meniu

Saturday, August 8, 2020

Despre noua serie de articole calatorscopice - Călătorii senzoriale

Noul context creat de pandemie a dat peste cap nu doar toate planurile de business și viețile celor din industria HoReCa, ci și multe din visele pasionaților de călătorii - rezervări anulate, obiective și trasee închise, restricții (uneori) severe, care inevitabil stirbesc din bucuria și experienta pe care o oferă locul respectiv. 
 
Așa cum acum mulți ani panourile de plexi-glass ce au imprejmuit Fontana di Trevi răpeau bucuria de a arunca un bănuț îndeplinitor de dorințe în apă, așa acum măștile, dezinfectantul, distanțarea ne vor învață un alt mod de a călătorii. Sunt (aproape) convinsă că lucrurile nu vor mai fi la fel, iar asta îmi întărește un alt crez personal nu doar în ceea ce traveling-ul: Trăiește clipa! Carpe diem! Enjoy while you can, as much as you can! 

Acestea fiind spuse și pentru ca va mai trece ceva timp până când să pornesc într-o noua escapadă Călătorscopică (nu, nu e teama de infectare de vina, nici măcar restirictiile despre care pomeneam mai sus, ci mai degraba un instinct de conservare si respect, commmbinat cu dorința de a mă bucura de locurile pe care le văd la adevărata lor valoare și nu doar pentru a le bifa) m-am gândit să dau startul unei noi serii de articole călătorscopice prin care să aduc mai aproape de mine aerul unor locuri dragi (pe care le-am vizitat sau care încă așteaptă cumintele în bucket-list vremuri mai bune. Și cum putem face asta astfel încât experiența să fie cât mai aproape de cea autentică? Cu toate simțurile active; pentru ca da, călătoriile nu se rezuma doar la poze postate pe Facebook și Instagram, nici la vloguri din piețe aglomerate, ci la senzațiile cu care rămâi și care te teleporteaza automat înapoi în timp. 

O experienta 360° implica tot ce vedem, auzim, simţim, gustăm sau mirosim. Așadar cele 10 călătorii călătorscopice - senzoriale vor include nu doar poveștile locurilor, dar și muzica, sunete, texturi, gusturi, arome, condimente, rețete, imagini, filme, cărți, parfumuri, locuri de aproape care au în ele o bucățică de departe. 

Rămâneți alături de noi și împreuna pornim într-o experiență cu adevărat călătorscopică!
 
Prima călătorie începe (apare) curând. Oare puteți ghici unde mergem? 🎎🗾

No comments:

Post a Comment