Dacă îți propui o vacanta la mare pe litorarul românesc optiunile sunt, într-o proporție covârșitoare îndreptate spre doua direcții - Mamaia sau Vama Veche. Orice alegere intermediară e ca o călătorie în timp, înapoi în Epoca de Aur - totul pare că a rămas pe loc, doar mașinile sunt mai multe și luminile mai colorate.
Cu acest gând în minte, dar împinsă de un puseu de nostalgie după vremurile copilăriei, am decis astă vară să petrec o săptămână pe litoralul românesc. Nu întâmplător am ales Eforie Nord, căci pentru mine Eforie Nord este stațiunea copilăriei - la Eforie am descoperit marea, la Eforie am învățat să înot, aici am câștigat primul concurs din viața mea (la 4 ani - se numea "Copilul Soarelui") și multe, multe altele. N-aș fi crezut niciodată că după aproape 30 de ani, le voi găsi pe toate aproape intacte. În timp ce ne plimbam pe faleză mi-am dat seama că, pentru a retrăi experienta Litoral înainte de '90 nici nu e nevoie să descoperi sau să inventezi mașina timpului - te găsește ea pe tine; trebuie doar să alegi stațiunea corectă.
Timpul s-ar fi scurs anost, dacă n-ar fi fost o întamplăre (despre care vreau să vă povestesc) care a dat farmec întreg sejurului. Diminețile începeau aproape identic, cu trezitul cât mai de dimineată ca să vânez răsăritul, iar apoi înapoi în pat să mai fur câteva minute de somn. Apoi mic dejun, geanta, ochelarii de soare, rogojina și direcția - plajă.
După câteva zile de plajă am găsit un locșor mai retras, m-am instalat acareturile și cu ochii într-o carte aleasă anume pentru lectura estivală, am început să mă rumenesc la soare, acompaniată de muzica valurilor și de chiotele celor câțiva copilași supravegheați de bunici, ce construiau castele de nisip în golfuleț.
"Uite aici stăm, lângă don'șoara!" (aud de-o dată o voce gâjâită) "E albă ca o brânză, pân' se bronzează ea, facem o tură până-n larg" (i-auzi la ei! îmi zic în gând și trag cu ochiu' de după cartea mea cea groasă. Un cuplu de pensionari, bine trecuți de 80 de ani, înarmați cu tot ce e nevoie pentru plajă - umbrelă, scăunel pliant, saltea pneumatică, ladă frigorifică și nelipsitele pălărioare albe cu mini buzunărel și fermoar se instalau lângă mine). Am zâmbit și m-am întors la lectura. Vreo oră a fost liniște, apoi vecinii de rogojină s-au activat:
"Mâine mergem la nămol! Mă cam dor încheieturile" - zice el
"Nu se poate. Ne trebe rezervare și se plătește. S-au întins capitaliștii ăștia peste tot" răsăpunde ea cu năduf "Nu mai e Ionele cum era odată, de mergeam azi la nudiști, mâine la nămol, seara la teatru de vară. Acuma e cu piscină și club, se stă pe șezlog, nu le mai place la cearceaf". Între timp m-am pierdut în lectură și nu i-am mai auzit depănând amintiri de mult apuse.
A doua și a treia zi episodul se repeta - eu la plajă, ei ajungeau la câteva minute după mine. Ajunsesem să ne salutam din priviri, asemeni unor vecini adevărați. În rest nu ne băgam în seamă, până când aud de lângă mine șușoteli și îi observ butonând la un telefon.
"Da-ntreab-o domne tu! Ce mă bagi pe mine la înaintare?"
"Milico, tu ești femeie, vorbești frumos! Sigur știe, că e școlită. N-o vezi toată ziua cu nasu'n cartea aia"
"Aveți nevoie de ajutor?" îi întreb și îi observ fâstâcindu-se pe amândoi. După un moment de pauză, au prins curaj.
"Ști matale cu onlin-ul?"
"Știu!" zic eu, aproape mândră, deși ar putea părea banal pentru generația mea.
"Da cu ărli buchingu?" fac ochii mari, trag aer în piept și întind mâna spre telefon
"Ce doriți să căutați?Aveți nevoie de o rezervare?" Doamna îmi întinde un pliant împăturit cu grijă - îl recunosc, căci remarcasem și eu flyer-ul cu oferte early booking de la Christian Tour, la recepția hotelului
"Aici vrem!" îmi indică domnul arătându cu degetul tremurând titlul ofertei "Vacanță în Creta"
"Matale ai mai fost prin străinătățuri? Noi doar la ruși pe vremea răposatului. Nu mai e ce-a fost" mă pune doamna la curent.
"Noi nu știm cu calculatoarele. Ne mai ajută un nepot, dar tare mi-ar fi drag să călătoresc. Ști, noi venim aici la Eforie de 60 de ani, an de an, vară de vară" începe ea melancolică
"Dar nu mai e ce-a fost" completează el "Păi când era noi tineri și veneam la mare, era o spendoare pe aici - totul modern, totul nou...acum e paragină. De -aia vrem la greci. Am auzit că-i frumos și daca tot am pus bănuți de-o parte și ne dă și reducere, de ce să nu mergem și noi?" întărește el țanțoș.
"E foarte frumos în Creta. Cu avionul ați mai zburat?"
"Da, da...când am fost la ruși"
"Atunci e bine. Haideți să vedem ce oferte sunt pentru Creta". S-au așezat de-o parte și de alta lângă mine, iar doamna își pune ochelarii de vedere pe nas și scoate un carnețel și un pix. "Eu îmi notez, să știu să fac data viitoare".
Am început să verificam ofertele de pe site, întâi în funcție de buget, apoi în funcție de facilitățile acordate de fiecare pachet în parte, pentru ca la final alegerea să o definitivăm dupa ce am parcurs zeci de poze cu camere de hotel, piscine și mic dejunuri abundente. Cautarea a fost condimentata cu multiple paralele între ce era odată în Eforie, de povești cu suedeze albe, blonde (ca matale) și bogate și de cum în străinătățiri e mai frumos acum.
Când soarele a început deja să ardă, ne-am mutat la o cofetărie cu scaune metalice și bomboane fondante în vitrină și domnul ne-a făcut cinste cu un profiterol "ca pe vremuri" și așa ne-am petrecut și după amiaza. Am studiat atent, împreună, toate ofertele, și am ales-o pe cea mai potrivită (conform spuselor celor doi noi prieteni octogenari) și tot împreună am parcurs și celelalte detalii tehnice. Noroc cu site-ul celor de la Christian Tour, că e ușor de citit și detaliat până la cele mai mici amanunte.
Au fost foarte încântați să afle că hotelul ales dispune de piscină și spa, iar zilnic pot merge la plaja sau vizita obiectivele turistice din zonă. De asemenea doamna și-a notat în carnețel, cu litere îngroșate ce înseamnă all inclusiv și deja își făceau planuri că vor gusta din toate bunătățile mediteraneene.
Cel mai impresionați au fost însă de faptul că Heraklion este orasul natal al lui El Greco si Nikos Kazantzakis, iar domnul chiar a încercat să îmi arate cum dansa zorba asemeni lui Antony Queen în filmul din 1964 inspirat de aceste meleaguri. Bineînteles că doamna, în ciuda vârstei înaintate și de altfel foarte cochetă a fost interesata de cumpărături și posibilitatea de plimbare cu yachtul, dorință pe care partenerul să de o viată m-a asigurat că i-o va îndeplini- "Nu sunt eu mare baștan, dar asta e o dată în viață, iar noi nu mai suntem chiar tineri!"
Mă priveau extrem de încântați, ca doi copii în prima zi de scoală, aproape fascinați, când le povesteam despre condițiile de plată și posibilitatea achitării eșalonate. "Noi suntem foarte atenți cu banii" mă avertizează domnul dintr-o data "un leu n-am pierdut în viața mea. Am și pensia pe card de vreo 4 ani, dar nu știam că pot plăti și vacanța tot cu cardul. Ăștia pe aici (și arată spre hotel) nici n-au auzit de ce zici matale. Ei tot cu cashu lucrează. Nici la sindicate nu plăteai așa în rate".
La finalul zilei ne-am strâns mâinile, mi-au mulțumit, m-au îmbrățișat și mi-au urat drum bun spre casă (era ultima zi a lor pe litoral), iar înainte de despărțire mi-au cerut adresa, căci poate ne vizită când ajung prin București. Două luni mai târziu, când uitasem despre acest episod, primesc în cutia de scrisori o vedere (prima după aproape 20 de ani) "Salutări din Creta! Totul e superb, exact ca în ofertă. E mai bine ca la ruși. Te îmbrățisăm, semnat Ionel și Milica Ionescu".
Acest articol a fost scris pentru competiția Superblog 2019.
No comments:
Post a Comment