Raftul de calatorie (28): Femeia cu chimono alb (autor: Ana Johns)

Sursa foto

Iremediabil îndragostită de Japonia visez cu ochii deschisi la prima întâlnire adevărată, palpabila dintre mine și ea. Îmi imaginez că are sa fie primăvara, când cireșii sunt în floare, când aerul este de-a dreptul îmbătat de parfumul lor, când toata lumea practică hanami (adică admiratul florilor de cireși); mă văd mergând spre templele stravechi cu portile lor infininte de un roșu aprins; visez la rânduri întregi de kimonouri mătăsoase, multicolore și încărcate de însemnatate, la coafuri delicate și cocuri timide, dar voluminoase ce scot în evidentă trasaturile fine indiferent de vârstă.

Nu știu cum și când am ajuns să mă îndrăgostesc de Japonia, dar fiecare volum de beletristică plasat pe aceste meleaguri mă face să mă simt din ce în ce mai aproape de acest tărâm de poveste. Japonia e parcă rupta dintr-o lume de basm, cu note puternice arhaice, cu tradiții ce sunt transmise din generație în generație, cu o istorie tumultoasă, cu reguli și ierarhii de neîncălcat și cu o cutuma care nouă, europenilor, ne este de multe ori inaccesibilă, dură și uneori inpardonabila.

Despre noua serie de articole calatorscopice - Călătorii senzoriale

Noul context creat de pandemie a dat peste cap nu doar toate planurile de business și viețile celor din industria HoReCa, ci și multe din visele pasionaților de călătorii - rezervări anulate, obiective și trasee închise, restricții (uneori) severe, care inevitabil stirbesc din bucuria și experienta pe care o oferă locul respectiv. 

 

Așa cum acum mulți ani panourile de plexi-glass ce au imprejmuit Fontana di Trevi răpeau bucuria de a arunca un bănuț îndeplinitor de dorințe în apă, așa acum măștile, dezinfectantul, distanțarea ne vor învață un alt mod de a călătorii. Sunt (aproape) convinsă că lucrurile nu vor mai fi la fel, iar asta îmi întărește un alt crez personal nu doar în ceea ce traveling-ul: Trăiește clipa! Carpe diem! Enjoy while you can, as much as you can! 

Acestea fiind spuse și pentru ca va mai trece ceva timp până când să pornesc într-o noua escapadă Călătorscopică (nu, nu e teama de infectare de vina, nici măcar restirictiile despre care pomeneam mai sus, ci mai degraba un instinct de conservare si respect, commmbinat cu dorința de a mă bucura de locurile pe care le văd la adevărata lor valoare și nu doar pentru a le bifa) m-am gândit să dau startul unei noi serii de articole călătorscopice prin care să aduc mai aproape de mine aerul unor locuri dragi (pe care le-am vizitat sau care încă așteaptă cumintele în bucket-list vremuri mai bune. Și cum putem face asta astfel încât experiența să fie cât mai aproape de cea autentică? Cu toate simțurile active; pentru ca da, călătoriile nu se rezuma doar la poze postate pe Facebook și Instagram, nici la vloguri din piețe aglomerate, ci la senzațiile cu care rămâi și care te teleporteaza automat înapoi în timp. 

O experienta 360° implica tot ce vedem, auzim, simţim, gustăm sau mirosim. Așadar cele 10 călătorii călătorscopice - senzoriale vor include nu doar poveștile locurilor, dar și muzica, sunete, texturi, gusturi, arome, condimente, rețete, imagini, filme, cărți, parfumuri, locuri de aproape care au în ele o bucățică de departe. 

Rămâneți alături de noi și împreuna pornim într-o experiență cu adevărat călătorscopică!

 

Prima călătorie începe (apare) curând. Oare puteți ghici unde mergem? 🎎🗾

Andaluzia (1) - Jurnal de bord in vremea coronavirus

Calatorscop gata de plecare

Pornim în descoperirea Andaluziei, iar de data aceasta încerc o abordare noua; mai exact, pe lângă articolele punctuale, voi tine pe toată durata călătoriei un mic jurnal de bord sau de Calatorscop, cu observații de pe drum, câteva impresii la cald și detalii pentru care nu cred ca s-ar fi justificat un articol întreg, dar relevante (poate) pentru planificarea unei călătorii viitoare. 

De asemenea e primul live-text pe care îl fac de pe mobil, așadar nu ma judecați aspru 😉

Raftul de calatorie (27) - Sapte ani in Provence (autor: Ioan T. Morar)

Cunoscători sau nu, pasionați de călătorii sau doar turiști, Provence-ul este inevitabil asociat în mintea multora cu lavanda, lanuri nesfârșite de mov infinit ce se unduiește în bătaia vântului mediteraneean. In ceea ce mă privește (cu toate că încă nu am "bifat" în jurnalul de călătorii călătorscopice aceste meleaguri) am 3 repere, 3 borne (să le spunem literare) care m-au adus mai aproape de experiența și viața provensala, dincolo de șabloane. Îmi place ideea că Provence-ul este o regiune unde (pare) că se îmbătrînește frumos

Primul este un articol al Simone Tache, scris pe blog-ul său personal în 2012 - Am fost în raiul lavandei,  în care, cu umorul și (auto)ironia caracteristică împărtășește experiența de a "vizita" lanurile de lavanda, tocmai dupa ce aceasta fusese recoltată - un lan de paie la poalele abației cisterniciene Notre Dame de Senanque, o imagine a realității care te trezește brusc din visarea mov-lila pentru care ai bătut sute de km. In viziunea mea, deși o relatare scurtă, cel mai bun exemplu pentru scos stereotipurile din capul oricaror vânatori de imagini clișeu ce împânzesc internetul. 

Apoi am descoperit și citit seria de povestiri despre experiența provensala a unui expat literar - Peter Mayle, scriitorul britanic care s-a stabilit în Luberon. inima Provence-ului. Doua dintre cărțile (Un an în Provence și Din nou în Provence sale regăsesc și în galeria călătorscopica, pe Raftul de Călătorie (puteți citi aici și aici), însă vă recomand să le cititi pe toate (cred că sunt vreo 12 cu totul), ordinea e pur aleatoare. Pe mine m-a cucerit cu stilul lejer, amuzant, plin de detalii spumoase, dar și interesante, care reușesc să te transpună rapid (pe tine cititor) chiar în mijlocul actiunii. Devi practic parte din familie și din comunitate, te identifici cu provocările de zi cu zi, savurezi preparatele îmbietoare și vinul care udă orice masă provensală, indiferent de sezon,  traversezi prin traficul haotic satucele cu aer de poveste și te amuzi copios cu fiecare noua conferatie locala descoperită (francezii chiar se iau în serios la acest capitol, dar vă las pe voi să descoperiți mai multe citindu-l....dacă nu ați făcut-o deja).

Cinematograful din Ciotat

Cea de-a treia borna provensală este tocmai cartea despre care vreau să vă povestes astăzi - este vorba despre volumul lui Ioan T. Morar - "Șapte ani în Provence".  Am ezitat ceva întainte să încep să o citesc, îmi era greu să asociez figura ușor anostă, de șoricel de bibliotecă, cu stilul de viață provensal (așa cum mi-l imaginez eu - vulcanic, alert, într-o continuă mișcare și foarte ancorat în tradiții și cutume). M-am înșelat și mi-o asum, mă bucur că am trecut peste pre-concepții și am pornit alături de Ioan T. Morar în aventura ciotadină. De ce ciotatină? Pentru că acolo și-a stabilit reședința,în Ciotat, micul colț de Franța și de Provence, terenul de joacă și de exercițiu al fraților Lumiere, părinții cinematografiei.

Ianuarie 2020 - Ganduri pentru un inceput cu zambetul pe buze

Luna Ianuarie e de obicei luna în care blogurile, jurnalele online, site-urile (mai mult sau mai puțin) personale se umplu de bilanțuri, retrospective și analize; e luna în care tragem linie, adunăm, scădem, iar la final cântărim rezultatul și facem promisiuni (mai mult sau mai puțin realiste) pentru anul ce urmează. Le vom respecta sau nu, rămâne de văzut.

Pentru mine 2019 a fost anul în care am scris (pre) puțin despre călătoriile pe care le-am făcut și locurile pe care le-am văzut (dovada și cele aproape 50 de drafturi de articole ce mă așteapta cumintele, dar cu speranta ca intr-o zi vor fi eliberate in eter), am scris o serie de articole pentru competitia SuperBlog pe teme care mai de care mai diverse si mai apropiat-o-indepartate de subiectele dragi mine (despre experienta SuperBlog puteti citi mai multe aici), dar am experimentat multe si sper sa nu ma loveasca amnezia si sa reusesc sa impartasesc cu voi din aceste trairi, astfel incat, prin articolele Calatorscop sa rememorati alaturi de mine toate aceste momente.

Unul dintre blog-urile pe care le urmaresc si citesc cu drag este Zambet si Sanatate, in spatele caruia sta (ma rog, ea nu prea sta, caci scrie, alearga, se plimba si povesteste) Andra, una dintre partenerele noastre de calatorii calatoscopice. Articolul ei "10 întrebări pentru final de an" a fost inspiratia pentru randurile de mai jos. Asadar, va invit sa facem o retrospectiva a lui 2019si sa ne pregatim pentru proaspat inceputul 2020 raspunzand la cele 10 intrebari propuse de Zambet si Sanatate

Superblog 2019 prin Calatorscop

Bloggingul este a full time job chiar și atunci când nu reușești să scri atât de des pe cât ți-ai propus - important este să o faci cu tot sufletul. Așa spuneam la început de septembrie, când vă anuntam  că mă înham cu energie la cea mai longevivă competiție de scriere creativă din blogosfera românească - SuperBlog. Articolul integral îl găsiți aici, iar aventurile Călătorscop în universul SuperBlog nu ar fi complete fără un articol de final, în care să vă povestesc despre Gală, despre comunitatea de (super)bloggeri din care mă bucur că oficial fac parte, despre ce am învățat de-a lungul celor 2 luni de maraton creativ și despre ce am luat acasă din această experiență. 

Weekendul trecut s-a scris ultimul capitol din experienta SuperBlog 2019, iată și cronica mea despre toate acestea, cu bune și mai puțin bune, dar cu cel puțin la fel de multă încredere că povestea Călătorscop în blogosferă merge mai departe.

Exercitiu de imaginatie (12) - Garderoba lui Mobutu

Experiențele de călătorie vin și atunci când nu te aștepti, iar daca până acum asociam mersul la aeroport cu o nouă plecare mult așteptata, de data aceasta mă încercau sentimente din cele mai diverse și cu siguranță la fel de intense ca și când aș fi plecat spre Africa și nu Africa ar fi venit spre mine. 

Înarmată cu un minim de informații despre cel pe care aveam să îl întâlnesc, construiam în jurul ideei că va fi primul contact cu Continentul Negru. Îmi făceam în mine bilanțul cunoștintelor despre Africa și realizam cu cât mă apropiam mai mult de aeroport că nu știu aproape nimic în profunzime despre acest subiect. Mulți asociază Africa cu sărăcia, dar ceva îmi spunea că nu poate fi un adevăr general, alții o asociază cu sălbăticia, dar cu siguranță e mai mult decât atât, iar prima imagine care îmi vine în minte e inundată de strălucirea culorilor din vestimentația localnicilor. La fel de fascinant este și stilul lor liber și atât de diferit formalismului european și cumva debordează de naturalețe și căldură, acompaniată de zâmbetul ce umple orice cameră. În același timp în minte îmi venea imaginea păpușii -băiețel pe care o aveam  în copilărie și pe care îl botezasem Mobutu, iar mama îmi spunea că e din ciocolată. Coincidență sau nu, Mobutu al meu din copilărie prinsese viață și venea din Nairobi, la București, pentru a-mi fi coleg pentru următoarele 4 luni.

Exercitiu de imaginatie (12) - Cum e cu ărli buchingu?

Dacă îți propui o vacanta la mare pe litorarul românesc optiunile sunt, într-o proporție covârșitoare îndreptate spre doua direcții - Mamaia sau Vama Veche. Orice alegere intermediară e ca o călătorie în timp, înapoi în Epoca de Aur - totul pare că a rămas pe loc, doar mașinile sunt mai multe și luminile mai colorate. 

Cu acest gând în minte, dar împinsă de un puseu de nostalgie după vremurile copilăriei, am decis astă vară să petrec o săptămână pe litoralul românesc. Nu întâmplător am ales Eforie Nord, căci pentru mine Eforie Nord este stațiunea copilăriei - la Eforie am descoperit marea, la Eforie am învățat să înot, aici am câștigat primul concurs din viața mea (la 4 ani - se numea "Copilul Soarelui") și multe, multe altele. N-aș fi crezut niciodată că după aproape 30 de ani, le voi găsi pe toate aproape intacte. În timp ce ne plimbam pe faleză mi-am dat seama că, pentru a retrăi experienta Litoral înainte de '90 nici nu e nevoie să descoperi sau să inventezi mașina timpului - te găsește ea pe tine;  trebuie doar să alegi stațiunea corectă.