Raftul de calatorie (27) - Sapte ani in Provence (autor: Ioan T. Morar)

Cunoscători sau nu, pasionați de călătorii sau doar turiști, Provence-ul este inevitabil asociat în mintea multora cu lavanda, lanuri nesfârșite de mov infinit ce se unduiește în bătaia vântului mediteraneean. In ceea ce mă privește (cu toate că încă nu am "bifat" în jurnalul de călătorii călătorscopice aceste meleaguri) am 3 repere, 3 borne (să le spunem literare) care m-au adus mai aproape de experiența și viața provensala, dincolo de șabloane. Îmi place ideea că Provence-ul este o regiune unde (pare) că se îmbătrînește frumos

Primul este un articol al Simone Tache, scris pe blog-ul său personal în 2012 - Am fost în raiul lavandei,  în care, cu umorul și (auto)ironia caracteristică împărtășește experiența de a "vizita" lanurile de lavanda, tocmai dupa ce aceasta fusese recoltată - un lan de paie la poalele abației cisterniciene Notre Dame de Senanque, o imagine a realității care te trezește brusc din visarea mov-lila pentru care ai bătut sute de km. In viziunea mea, deși o relatare scurtă, cel mai bun exemplu pentru scos stereotipurile din capul oricaror vânatori de imagini clișeu ce împânzesc internetul. 

Apoi am descoperit și citit seria de povestiri despre experiența provensala a unui expat literar - Peter Mayle, scriitorul britanic care s-a stabilit în Luberon. inima Provence-ului. Doua dintre cărțile (Un an în Provence și Din nou în Provence sale regăsesc și în galeria călătorscopica, pe Raftul de Călătorie (puteți citi aici și aici), însă vă recomand să le cititi pe toate (cred că sunt vreo 12 cu totul), ordinea e pur aleatoare. Pe mine m-a cucerit cu stilul lejer, amuzant, plin de detalii spumoase, dar și interesante, care reușesc să te transpună rapid (pe tine cititor) chiar în mijlocul actiunii. Devi practic parte din familie și din comunitate, te identifici cu provocările de zi cu zi, savurezi preparatele îmbietoare și vinul care udă orice masă provensală, indiferent de sezon,  traversezi prin traficul haotic satucele cu aer de poveste și te amuzi copios cu fiecare noua conferatie locala descoperită (francezii chiar se iau în serios la acest capitol, dar vă las pe voi să descoperiți mai multe citindu-l....dacă nu ați făcut-o deja).

Gara din Ciotat

Cea de-a treia borna provensală este tocmai cartea despre care vreau să vă povestes astăzi - este vorba despre volumul lui Ioan T. Morar - "Șapte ani în Provence".  Am ezitat ceva întainte să încep să o citesc, îmi era greu să asociez figura ușor anostă, de șoricel de bibliotecă, cu stilul de viață provensal (așa cum mi-l imaginez eu - vulcanic, alert, într-o continuă mișcare și foarte ancorat în tradiții și cutume). M-am înșelat și mi-o asum, mă bucur că am trecut peste pre-concepții și am pornit alături de Ioan T. Morar în aventura ciotadină. De ce ciotatină? Pentru că acolo și-a stabilit reședința,în Ciotat, micul colț de Franța și de Provence, terenul de joacă și de exercițiu al fraților Lumiere, părinții cinematografiei.

Ianuarie 2020 - Ganduri pentru un inceput cu zambetul pe buze

Luna Ianuarie e de obicei luna în care blogurile, jurnalele online, site-urile (mai mult sau mai puțin) personale se umplu de bilanțuri, retrospective și analize; e luna în care tragem linie, adunăm, scădem, iar la final cântărim rezultatul și facem promisiuni (mai mult sau mai puțin realiste) pentru anul ce urmează. Le vom respecta sau nu, rămâne de văzut.

Pentru mine 2019 a fost anul în care am scris (pre) puțin despre călătoriile pe care le-am făcut și locurile pe care le-am văzut (dovada și cele aproape 50 de drafturi de articole ce mă așteapta cumintele, dar cu speranta ca intr-o zi vor fi eliberate in eter), am scris o serie de articole pentru competitia SuperBlog pe teme care mai de care mai diverse si mai apropiat-o-indepartate de subiectele dragi mine (despre experienta SuperBlog puteti citi mai multe aici), dar am experimentat multe si sper sa nu ma loveasca amnezia si sa reusesc sa impartasesc cu voi din aceste trairi, astfel incat, prin articolele Calatorscop sa rememorati alaturi de mine toate aceste momente.

Unul dintre blog-urile pe care le urmaresc si citesc cu drag este Zambet si Sanatate, in spatele caruia sta (ma rog, ea nu prea sta, caci scrie, alearga, se plimba si povesteste) Andra, una dintre partenerele noastre de calatorii calatoscopice. Articolul ei "10 întrebări pentru final de an" a fost inspiratia pentru randurile de mai jos. Asadar, va invit sa facem o retrospectiva a lui 2019si sa ne pregatim pentru proaspat inceputul 2020 raspunzand la cele 10 intrebari propuse de Zambet si Sanatate

Superblog 2019 prin Calatorscop

Bloggingul este a full time job chiar și atunci când nu reușești să scri atât de des pe cât ți-ai propus - important este să o faci cu tot sufletul. Așa spuneam la început de septembrie, când vă anuntam  că mă înham cu energie la cea mai longevivă competiție de scriere creativă din blogosfera românească - SuperBlog. Articolul integral îl găsiți aici, iar aventurile Călătorscop în universul SuperBlog nu ar fi complete fără un articol de final, în care să vă povestesc despre Gală, despre comunitatea de (super)bloggeri din care mă bucur că oficial fac parte, despre ce am învățat de-a lungul celor 2 luni de maraton creativ și despre ce am luat acasă din această experiență. 

Weekendul trecut s-a scris ultimul capitol din experienta SuperBlog 2019, iată și cronica mea despre toate acestea, cu bune și mai puțin bune, dar cu cel puțin la fel de multă încredere că povestea Călătorscop în blogosferă merge mai departe.

Exercitiu de imaginatie (12) - Garderoba lui Mobutu

Experiențele de călătorie vin și atunci când nu te aștepti, iar daca până acum asociam mersul la aeroport cu o nouă plecare mult așteptata, de data aceasta mă încercau sentimente din cele mai diverse și cu siguranță la fel de intense ca și când aș fi plecat spre Africa și nu Africa ar fi venit spre mine. 

Înarmată cu un minim de informații despre cel pe care aveam să îl întâlnesc, construiam în jurul ideei că va fi primul contact cu Continentul Negru. Îmi făceam în mine bilanțul cunoștintelor despre Africa și realizam cu cât mă apropiam mai mult de aeroport că nu știu aproape nimic în profunzime despre acest subiect. Mulți asociază Africa cu sărăcia, dar ceva îmi spunea că nu poate fi un adevăr general, alții o asociază cu sălbăticia, dar cu siguranță e mai mult decât atât, iar prima imagine care îmi vine în minte e inundată de strălucirea culorilor din vestimentația localnicilor. La fel de fascinant este și stilul lor liber și atât de diferit formalismului european și cumva debordează de naturalețe și căldură, acompaniată de zâmbetul ce umple orice cameră. În același timp în minte îmi venea imaginea păpușii -băiețel pe care o aveam  în copilărie și pe care îl botezasem Mobutu, iar mama îmi spunea că e din ciocolată. Coincidență sau nu, Mobutu al meu din copilărie prinsese viață și venea din Nairobi, la București, pentru a-mi fi coleg pentru următoarele 4 luni.

Exercitiu de imaginatie (12) - Cum e cu ărli buchingu?

Dacă îți propui o vacanta la mare pe litorarul românesc optiunile sunt, într-o proporție covârșitoare îndreptate spre doua direcții - Mamaia sau Vama Veche. Orice alegere intermediară e ca o călătorie în timp, înapoi în Epoca de Aur - totul pare că a rămas pe loc, doar mașinile sunt mai multe și luminile mai colorate. 

Cu acest gând în minte, dar împinsă de un puseu de nostalgie după vremurile copilăriei, am decis astă vară să petrec o săptămână pe litoralul românesc. Nu întâmplător am ales Eforie Nord, căci pentru mine Eforie Nord este stațiunea copilăriei - la Eforie am descoperit marea, la Eforie am învățat să înot, aici am câștigat primul concurs din viața mea (la 4 ani - se numea "Copilul Soarelui") și multe, multe altele. N-aș fi crezut niciodată că după aproape 30 de ani, le voi găsi pe toate aproape intacte. În timp ce ne plimbam pe faleză mi-am dat seama că, pentru a retrăi experienta Litoral înainte de '90 nici nu e nevoie să descoperi sau să inventezi mașina timpului - te găsește ea pe tine;  trebuie doar să alegi stațiunea corectă.

Libertatea de a face alegeri bune aduce amintiri de neuitat

Știți deja că suntem mari amatori ai călătoriilor independente, în care libertatea este cuvântul de ordine - libertate în alegerea programului zilnic, în traseul ales și de multe ori în alegerea mijloacelor de transport cu care să ne deplasăm. În timp am ajuns la concluzia că una dintre metodele foarte la îndemână de a simți mai bine identitatea locala este prin "testarea" transportului local - așa vezi cum trăiesc localnicii, cum se desfășoară rutina lor zilnică, cum socializează, cum se comportă față de străini, față de autorități (controlorii, șoferii, etc), dar și față de ai lor.

Cu toate acestea, un scurt city break la Lisabona ne-a adus în fața unei experiențe noi, unice și inedite - închirierea unui autoturism și deplasarea cu aceasta în căutarea de amintiri călătorscopice. De ce această destinație? Pentru că visam de muuult să mă pierd prin labirinul de străduțe ale cartierului Alfama din Lisabona, dar am descoperit mult mai mult decât atât. Și ca să vă spun un secret ... am adoptat aceasta variantă cu o oarecare strângere de inima, deși știam că am alături de mine un sofer desăvârșit, care nu și-ar asuma rolul de ghid-rutier pe un traseu necunoscut, la bordul unui autoturism neprietenos (oricât de bun ar fi copilotul). Dar până la urmă experiențele de neuitat înseamnă să ieși din zona de confort, nu?

Exercitiu de imaginatie (11) - Laponia, frigul și puterea naturii

Cei mai mulți dintre cei care se pregătesc în această perioadă de o mini vacanță sau de un city break iau în calcul o destinație exotică, cu mult soare, cu briză călduță și nisip fin, departe de temperaturile joase și neprietenoase care încep să se facă simțite pe la noi. Oarecum justificat ținând cont că pe meleagurile mioritice e prea devreme pentru ski, e prea cald pentru oameni de zăpadă, mai e ceva de așteptat până se pornesc colindele și beculețele de Crăciun și cu toate acestea pe mine vremea de afară m-a făcut să visez un pic la o nouă vacanță luând în calcul o destinație rece. 

O destinație la care visez de mult sunt țările nordice sau în sens mai larg aș spune Laponia, zona pe care copilul din noi o consideră țara lui Moș Crăciun, iar pe care adultul (cel puțin cel din mine) o consideră o zonă sălbatică și prea puțin descoperită. Dar cum pentru orice călătorie planificată și mult așteptată e nevoie de o minimă pregătire, și expediția în țara Moșului are nevoie de aceeași atenție.

Cel mai frumos cadou

Se apropie cu pași repezi sfârșitul anului și parcă am vrea să înghesuim în cele câteva zile rămase toate lucrurile pe care n-am reuşit să le finalizăm de-a lungul celor 12 luni. Facem liste și bilanțuri și ne gândim aproape dezamăgiți unde s-au scurs cele 365 de zile, apoi tragem aer în piept și facem planuri mărețe pentru următorul an.

Și uite așa, vrând - nevrând se adună o grămadă de chestii de rezolvat, de cumpărat, de aranjat. Apoi ne uităm din nou la calendar și de parcă asta n-ar fi suficientă depresia de final de an, se declanșează un alt simptom - cel al freneziei cumpărăturilor - și începem să cumpărăm, și cumpărăm mult, de parcă ar fi sfârșitul lumii, cumpărăm haotic, iar în toată nebunia asta uitam ce e mai important - esența acestei perioade a anului și semnificația unui cadou, căci un cadou nu e un obiect pur și simplu, un cadou înseamnă suflet, înseamnă emoție, înseamnă bucurie. De câte ori nu te-ai gândit oare la cel mai frumos cadou?