meniu

Sunday, January 28, 2018

Raftul de calatorie (25): Zeii Tangoului (autor: Carolina De Robertis)

Sursa: Pinterest
Zeii Tangoului a fost tema pentru a 2a intalnire a clubului de lectura Damen Tango si recunosc ca am primit-o cu entuziasm amestecat cu o doza de scepticism: o carte despre muzica, tango, saracie, dragoste neimplinita si note de erotism (asa cum anunta synopsis-ul de pe  coperta) si foarte putin despre calatorie - cel putin asa parea la prima vedere! Am acceptat totusi sa depasesc un pic tematica Raftului de Calatorie manata mai mult de curiozitate - prima carte (a mea) despre America de Sud, cultura argentiniana si Lumea Noua, in plina ascensiune, sufocata de valuri de imigranti veniti de dincolo de ocean la inceputul secolului 20. Pana la urma, o buna ocazie sa aflu lucruri noi despre un al coltisor de lume, mi-am zis.

Acum, la finalul lecturii, pot spune ca intreaga poveste m-a surprins si tinut cu sufletul la gura pana la ultima fila: o calatorie ce porneste din Italia rurala si ajunge fix pe strazile Buenos Aires-ului si in lumea tangoului aflat si el la inceput, pornind din cartierele marginase unde povestea dansului se impleteste cu cea imigrantii veniti aici din Europa in cautarea unui trai mai bun, inghesuiti in conventillos-urile insalubre si lipsite de intimitate, cu povestea femeilor devenite prostituate in lupta pentru supravietuire pe un taram necunoscut, dar si a cabareului de lux si castigurilor fabuloase, pentru ca in final povestea sa ne poarte in Montevideo, Uruguay intr-o atmosfera ceva mai calma si asezata decat a Buenos Aires-ului, dar la fel de pitoreasca.

Monday, January 1, 2018

Cehia (1) - Magie si sarbatoare - Pietele de Craciun din Praga si Karlovy Vary

La fereastra unui restaurant praghez
Craciunul la Praga a fost unul dintre visele implinite in 2017 si asta nu doar pentru frumusetea de poveste a Pietei de Craciun, cat si pentru oras in sine. De data aceasta a fost a 3 oara cand am vizitat capitala Cehiei, insa prima in care am gasit-o gatita in haine de sarbatoare (un pic de zapada ar fi transformat-o in feerie) si a fost intr-adevar de basm, asa ca nu stiu cum se vede Praga prin ochii altora, insa pentru mine ramane in top si m-as intoarce aici ori de cate ori as avea ocazia.


Revenind la povestea de iarna din Praga si ultima plimbare calatorscopica din 2017:

Ca si in alte capitale sau orase mari si aici sunt amenajate mai multe piete de Craciun; in fapt, in aceasta perioada cam tot ce inseamna zona pietonala se transforma in mini satuc format din casute de lemn, care cu bunatati specifice perioadei, care cu suveniruri, cadouri sau idei bune de luat acasa. Cea mai mare si mai cunoscuta dintre pietele de Craciun pragheze este cea din Piata Orasului Vechi (Staromestske Namesi), unde, inconjurate de cladirile cu arhitectura gotica, baroca si renascentista, alaturi de bradul imens decorat cu luminite si mini-vitralii rotunde, casutele din lemn creaza o atmosfera de sarbatoare. Aici targul de Craciun se deschide pe 2 decembrie, iar casutele isi inchid usitele pe 6 ianuarie. Asadar, si dupa Revelion puteti sa dati o fuga pe aici in cautarea atmosferei de sarbatori.