meniu

Tuesday, November 12, 2019

SuperBlog la nivelul urmator- Proba cantonament

Pe locuri, fiţi gata....Superblog
Dragii mei,

De mai bine de o luna articolele de pe Călătorscop sunt scrise sub umbrela SuperBlog, cea mai longevivă competiţie de blogging de pe la noi. Acum, dupa o luna şi jumatate de scris şi tot scris despre ce nici cu  gândul nu gândeam, la ore la care în mod normal m-aş fi odihnit pentru a fi gata pentru o noua zi de mers la birou şi răspunzând prezent la toate probele de până acum pot spune cu convingere că e o competiţie dură, antrenantă, iar atmosfera comunităţii de bloggeri te poartă zilnic de la agonie (şocul fiecarei proble noi şi a cerintelor sponsorilor) la extaz (când aafli că ai obţinut un punctaj bun la o probă dificilă) şi înapoi la agonie şi apoi iar la extaz. Stăteam (deşi statul în contextul unei astfel de competiţii e ceva relativ) şi îmi imaginam cum ar arăta un cantonament SuperBlog.Cum ar fi să îi aduci la un loc pe toţi participanţii, ba mai mult, pe unii să îi faci chiar colegi de cameră, iar dimineaţa la micul dejun, alături de croissant şi cafeaua cu laptic să le serveşti şi o probă?

Asta ar fi o provocare nouă inclusiv pentru super-diplomata şi campioana la proba de anduranţă -Claudia, zâna cea bună a tuturor super-bloggerilor. La cum curg comentariile pe grupul de facebook (nu vreau să gândesc şi la cele primite în privat) cu siguranţă live va fi măcel.
În faţa şemineului sigur inspiraţia vine altfel

M-am gândit chiar şi la locaţie - cazarea în Poiana Braşov. De ce? Vă dau trei argumente inbatabile:
- e fix în centrul ţării, deci uşor accesibil indiferent din ce colţişor naţional ai porni. Poţi ajunge cu maşina, cu trenul, chiar şi cu avionul fără prea mare efort. Unde mai pui că fiind la distanta relativ egala de orice extremitate a ţării, e si un mesaj subliminal la echidistanţă şi imparţialitate;
- e la munte, deci e adecvat pentru orice sezon şi indiferent de vreme. Muntele e surprinzor de frumos şi pe caniculă, şi pe ploaie, şi pe ninsoare, iar într-un piesaj verde ce îndeamnă la calm şi stimulează creativitatea, rândurile superbloggerilor vor curge cu siguranţă mai lin şi mai inspirat. Daca vrem să mergem pe ideea de mai sus cu mesajele subliminale - muntele te duce cu gândul la mareţie, la vârf, adică fix acolo unde vor să ajungă toţi cei aliniaţi la start;
 -Poiana Brasov deţine cea mai densă şi mai modernă dotare turistica montană de la noi. Avem de la hoteluri, la săli de conferinţă, la centru de echitaţie, stâna turistica şi bineînteles pârtii de ski, telecabină, parc de aventură şi o multitudine de alte facilităţi. Avem şi aici un mesaj subliminal - locaţie de top, competiţie de top, participanţi de top - creme de la creme cum s-ar spune.


Royal Boutique Hotel Poiana Brașov
Şi ca să fac lucrurile şi mai simple, o locaţie (aproape) perfectă este Royal Boutique Hotel Poiana Brașov, locul care a demonstrat deja că poate ţine piept pretenţiilor tuturor superblogger-ilor, fie ei câştigători sau aspiranţi. De ce tocmai aici? Argumentele sunt şi aici multe (v-am spus eu că  astfel de competiţie te antrenează să gândeşti în pro şi contra), mai jos le-am selectat pe cele mai importante:
-  cel mai important pentru superbloggeri - wifi în întreaga locatie. Poate nu mai e chiar un moft la noi, dar am experimentat cu toţii căderile de reţea sau semnalul mai slab între munţi. Aşadar, o locaţie care să asigure wifi atât pe terasă, cât şi în camere şi în spaţiile comune
-  mai multe spaţii comune pentru socializare, networking şi destindere. Dincolo de adversari într-o competiţie dură, între superbloggeri se nasc şi se construiesc prietenii frumoase, iar un spaţiu care să încurajeze astfel de activităţi e binevenit. In plus, Royal Boutique pune la dispoziţia oaspeţilor săi şi jocuri, darts, biliard şi puzzle-uri, şi ele instrumente utile pentru stimularea creativităţii şi destinderii neuronilor
- şi dacă tot am pomenit de networking -ce uneşte mai bine decât activităţile outdoor (iar la Royal Boutique Hotel Poiana Brașov ele sunt disponibile din plin: călărie, ciclism, drumeţii, schi şi saună) şi alcoolul - iar barul prorpiu sigur îi va face şi pe cei mai introverţi să lase de-o parte timiditatea.


Iar dacă sunteţi curioşi cum mi-am imaginat cantonamentul - ei bine un fel de Superblog comasat, cu toţi participanţii la un loc, cu probe anunţate la micul dejun, cu sponsori locali ai căror produse şi servicii să poată fi experimentate la faţa locului, cu deadline-uri la cină, cu libertate de mişcare în căutarea inspiraţiei prin Poiana Braşov şi Braşov. 5 zile de foc din care vor rămâne doar amintiri plăcute şi articole de calitate.
Sursa - galeria proprie
Zona Brasovului este una extrem de dinamică, în plină dezvoltare şi foarte receptivă la noi provocări, aşadar identificarea unor sponsori locali va fi cu certitudine privită ca o oportunitate. Aici aş conta şi pe sprijinul celor de la Royal Boutique pentru că ei nu sunt doar sponsori, sunt partenerii competiţiei, aşadar nu se dau niciodata în lături de la a da o mână de ajutor. Mai mult o fac cu entuziasm.

Gala SuperBlog de la finalul cantonamentului va avea loc, cum altfel decât într-una din cele mai cochete saloane de evenimente din Brasov , adică în sala din incinta Royal Boutique Hotel Poiana Brașov, martoră a atâtor gale de premiere pentru scriitori online talentaţi.

Provocarea a fost lansată - aştept anuntarea datei de start a cantonamentului.


Şi acest articol este scris sub umbrela magică a SuperBlog.

No comments:

Post a Comment