meniu

Showing posts with label superblog. Show all posts
Showing posts with label superblog. Show all posts

Monday, September 7, 2020

O nouă provocare într-un an provocator - SuperBlog 2020

Se pot spune multe despre anul 2020, dar nu că a fost unul lipsit de provocări. Ceea ce părea un an cu o simbolistică aparte, un început de decadă, un an rotund, un nou început... s-a transformat într-o cursă nebună pentru lucrurile pe care până acum le consideram garantate pe viață - libertatea de mișcare, libertatea de socializare, uneori chiar și sănătatea proprie și a celor din jur. Unde mai pui că acasă a devenit dintr-o dată și birou, și spațiu de relaxare, și sală de cinema și câte și mai câte - universul cu care eram obișnuiți s-a restrans la un spațiu extrem de mic și ne-a ajutat sa vedem detaliile care contează și să învățam să apreciem ceea ce până acum consideram a fi firesc.

Sunday, January 19, 2020

Ianuarie 2020 - Ganduri pentru un inceput cu zambetul pe buze


Luna Ianuarie e de obicei luna în care blogurile, jurnalele online, site-urile (mai mult sau mai puțin) personale se umplu de bilanțuri, retrospective și analize; e luna în care tragem linie, adunăm, scădem, iar la final cântărim rezultatul și facem promisiuni (mai mult sau mai puțin realiste) pentru anul ce urmează. Le vom respecta sau nu, rămâne de văzut.


Pentru mine 2019 a fost anul în care am scris (pre) puțin despre călătoriile pe care le-am făcut și locurile pe care le-am văzut (dovada și cele aproape 50 de drafturi de articole ce mă așteapta cumintele, dar cu speranta ca intr-o zi vor fi eliberate in eter), am scris o serie de articole pentru competitia SuperBlog pe teme care mai de care mai diverse si mai apropiat-o-indepartate de subiectele dragi mine (despre experienta SuperBlog puteti citi mai multe aici), dar am experimentat multe si sper sa nu ma loveasca amnezia si sa reusesc sa impartasesc cu voi din aceste trairi, astfel incat, prin articolele Calatorscop sa rememorati alaturi de mine toate aceste momente.

Unul dintre blog-urile pe care le urmaresc si citesc cu drag este Zambet si Sanatate, in spatele caruia sta (ma rog, ea nu prea sta, caci scrie, alearga, se plimba si povesteste) Andra, una dintre partenerele noastre de calatorii calatoscopice. Articolul ei "10 întrebări pentru final de an" a fost inspiratia pentru randurile de mai jos. Asadar, va invit sa facem o retrospectiva a lui 2019si sa ne pregatim pentru proaspat inceputul 2020 raspunzand la cele 10 intrebari propuse de Zambet si Sanatate

Tuesday, November 26, 2019

Libertatea de a face alegeri bune aduce amintiri de neuitat

Știți deja că suntem mari amatori ai călătoriilor independente, în care libertatea este cuvântul de ordine - libertate în alegerea programului zilnic, în traseul ales și de multe ori în alegerea mijloacelor de transport cu care să ne deplasăm. În timp am ajuns la concluzia că una dintre metodele foarte la îndemână de a simți mai bine identitatea locala este prin "testarea" transportului local - așa vezi cum trăiesc localnicii, cum se desfășoară rutina lor zilnică, cum socializează, cum se comportă față de străini, față de autorități (controlorii, șoferii, etc), dar și față de ai lor.

Cu toate acestea, un scurt city break la Lisabona ne-a adus în fața unei experiențe noi, unice și inedite - închirierea unui autoturism și deplasarea cu aceasta în căutarea de amintiri călătorscopice. De ce această destinație? Pentru că visam de muuult să mă pierd prin labirinul de străduțe ale cartierului Alfama din Lisabona, dar am descoperit mult mai mult decât atât. Și ca să vă spun un secret ... am adoptat aceasta variantă cu o oarecare strângere de inima, deși știam că am alături de mine un sofer desăvârșit, care nu și-ar asuma rolul de ghid-rutier pe un traseu necunoscut, la bordul unui autoturism neprietenos (oricât de bun ar fi copilotul). Dar până la urmă experiențele de neuitat înseamnă să ieși din zona de confort, nu?

Sunday, November 24, 2019

Exercitiu de imaginatie (11) - Laponia, frigul și puterea naturii

Cei mai mulți dintre cei care se pregătesc în această perioadă de o mini vacanță sau de un city break iau în calcul o destinație exotică, cu mult soare, cu briză călduță și nisip fin, departe de temperaturile joase și neprietenoase care încep să se facă simțite pe la noi. Oarecum justificat ținând cont că pe meleagurile mioritice e prea devreme pentru ski, e prea cald pentru oameni de zăpadă, mai e ceva de așteptat până se pornesc colindele și beculețele de Crăciun și cu toate acestea pe mine vremea de afară m-a făcut să visez un pic la o nouă vacanță luând în calcul o destinație rece. 

O destinație la care visez de mult sunt țările nordice sau în sens mai larg aș spune Laponia, zona pe care copilul din noi o consideră țara lui Moș Crăciun, iar pe care adultul (cel puțin cel din mine) o consideră o zonă sălbatică și prea puțin descoperită. Dar cum pentru orice călătorie planificată și mult așteptată e nevoie de o minimă pregătire, și expediția în țara Moșului are nevoie de aceeași atenție.

Friday, November 22, 2019

Cel mai frumos cadou

Se apropie cu pași repezi sfârșitul anului și parcă am vrea să înghesuim în cele câteva zile rămase toate lucrurile pe care n-am reuşit să le finalizăm de-a lungul celor 12 luni. Facem liste și bilanțuri și ne gândim aproape dezamăgiți unde s-au scurs cele 365 de zile, apoi tragem aer în piept și facem planuri mărețe pentru următorul an.

Și uite așa, vrând - nevrând se adună o grămadă de chestii de rezolvat, de cumpărat, de aranjat. Apoi ne uităm din nou la calendar și de parcă asta n-ar fi suficientă depresia de final de an, se declanșează un alt simptom - cel al freneziei cumpărăturilor - și începem să cumpărăm, și cumpărăm mult, de parcă ar fi sfârșitul lumii, cumpărăm haotic, iar în toată nebunia asta uitam ce e mai important - esența acestei perioade a anului și semnificația unui cadou, căci un cadou nu e un obiect pur și simplu, un cadou înseamnă suflet, înseamnă emoție, înseamnă bucurie. De câte ori nu te-ai gândit oare la cel mai frumos cadou?

Sunday, November 10, 2019

Vreau o fericire ca afară - kalsarikannit

Sursa - Pinterest
Intr-o dimineață de weekend leneș, răsfoiam o revistă rătăcită prin dorimitor, iar privirea mi-a căzut peste un titlu scris cu litere mari și colorate "Topul celor mai fericite țări în 2019" și peste pozele ce ilustrau articolul cu pricina - fețe zâmbitoare, interioare de locuințe în culori plăcute, multă verdeață și copii jucându-se liberi cu animăluțele de companie. Mi-am luat ceașca de cafea cu lapte, am luat revista și am început să citesc, dar gândul meu încolțise deja o întrebare - oare de ce avem nevoie ca să fim fericiți? și ce ne ajută să revenim la această stare, dacă mediul ne strică zen-ul?

Cei mai mulți dintre noi, conștient sau nu, reacționam la stimuli vizuali și asta ne ajută să ne menținem echilibrul interior. De aceea ne petrecem timp personalizând locul în care ne petrecem majoritatea timpului - fie acasă sau la birou, iar în funcție de energia pe care ni-o oferă avem tendința de a petrece cât mai mult timp în acel spatiu. 

Monday, November 4, 2019

Cu ochii după luminițe...

De multe ori în călătoriile noastre ni se întâmplă să ajungem la destinație după lăsarea întunericului,iar de curiozitate sau entuziasm ne place să mai petrecem cateva zeci de minute bucurându-ne de prima întalnire cu o noua destinație. În același sens, excursiile organizate includ in programul lor și tururi de noapte cu autocarul sau pietonale.

Avem zeci de exemple de orașe pe care a doua zi de dimineață nu le-am mai recunoscut, după ce, cu o seară înainte făcusem un tur nocturn pe principalele bulevarde. Pur și simplu păreau un cu totul alt loc, asemeni unei adolescente pe care o vezi (ca să nu zic agăți) vineri seara în club și o redescoperi la cafeaua de dimineață.

Existența unei vieți de noapte active și mai ales felul în care ea se manifestă poate spune multe despre un oraș, despre potențialul său, despre stilul de viață, despre locuitorii săi. Suntem asaltați de luminițe, LED-uri, culori care sparg întunericul nopții - dar câte dintre aceste reclame luminoase sunt cu adevărat utile și de care dintre ele ne leagă momente memorabile? Despre experiențele noastre călătorscopice cu luminițe colorate vorbim în acest articol. 

Friday, November 1, 2019

Democrația, o utopie necesara


Articolul de față ar putea parea ușor atipic pentru un blog de travelling, însă, acceptând provocarea SuperBlog întrerupem ritmul călătoriilor și facem un exercițiu civic.

Democrația este probabil soluția de compromis pentru guvernarea unei țări. Nimeni nu se aștepta ca tranziția spre democrație să funcționeze ireproșabil într-o țară ca România, după aproximativ 45 de ani de comunism, mecanismul democratic devenind o formă de import din Occident. Nu știu dacă în perioada interbelică eram la nivelul marilor democrații ale Europei, însă la momentul acesta așteptările Uniunii Europene la adresa noastră sunt mari. De aceea, abaterile și încălcările regulilor democratice trebuie avute în vedere și taxate mult mai drastic. De ce nu se întâmplă asta? Pentru că România nu a funcționa ca un stat profund democratic începând cu anul 1990, ci a avut un parcurs destul de întortocheat, în care cei aleși s-au năpustit de fiecare dată să îşi mărească veniturile şi averile, să își consolideze privilegiile ignorînd orice alte avertismente și considerații.
România nu este condusă de popor, ci de o elită politică provenită încă din fosta nomenclatură comunistă. Nimeni nu întreabă poporul ce-și dorește cu adevărat sau dacă s-a întâmplat rezultatul s-a soldat cu un referendum. Aici având un exemplu clar că într-o democrație cum este cea a noastră, un proces de consultare prin vot a cetățenilor cu privire la un text de lege chiar dacă este validat prin vot, punerea lui în practică... se lasă îndelung așteptat. Deasemeni, un instrument democratic îl reprezintă petiția online și reprezintă o modalitate prin care orice persoană își poate exprima liber opinia față de o situație a realității românești.

Sunday, September 1, 2019

Experiente calatorscopice (2) - Calatorscop la Superblog

De câte ori v-ați anunțat glorioși prietenii că ați dat peste un tip / tipă care scrie super mișto, că ați citit articole care v-a super inspirat sau că așteptați (aproape) cu sufletul la gură urmatoarea postare? Sunt zeci de mii de bloguri în tot online-ul, sunt bloguri la început de drum și bloguri cu sute de postari, sunt scrieri care au făcut ziua mai bună, mai veselă, care au schimbat vieți, care au unit vieți, care au motivat oamenii sau i-au facut să se redescopere. Sunt oameni a căror pasiune transpiră prin fiecare rând pe care îl lansează în eter, prin fiecare articol pe care îl pregătesc, fiecare poză pe care aleg să o sharuiască cu prieteni, cititori, urmaritori și necunoscuți sunt oameni care își pun sufletul și intimitatea pe tavă, astfel incât alții să poată descoperii, întelege, reuși. 

Bloggingul este a full time job chiar și atunci când nu reușești să scri atât de des pe cât ți-ai propus - important este să o faci cu tot sufletul. De aceea mă bucur și totodată mă onorează ca anul acesta să accept provocarea SuperBlog. Iar dacă vă întrebați ce este Superblog? Ei bine, e una dintre (poate singura) cele mai longevive competiții din blogosfera românească. Și-a făcut debutul prin 2008, iar de atunci se ambiționează să aducă împreună, pe același câmp de bătălie zeci de bloggeri, care își scot toate armele din dotare a.k.a. creativitatea, inventivitatea, personalitatea, experiența personală, pasiunile astfel încât să aducă în fața cititorilor content de calitate. Sunt puse la bătaie și premii tentante, însă contentul este ceea ce rămâne în urmă și ceea ce va lega numele blogger-ului de cititorii săi.

Recunosc că îmi era dor de un concurs și de concurența cu oameni creativi, pasionați de ceea ce fac, de la care ai o groză de învățat. De-a lungul timpului, în jurul acestei competiții s-a construit și consolidat o adevărată comunitate, din care îmi doresc să fac parte.

In perioada următoare voi posta o serie de articole sub eticheta SuperBlog 2019 (adica #superblog2019), pe care sper să le apreciați la fel de mult ca și pe celelalte. Păstram aerul de vacanță și tematica de travelling (despre altceva nici nu prea știu să scriu 😁) și pornim la drum - ne vedem la finish.