfecta pentru a descoperi interioare la fel de intersante, incaperi intre ai caror ziduri s-a scris istorie si despre care auzim prea rar vorbinu-se cu admiratie. Din pacate, dar si din fericire Bucurestiul nu duce lipsa de astfel de locuri, iar noi am mai descoperit inca unul despre care va povestim pe scurt, in continuare:

Asadar, am inceput cu scurta escapada prin cartierul Primaverii, cu destinatie precisa - Palatul Primaverii, probabil cea mai cunoscuta, dar si mai greu accesibila resedinta din perioada comunista. Aici s-a aflat, incepand cu 1965 locuinta privata a sotilor Nicolae si Elena Ceausescu si casa in care, pentru o perioada scurta de timp au locuit si copiilor acestora, Nicu, Zoe si Valentin.

Candelabrul din crama

Cateva cuvinte despre cartierul (astazi elegant, linistit, dar si acum, ca si atunci, nu pentru oricine) ce "gazduieste" palatul (in fapt, o vila cu etaj):

Povestea sa incepe dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, cand Carol al II-lea, impreuna cu primarul de atunci al Bucurestiului - Dem. D. Dobrescu hotaraste construirea, pe acest loc a unui cartier la standarde occidentale, destinat (ca si astazi) politicienilor, dar si celor bogati. In anii 50 au inceput sa se mute aici primii nomenclaturisti comunisti. Tot in aceasta perioada vilele au inceput sa fie modernizate, iar cu timpul, pe masura ce locuitorii cartierului ocupau tot mai importante functii in stat, cartierul a devenit un mic univers inchis. La inceputul anilor 80 traficul in aceasta zona a fost interzis cu desavarsire. Astfel, viata celor ce locuiau in acest cartier a devenit inaccesibila celor de rand, ceea ce a dat nastere povestilor urbane ce inca circula despre luxul si grandoarea in care locuiau faimosii sai rezidenti.

Bucuresti (26) - Palatul Elisabeta, vedere de peste gard

V-am obisnuit ca pe Calatorscop sa cititi despre locurile pe care le vizitez si pe care va recomand sa nu le ocoliti in iesirile voastre, fie ca acestea se numesc plimbari, vacante, concedii sau pur si simplu pauze de relaxare. Articolul de astazi este insa putin diferit, caci vorbeste despre Palatul Elisabeta, un loc pe care imi doresc sa il vizitez si care imi pare, pe cat de simplu pe atat de atragator si totusi invaluit in mister.

Bucuresti (25) - Muzeul Cotroceni - a doua sansa

Holul de Onoare

Intr-unul dintre primele articole din seria Bucuresti de pe Calatorscop, v-am povestit despre experienta (neplacuta) pe care am avut-o vizitand Palatul Cotroceni. Au trecut aproape 3 ani, intre timp s-a schimbat si "locatarul principal al palatului" si ne-am facut curajul sa revizitam muzeul, cu speranta sincera ca de data aceasta ceva va fi altfel. De teama experientei trecute, am ales sa nu mai mergem de capul nostru, ci cu un grup de profesionisti si pasionati de plimbari, adica cu cei de la Terra Incognito, alaturi de care am adunat cateva experiente deopotriva interesante si placute despre care puteti citi pe blog (aici si aici). Asadar, cu incredere si elan, intr-o duminica de toamna tarzie ne-am dat intalnire la poarta Muzeului Cotroceni (desi adresa oficiala este cea din Bdv Geniului nr 1, intrarea se face din soseaua Cotroceni - cea in panta, paralela cu gardul Gradinii Botanice), la ora stabilita, conform rezervarii prealabile. Si de aici incepe aventura:

Takumi - coltisorul japonez din Bucuresti

Ultimele carti pe care le-am citit surprind Japonia in diferite perioade istorice, dar fie ca este vorba despre Japonia secolului XIX din Ultima concubina, fie de cea de dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial descrisa in Vechiul Oras Imperial sau de Japonia moderna din Imparateasa, toate surprind caracterul traditionalist, plin de simbolistica al acestei tari. Rigoarea cu care fiecare obicei este indeplinit (de la ceremonia ceaiului la ofrandele aduse zeilor in templu, la machiajul gheiselor sau chiar simpla imbracare a chimonoului) sau atentia si multitudinea de intelesuri ascunse pe care fiecare tesatura, pictura sau caligrafie o inglobeaza, m-au determinat sa incerc sa aflu cat mai mult despre cultura nipona. Si, cu toate ca experientele mele de calatorie de pana acum s-au rezumat la teritoriul european, prin intermediul fiecarui capitol din cartile amintite, am mai facut un pas spre Japonia florilor de cires si a atingerii de matase. Cu siguranta ca Japonia zilelor noastre este mult tehnologizata si poate imaginea surprinsa in cele trei romane nu mai are prea mult a face cu realitatea cotidiana, dar cu toate acestea cred in continuare ca rafinamentul si delicatetea unor astfel de traditii si simboluri nu pot fi date uitari, chiar si in fata celei mai avansate tehnologii.

Asa ca mare a fost bucuria sa aflu ca saptamana trecuta s-a deschis in Bucuresti primul magazin japonez, cu rafturi pline de obiecte de ceramica si artizanat, venite tocmai de la mama lor si nu imitatii facute pe vapor. Magazinul se numeste Takumi, face parte din grupul Humanitas si s-a deschis in locul fostei librari Humanitas din curtea Green Hours. 

Joie de Vivre - buna dispozitie servita intr-o ceasca de ceai

O ceasca de ceai este, dincolo de licoarea aromata, o invitatie la visare si buna-dispozitie, un pretext sa te cufunzi intre perne moi, cu o carte buna in mana sau alaturi de oamenii cei mai dragi sporavaind ore in sir. Ceaiul imi inspira deopotriva mirosul de sarbatorilor de iarna, aerul de vacanta condimentat cu povesti lungi despre locuri fascinante, distinctia unor relatii solide cladite in timp, parfumul si delicatetea prieteniei sau o tratamentul dupa o raceala zdravana, cand tot ce iti doresti este ca mama sa iti aduca o cana de ceai fierbinte cu multa lamaie si un strop de miere. 

De cand s-a inchis Aristocats (ceainaria noastra de suflet) am fost intr-o permanenta cautarea a unui coltisor de Bucuresti cochet si homey, linistit, in care o ceasca de ceai sa fie mai mult decat un antidot al zilelor ploioase. Cautam un loc cu stare de spirit, in care sa te intinzi la povesti in fata unui ceainic din care valatuci de abur aromat sa isi faca simtita prezenta, iar noi sa pierdem sirul orelor petrecute acolo. Dupa lungi cautari, am descoperit Joie de Vivre, o adevarata oaza a ceaiurilor (meniul lor peste 60 de sortimente, de la ceai negru, verde, infuzii de plante, la ceai alb si rooibos), dar si un locsor cosy tocmai bun pentru reincarcat bateriile dupa un final de zi sau de saptamana agitat.

Asadar duminica trecuta, pe o ploaie torentiala si rece intram in ceainaria Joie de Vivre. Era liniste si mirosea a scortisoara. Ne-am asezat la o masuta din salonul rosu si am inceput sa studiem meniul bogat si colorat; atatea combinatii, arome, gusturi de prin toate colturile lumii: de la sampanie si ciocolata cu iz frantuzesc, la chai-ul tipic indian, negru cu lapte si condimente, la Sakurayu - Japonese Cherry Blossom inspirat de florile de cires. O lume intreaga intr-o ceasca de ceai, pe care am savurat-o alaturi de o felie de tort de ciocolata (absolut delicios!).

Bucuresti (24) - Teatrul National de Ziua internationala a teatrului

„Teatrul ne poate spune totul! Teatrul a fost si va ramane pentru totdeauna. Teatrul e deschis. Lasati naibii gadgeturile si computerele – mergeti la teatru, ocupati locurile de la parter, de la balcon, dati ascultare cuvantului, priviti pe viu personajele – in faya aveti teatrul, nu-l nesocotiti si nu-l lasati sa treaca neobservat, caci viata trece foarte repede. Avem nevoie ca teatrul sa fie diferit. Orice fel de teatru este necesar” - acesta este mesajul regizorului rus Anatoli Vasiliev pentru Ziua Internationala a Teatrului (27 martie). 

Bucuresti (23) - Muzeul de Arta Frederic si Cecilia Cutescu-Storck

In ultimele zile ale lui februarie am profitat de vremea frumoasa de afara si de o zi libera in cursul saptamanii, ca sa imbin treburile administrative cu placutul. Astfel ca, intre doua cozi si multa birocratie am ales sa ma relaxez si in acelasi timp rasfat cu o  plimbare, pe jos, pe stradutele pitoresti si linistite cu case de la 1900 din zona Piata Victoriei - Piata Romana. Asa am ajuns sa revizitez Muzeul de Arta Frederic si Cecilia Cutescu-Storck.

Casa ce gazduieste muzeul se face remarcata imediat, nu doar prin arhitectura sa stil Tudor (asemeni Muzeului de Arta Veche Apuseana), dar si prin culoarea zidurilor sale un rosu grena, pe care unii il numesc rosu-pompei; iar intre zidurile sale vei descoperi, odata ce ii treci pragul povestea unei familii de artisti, cu parfum de epoca, de bun gust si pitoresc.

Am petrecut cateva minute admirand de pe trotuar exteriorul casei, apoi am citit cele cateva informatii despre muzeu, aflate pe o placuta, in apropierea portii, cand, de undeva din curte se aude o voce baritonala: "Doriti sa vizitati muzeul?" Pret de cateva clipe in mintea mea a fost un amestec de entuziasm, de wow, de surprindere, de bucurie si inca ceva pe deasupra. Iar la o astfel de invitatie nu aveam cum sa raspund altceva decat DA. Cred ca este prima oara de cand am inceput sa redescopar Bucurestiul, cand am parte de o astfel de primire calda. Sunt convinsa ca multe s-ar schimba in turismul romanesc daca am urma acest exemplu, daca am invata sa fim mai primitori, sa ne "agatam" potentialii vizitatori si sa ii intampinam (cel putin) cu un zambet. 

Dar revenind la muzeu:

Bucuresti (19) - Muzeul Theodor Aman

Intr-o dupa amiaza de vineri (din cele cu multe grade minus si munti de zapada pe trotoare) am simtit nevoia unei pauze de cultura; si cum ma aflam in zona Universitate, am luat-o la pas spre Muzeul Theodor Aman. Nu ma aflam la prima vizita, cu toate ca ultima data cand i-am trecut pragul a fost acum mai bine de 15 ani, iar memoria detaliilor nu ma prea ajuta. Stiam doar ca am mai fost si mi-a placut. 

Asadar, cu cateva franturi de amintiri in minte am pasit in mica curte a casei-muzeu. O doamna gardin m-a intampinat si mi-a indicat intrarea, anuntandu-ma ca d-na custode va veni imediat. Cu greu am reusit sa urc cele 5 trepte din fata cladirii, pentru ca erau acoperite de un strat generos de ghiata lucioasa si cristalina. Un pic de skill-uri alpinistice si am ajuns "in varf", pasesc in holisorul de la intrare, ma incalt cu papuceii de plastic si apoi parca intru intr-o alta lume: eleganta, dar totusi cu aer cald, de acasa.

Bucuresti (18) - Bucurestiul dincolo de centru...franturi din cartierul Berceni

sursa

Am mai spus-o, dar simt nevoia sa o repet - Bucurestiul, dincolo de gri si betoane poate fi un oras surprinzator. Si, cu toate ca este orasul m-am nascut si in care locuiesc, tot gasesc, cu fiecare plimbare pe care o fac, un coltisor de poveste. 

Bucurestiul (si nu ma refer aici doar la centrul vechi si zona istorica) e un oras care trebuie umblat si citit astfel incat sa ii descoperi farmecul si frumusetea; un oras cu multe straturi de praf, mizerie, delasare, indiferenta, sub care se ascund tacute bijuterii arhitecturale, povesti de dragoste nespuse, familii de boieri sau din contra mahalale cu rezonanta istorica si...poate chiar mai mult de atat. 

Parteneri de calatorie (3): Calatoria cu animalutul de companie

El e Otis 

Pentru posesorii de animale de companie, planificarea unei vacanta inseamna in primul rand identificarea unei solutii pentru prietenul patruped in perioada in care stapanii sunt plecati. Cu aceasta problema m-am confruntat in ultimii 4 ani de cand a intrat in viata mea OTIS - micul meu yorkshire terrier.

Primele solutii incercate au fost sa fie lasat in grija prietenilor de incredere, a unui au-pair sau la o pensiune de animale. Desi toate variantele sunt comfortabile, in ultima perioada Otis a calatorit impreuna cu mine. 

A calatori cu animalul tau de companie inseamna in primul rand ca trebuie sa faci un research mult mai atent a tuturor detaliilor vacantei si sa calculezi in costurile prevazute si cheltuilelile pentru prietenul tau patruped.

Bucuresti (17): Palatul Bursei - un crampei din Bucurestiul de alta data

Pe la sfarsitul lunii octombrie, m-am nimerit (printr-o conjunctura fericita in zona Universitate), pe langa Biblioteca Nationala (Palatul al Camerei de Comert si Industrie) despre care v-am povesti mai multe aici. Un afis colorat si cativa tineri cu alura studenteasca stand in dreptul uneia dintre intrarile laterale mi-au atras atentia. "Intrare libera" scria pe afisul colorat, asa ca am profitat de ocazie si am patruns (din nou) in cladirea - monument "de o majestate simpla si frumoasa, cu o fatada grandioasa, clasica si vie“, cum aparea descrisa cladirea, in publicatiile de la inceputul secolului XX.

Mi-am zis ca e o ocazie buna sa descopar o alta aripa a impozantei cladiri ce a adapostit odata Bursa. Mai ales ca, din punctul meu de vedere, este cea mai frumoasa cladire din fostul district bancar al Bucuresiului de alta data; din care mai fac parte cladirea Bancii Nationale, acuala cladire a Universitatii Spiru Haret (ce adapostea odata Societatea Creditului Funciar Urban), etc.

Bucuresti (16) - Expo Bazar Art

O plimbare prin targurile de vechituri este o adevarata calatorie in timp, in vremuri in care timpul trecea mai tihnit, in care preocuparea era mai mult pentru frumos si mai putin pentru functional, in care atentia pentru detalii si calitate era la un alt nivel (mai inalt). Obiectele pe care le gasiti in aceste piete sunt cele care au treut testul timpului si care, readuse la viata spun povestea vremurilor din care provin. Primul astfel de targ pe care l-am vizitat a fost la Viena (cititi mai multe aici), iar de atunci am mai vazut si alte targuri, mai mari sau mai mic; niciun targ nu e la fel, nicio zi in acelasi targ nu seamna cu precedenta, asa ca, daca te-ai indragostit iremediabil de un anume obiect si daca bugetul ti-o perminte, ia-l acasa, pentru ca, data viitoare s-ar putea sa nu il mai gasesti. 

Calatorscop captiv sau Cum e la escape - room?

Daca esti un impatimit al jocurilor pe calculator sau al filmelor politiste (fie ca esti fan CSI sau Verdict: Crima),  dar cu toate acestea ai decis ca (din cand in cand) merita sa iei o gura de oxigen si realitatea in piept, atunci Escape-Room-urile au fost create special pentru tine. O oaza de mister, de joculete de logica si puzzle-uri, de indicii ascunse care asteapta sa fie puse cap la cap, si unde mai pui ca e o excelenta solutie de a socializa intr-un grup relativ mic (2-5 persoane).

Ideea a prins si la noi, iar locatiile de tip escape-room se intrec in construirea unor cazuri si povesti care mai de care mai captivante, recreand totodata si un decor pe masura, caci in orice poveste detaliile si amanuntele conteaza.

Asadar, daca inca va intrebati: care e faza cu Escape-room-ul? Calatorscop a fost, a experimentat si va spune (in cele de mai jos) ce a constatat. Ha! ca mi-a iesit si de-o rima :)