meniu

Sunday, April 7, 2019

Israel (2) -Experienta inedita - Marea Moarta

Una dintre experiențele pe care trebuie să le încercați dacă vizitați Israelul este plaja și ''baia' în Marea Moartă, recunoscută nu doar pentru efectele ei terapeutice, dar și pentru senzația "mai altfel" pe care o oferă. 

Ce-i drept, e mult spus baie, pentru că aici pur și simplu plutești, apa nu te lasă deloc să te scufunzi (și fie vorba între noi...nici nu cred că ți-ai dori asta la cât e de sărată). De înotat nici nu poate fi vorba, căci apa pare să opună permanent rezistență, așa că varianta recomandată rămâne pluta. Dar câteva ore sau o zi pe malul mării merită, chiar și pentru cei pe care nu îi încântă o zi la plajă (priviți-o ca pe vizitarea unui obiectiv turistic). 

Sunday, March 31, 2019

Israel (1) - Sfaturi de călătorie și alte informatii utile

Cetatea Ierusalimului
"Uitați tot ce știți, credeți că știți sau aveți impresia că știți despre Israel" - cu acest motto în minte ne-am început călătoria în Israel, iar până la final s-a dovedit a fi mai mult decât adevărat. Israelul este plin de contraste, un amalgam de civilizații, de religii, de istorie împletită cu religia, de tehnologie și arhaism, de lux și sărăcie, de rigoare și securitate, încât la final e greu să definești clar sentimentul cu care rămai. 

Călătoria în Israel a fost un pelerinaj la locurile sfinte, primul pelerinaj în care am fost - dealtfel și o experiență diferită chiar și pentru o "nepracticantă" ca mine. Dar pentru a întelege mai bine contextul locului în care ne aflam, deschid seria articolelor despre aceasta experiență cu o serie de informatii ceva mai tehnice, urmand ca descrierea locurile pe care le-am vizitat să fie inclusă într-un material separat. Așadar:

Saturday, March 2, 2019

Bucuresti (33) - Calatorie culinara in lumea samurailor

Sursa
Din când în când cochetez cu ideea de a aprofunda și hrăni curiozitatea și fascinația mea legată de Japonia. E o lume care îmi este deopotrivă dragă, misterioasă, uneori pare intangibilă, iar alteori atât de aproape. Cel mai tare mă atrage eleganța și simbolismul pe care japonezii îl adaugă în fiecare gest, oricât de comun sau de banal ar fi, dupa ce le-ai descoperit sensul, nimic nu îți mai pare întamplator - servirii ceaiului i-au dedicat o ceremonie, orele de lucru manual le-au transformat cu minuțiozitate în artă, împaturirea hârtiei a devenit origami, aranjarea florilor a devenit ikebana, iar lucrul cu florile presate (pe care noi în copilarie le păstram în ierbar) a devenit oshibana, transformându-le în adevarate tablouri. Incerc să descopar Japonia încet, tihnit, în ritmul meu, așa încat sa ma bucur de fiecare nou pas făcut. 

Daca într-un articol anterior v-am povestit despre Takumi, coltișorul japonez din librariile Humanitas care a adus mai aproape lumea kimonourilor, a evantaielor și bineînteles a literaturii nipone, de data aceasta am ales sa marchez ultima seara de iarnă, alături de Alexandra, de la Experiente Japoneze și alți pasionați de cultura niponă, printr-o călătorie a gusturilor spre lumea îndepărtată a samurailor.

Bucuresti (32) - Un colt din Micul Paris de odinioara

Calatorscop la FotoCabinet
Dragilor,

Incepe perioada aceea a anului cu inimioare roz-rosii, ciocolata, (pseudo) cine romantice, mi-mi-mi-urii si priviri galese, incat te intrebi unde naiba a zacut ascunsa atata dragoste si cum de taman acum, cand afara ploua si iarna parca nu mai vrea sa plece ne-a apucat reumatismul, pardon...romantismul. Sa va spun un non-secret - pana si noua, femeilor ni se cam apleaca de la atata dulcegaraie. Sau oi fi ramas eu singura Cupidon-Grinch. Dar hai ca m-a luat valul si uit despre ce vroiam sa va povestesc :) 

Chiar ma intrebam cum de mi-a zburat mintea la asta si de unde am plecat..Hmm? A! da :) ma gandeam la cat de "altfel" trebuie sa fi fost dragostea in Bucurestiul Belle Epoque, cand pana si dezvelitul gleznelor reprezenta o granita foarte fina intre intimitate si vulgaritate, cand o adiere din gene frangea inevitabil inima tanarului student neinitiat in ale dragostei, si cand, prinsa in valtoarea sentimentelor si stransa in corsetul dupa moda vremii, dominisoara lesina, asemeni unei trestii aplecata de vant (si isi revenea la fel de rapid, daca nu intorcea privirea potrivita). 

Saturday, February 9, 2019

Bucuresti (31) - Heidi Choco World: rasfat si tentatii dulci

Praline la final de workshop
Prima plimbare calatorscopica din 2019 ne-a adus in lumea dulce si fascinanta a ciocolatei. Personal, mi-a adus aminte de Zaanse Schans - Olanda, oraselul olandez din apropierea Amsterdam-ului in care aroma de cacao cu lapte si de ciocolata pluteste efectiv in aer, insa de data aceasta ne aflam la o margine de Bucuresti, mai exact in comuna Pantelimon, unde, alaturi de cei de la TED Adventure am pornit intr-o experienta dulce. Iar daca am inceput anul asa, sper sa o tinem in acelasi ritm pana la final - tot pe drum si mereu cu experiente dulci.



Sunday, January 27, 2019

Croatia (1) - O seara in Pula

Amfiteatrul din Pula
Unii ii spunem numele pe la colțuri, șoptit și apoi afișează un zâmbet tâmp sau se folosesc de denumirea italiană, fără conotații neaose și usor mai puritană - Pola. Ei bine, o sa prefer să îl numesc în continuare Pula și să recunosc ....am fost în Pula și mi-a plăcut al naibi de tare și iau in calcul și o ședere ceva mai lungă și mia tihnită pe aici.

Na, ca am zis-o (și o las și scrisă pentru posteritate).

Am ajuns in Pula dupa lăsarea intunericului, iar majoritatea obiectivelor și magazinelor erau inchis; cu toate acestea orașul însuși este un muzeu in aer liber și in special centrul sau vechi, care forfotea de lume, localnici și turisti deopotrivă. 

Slovenia (3) - Pestera Postojna si olmii

Olmii - Pestera Postojna
Dupa Ljublijana, Slovenia ne-a mai dezvaluit una dintre comorile sale - Peștera de la Postojna, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari din Europa.

Pe lânga frumusețea construita aici de Mama Natura și de râul Pivka, responsabil de crearea întregii peşteri, sigur vă vor surprinde și câteva contribuții umane - căci, de mai bine de 140 de ani, Postojna este singura peştera din lume în care accesul se face cu trenuleţul (și ce călătorie fascinantă îți oferă!), iar pe lângă asta, aici, in inima pământului se află și cel  mai vechi oficiu poştal subteran din lume; găzduit inițial, adică prin 1899, în zona Sălii Concertelor, mutat în 1927 în sala Marelui Munte, de unde si astazi puteti transmite salutari celor de acasa.

Saturday, January 19, 2019

Republica Moldova (3) - Gusturi moldave

Salon - Restaurantul "Vatra Neamului" din Chisinau
Daca spui Moldova spui si placinte, si vin, si bomboane Bucuria si cate si mai cate, de-ti lasa gura apa... Asadar ce gust are Chisinaul? E greu sa-i pui o eticheta, mai ales atunci cand vi din Romania  si ai crescut intr-o casa in care intotdeauna s-a gati. Toate-ti par oarecum familiare si totusi parca au ceva care le face sa para altfel. M-am tot gandit si cred ca cel mai "corect" este cel de "mancare de acasa, de traditional si casnic, de exact ceea ce ai nevoie cand vi infrigurat acasa iarna".