Olmii - Pestera Postojna |
Pe lânga frumusețea construita aici de Mama Natura și de râul Pivka, responsabil de crearea întregii peşteri, sigur vă vor surprinde și câteva contribuții umane - căci, de mai bine de 140 de ani, Postojna este singura peştera din lume în care accesul se face cu trenuleţul (și ce călătorie fascinantă îți oferă!), iar pe lângă asta, aici, in inima pământului se află și cel mai vechi oficiu poştal subteran din lume; găzduit inițial, adică prin 1899, în zona Sălii Concertelor, mutat în 1927 în sala Marelui Munte, de unde si astazi puteti transmite salutari celor de acasa.
Intrarea in Pestera Postojna |
Temperatura în peşteră este de 10 grade, constantă tot anul, aşa că, indiferent de vremea de afara un polar, un hanorac sau măcar un pulover n-ar trebui să vă lipsească, astfel incat să vă bucurați de experiență fără să vă clănțăne dinții. La capitolul incalțăminte,vă recomand ceva cu talpă aderentă, pentru că sunt multe suprafețe umede, cu risc de alunecare. Dar destul cu datele tehnice și organizatorice - haideți în peștera:
Cu trenuletul in pestera |
Formată în Cretacic, adică acum mai bine de 70 de milioane de ani, Peştera Postojna se intinde pe 21 de km, din care însa vizitatorii parcurg doar 5, din care o buna parte cu trenulețul fantastic despre care vă povesteam la inceput.
E un mijloc de deplasare extrem de rapid (cum altfel am fi parcurs toți cei 5 km de galerii într-o oră și jumatate?), incat ne-a fost greu să ne decidem dacă să admiram peisajul sau să facem și poze pe traseu - amandouă e o misiune imposibilă. Așadar, mai puține poze din trenuleț și mai multe vederi pentru suflet. Dar nu vă faceți griji, traseul conține suficiente opriri, in punctele de interes, in care ghidul ofera explicații despre istoria peșterii, formațiunile calcaroase spectaculoase și e timp suficient și pentru poze.
Dupa cei 3,7 km parcurși cu trenulețul, turul continuă pe jos, cu Sala Marelui Munte, punctul cel mai înalt de pe traseul din peşteră – cu 40 de metri mai înalt faţă de intrarea principala. Muntele pe care il vedem astăzi in subteran s-a format în urma prăbuşirii unor blocuri desprinse din tavan. Se intră apoi în zona Peşterilor Frumoase traversând Podul Rusesc, construit de prizonierii ruşi în timpul Primului Război Mondial. Peşterile Frumoase sunt galeriile cu încăperile cele mai inzorzonate. Avem Sala Tuburilor sau a Spaghetelor, unde calcarele subţiri şi tubulare atârnă de perete, Sala Roşie şi Sala Albă, in functie de culoarea predominanta a stalactitelor și stalacmitelor, culoare datorata stradurilor de minereusi tranversate de apa calcaroasa.
Vizita din adâncuri se incheie in Sala Congresului sau Salade Bal sau Sala Concertelor, in fine, indiferent de nume este una dintre cele mai încăpătoare galerii ale peşterii (poate acomoda până la 10.000 de oameni) și cu o acustica formidabila.
Intrarea principală in vremea lui Franz Joseph, culoarul Vechilor Semnături, este de fapt ieşirea de astăzi și locul in care vă veți intalni cu artizanul Peșterii Postojna - râul Pivka.
Dincolo de "relieful" specific de pestera, cu stalactite si stalacmite, coloane de calcar in jurul carora imaginatia si creativitatea poate construi ore in sir, Pestera Postojna este renumita si pentru fauna extrem de variata: de la creveți, și greieri de peșteră și mirapozi, la marea atracție pentru turiști și nu numai - olmii. Recunosc, a fost prima oara cand am auzit de o astfel de vietate, insa ea este o reptilă acvatică rară cu piele asemănătoare cu cea umană, semitransparentă. Are ochii atrofiați si are branhii exterioare. Acum ca i-am vazut (in acvariul de la finalul circuitului prin pestera) aș spune că seamană cu un fel de șoparlițe alibinoase. Se mai spune despre olmi că ar fi pui de dragoni și că ar fi singura vertebrată de peşteră din Europa şi cea mai mare vieţuitoare de peşteră din lume.
Este fascinant cum, în jurul acestor vietăți plapande, cercetatorii si oamenii de marketing sloveni au reusit să construiască un brand în toata puterea cuvântului, iar de la o curiozitate din adancul peșterii, olmii au devenit plușul cu care cel mic adoarme seara, brelocul de la cheile de la mașina, sau chiar imprimeul de pe cămașa business de luni dimineața. O adevarata industrie care te ține fascinat de la intrare și mult dupa ce ai parasit complexul și o atracție pe care n-ar trebui să o ratați dacă vă aflați pe traseu, mai ales case afla la mai puțin de o oră de condus din Ljubljana (E70,E61).
Este fascinant cum, în jurul acestor vietăți plapande, cercetatorii si oamenii de marketing sloveni au reusit să construiască un brand în toata puterea cuvântului, iar de la o curiozitate din adancul peșterii, olmii au devenit plușul cu care cel mic adoarme seara, brelocul de la cheile de la mașina, sau chiar imprimeul de pe cămașa business de luni dimineața. O adevarata industrie care te ține fascinat de la intrare și mult dupa ce ai parasit complexul și o atracție pe care n-ar trebui să o ratați dacă vă aflați pe traseu, mai ales case afla la mai puțin de o oră de condus din Ljubljana (E70,E61).
Toate informaţiile despre pesteră și celelalte atracții conexe (vivarium-ul, castelul Predjama și expoziția), date despre acces, programul de vizitare, tarife și reducerile de care puteți beneficia găsiţi direct pe site-ul lor - https://www.postojnska-jama.eu/en/tickets/ , iar pentru a evita aglomerația de la casele de bilete, le puteți achiziționa online.
No comments:
Post a Comment