Raftul de calatorie (27) - Sapte ani in Provence (autor: Ioan T. Morar)

Cunoscători sau nu, pasionați de călătorii sau doar turiști, Provence-ul este inevitabil asociat în mintea multora cu lavanda, lanuri nesfârșite de mov infinit ce se unduiește în bătaia vântului mediteraneean. In ceea ce mă privește (cu toate că încă nu am "bifat" în jurnalul de călătorii călătorscopice aceste meleaguri) am 3 repere, 3 borne (să le spunem literare) care m-au adus mai aproape de experiența și viața provensala, dincolo de șabloane. Îmi place ideea că Provence-ul este o regiune unde (pare) că se îmbătrînește frumos

Primul este un articol al Simone Tache, scris pe blog-ul său personal în 2012 - Am fost în raiul lavandei,  în care, cu umorul și (auto)ironia caracteristică împărtășește experiența de a "vizita" lanurile de lavanda, tocmai dupa ce aceasta fusese recoltată - un lan de paie la poalele abației cisterniciene Notre Dame de Senanque, o imagine a realității care te trezește brusc din visarea mov-lila pentru care ai bătut sute de km. In viziunea mea, deși o relatare scurtă, cel mai bun exemplu pentru scos stereotipurile din capul oricaror vânatori de imagini clișeu ce împânzesc internetul. 

Apoi am descoperit și citit seria de povestiri despre experiența provensala a unui expat literar - Peter Mayle, scriitorul britanic care s-a stabilit în Luberon. inima Provence-ului. Doua dintre cărțile (Un an în Provence și Din nou în Provence sale regăsesc și în galeria călătorscopica, pe Raftul de Călătorie (puteți citi aici și aici), însă vă recomand să le cititi pe toate (cred că sunt vreo 12 cu totul), ordinea e pur aleatoare. Pe mine m-a cucerit cu stilul lejer, amuzant, plin de detalii spumoase, dar și interesante, care reușesc să te transpună rapid (pe tine cititor) chiar în mijlocul actiunii. Devi practic parte din familie și din comunitate, te identifici cu provocările de zi cu zi, savurezi preparatele îmbietoare și vinul care udă orice masă provensală, indiferent de sezon,  traversezi prin traficul haotic satucele cu aer de poveste și te amuzi copios cu fiecare noua conferatie locala descoperită (francezii chiar se iau în serios la acest capitol, dar vă las pe voi să descoperiți mai multe citindu-l....dacă nu ați făcut-o deja).

Cinematograful din Ciotat

Cea de-a treia borna provensală este tocmai cartea despre care vreau să vă povestes astăzi - este vorba despre volumul lui Ioan T. Morar - "Șapte ani în Provence".  Am ezitat ceva întainte să încep să o citesc, îmi era greu să asociez figura ușor anostă, de șoricel de bibliotecă, cu stilul de viață provensal (așa cum mi-l imaginez eu - vulcanic, alert, într-o continuă mișcare și foarte ancorat în tradiții și cutume). M-am înșelat și mi-o asum, mă bucur că am trecut peste pre-concepții și am pornit alături de Ioan T. Morar în aventura ciotadină. De ce ciotatină? Pentru că acolo și-a stabilit reședința,în Ciotat, micul colț de Franța și de Provence, terenul de joacă și de exercițiu al fraților Lumiere, părinții cinematografiei.

Pont du Gard

Într-un interviu, vorbind despre acest volum, Ioan T. Morar spunea că scrie despre experiențele "culturale, despre întîlnirile suprinzătoare, despre locuri, obiceiuri, oameni… Nu e un jurnal, nu e un ghid de călătorie. Dar poate fi citit și așa… E o carte a instalării într-un loc nou. Co-autorul acestei cărți este curiozitatea.". Interviul l-am citit după ce am terminat cartea, întrucât mi-am dorit să am parte de experiența acestui volum la prima mână. Acum că am ajuns la final pot spune că așa este.
Și tot acolo am citit și urmatoarele cuvinte: "Locurile pe care le vizităm n-ar fi încărcate de atâta magine, dacă n-ar fi oamenii care să le dea viață și mai apoi cei care să le afle și să le spună povestea."

Ioan T. Morar se dovedește de-a lungul cărții un tip curios, chiar aș spune băgăcios, gata oricînd să întoarcă orice sau fiecare piatră pentru a-i afla povestea, iar noua localitate, care-i va deveni casă nu este nici pe departe lipsită de povești interesante, de detalii mai mult sau mai puțin cunoscute, ba dimpotirivă abundă de oameni ce așteaptă sa fie întrebați pentru a da drumul la povești. Capitol cu capitol, cartea și cititorii sunt invitați sunte invitați să îl însoțim alături de prieteni (aproape de viecare dată alții) în descoperirea unor locuri inedite, printre podgoriile de renume, prin lanurile de lavanda ferite de filtrele de Instagram sau prin așezările aruncate la malul stâncos al Mediteranei. 

Este fără doar și poate o carte bogată în informații, unele dintre ele pe care le-am citit pentru prima oară, poate fi și un fel de ghid turistic, dacă preferați stilul de "plimbat" tihnit, așezat, la pas, fără constrângeri de timp și dorința nestăvilită de a "bifa" cât mai multe. Volumul nu te plictiseste, nu are un punct culminant și o poti citi sau reciti oricând, deschizând la orice capitol și pornind agale de acolo.

Și ca un mic preview al celor Șapte ani în Provence, care e mai mult decât un jurnal al unui expat român "ce și-a atârnat ceaunul în Țara Lavandei" (citiți voi ce și cum e și cu expresia asta), iată doar o mostra dintre detaliile inedite cu care Ioan T. Moror și-a condimentat povestirile ciotadine:

1. De departe cea mai amuzantă mi s-a părut legenda (eu așa sper să fie) din jurul "inventării" damingenei. E o poveste cu prințese, mai exact una singură - Jeanne, regina Neapolelui, contesă de Provence și prințesă de Ahaia (Grecia) și de un sticlar peste poate de îndrăgostit.
2. Paralela dintre diferite orașe/comune din România și orașele/localitățile înfrățite din Franța - apa minerală Perrier și frații de la Bârlad, este de asemenea un detaliu inedit.
3. Povestea micilor figurine din lut cu scena Nașterii în ieslea amenajată de Crăciun și cum acestea au devenit reflexia comunităților provensale (înainte să depășească granița regiunii) și cum astăzi, cele oringinale sunt adevărate rarități și chiar piese de muzeu.
4. Interesante sunt si detaliile despre domeniile viticole și experiențele de degustare.
5. Iar din debutul cărții (și ceea ce m-a convins că e carte care merită citită până la final) - povestea fraților Lumiere și detaliile din lumea cinematografiei, așa cum a arătat ea în primii ani (cu provocări, cu deziluzii, cu conflicte, cu .....multe).

Dacă ați citit cartea, aștept și impresiile voaste. Voi ce alte cărți ați citit despre Provence? 

PS: O altă carte despre care se menționează des în acest volum este Lindenfeld, aparută în 2015 și scrisă de același autor, ce spune povestea unui sat din Banat, întemeiat de coloniștii germani și depopulat complet în 1998, când a murit și ultimul său locuitor. Pare interesantă și cred că o voi citi.