meniu

Saturday, October 19, 2019

Secretul din spatele caselor care spun o poveste

Casa Melik - București
Gândiți-vă la orașele din care veniți sau la cele pe care le vizitați; la casele pe lângă care treceți și cele care vă fac să întoarceți capul pentru încă o privire; la clădirile spre care vă îndreptați aparatul foto pentru a păstra, măcar într-o poză, o fărâmă din acel ceva care v-a atras atenția. Ne plac locurile și lucrurile care spun o poveste, iar farmecul unei povești ține întotdeauna de talentul povestitorului, așa cum aspectul și funcționalitatea unui edificiu este în primul rând apanajul arhitectului.

Citeam de curând, pe site-ul https://www.aia-proiect.ro/ , un articol foarte interesant despre cea mai veche casă locuibilă din București (Casa Melik) - construită la comanda unui dregător al curții domenești și a cărei structură a fost atât de bine gândită, că nici după ce, de-a lungul istoriei ei de peste 250 de ani, a schimbat atâția proprietari, niciunul dintre ei nu a simțit nevoia de a-i aduce modificări. Lista proprietarilor casei intrată în istoria Bucureștilor începe cu locul 2 ocupat de Chevorc Nazaretglu care a cumparat de la spătarul care a construit-o și a lăsat-o mostenire lui Agop Nazaretoglu, iar acesta o lasa Anei Nazaretoglu care odată ce se mărita cu Iacob Melik în 1847 preia numele acestuia și care adapostește în prezent muzeul Theodor Pallady.

Sincer dintre exemplele de case cu etaj care s-au păstrat la noi din ceea ce însemna vechiul București, nu cred să existe exemplu mai pitoresc atât din punct de vedere exterior, dar mai cu seamă interior.  

Logo AIA Poiect
Chiar dacă ne dorim sau nu, casele comunică întotdeauna ceva despre ocupanții lor, iar de fiecare dată acea amprentă personală este detaliul care face diferența. 

În trecut, ca și astăzi casele erau expresia invariabilă a statutului social și a bunăstării de care se bucura proprietarul ei, iar arhitecții erau anume mandatați să transpună persoanlizatea proprietarului în zidurile casei, respectând (cum altfel) și moda vremii. 

În contextul urban de astăzi devine (poate) din ce în ce mai provocator să îți imprimi amprenta persoanală fără a te lăsa acaparat de trendurile arhitecturale mai mult sau mai puțin estetice, preluate din ansamblurile urbane din diferite colțuri ale lumii, dar neadaptate contextului actual.  

Astăzi, trăim (majoritatea dintre noi) la bloc, în cutii de cărămidă și BCA, gri, mult prea mici (spunem cei mai mulți dintre noi) pentru a ne "exprima creativ"  și cu toate acestea nu puține sunt exemplele în care, cu ajutorul unui specialist, întreg spațiul își mărește optic dimensiunile și te transpune ăn cu totul alt loc. Toate acestea doar prin utilizarea funcțională a tuturor cotloanelor, prin punerea în scenă a unor idei ingenioase, prin alegerea cromaticii potrivite, prin jonglarea cu proporțiile și efectele vizuale. E nevoie de ani de studiu, de simț estetic, de acuratețe a calculelor și imaginație spațială pentru a recrea un spațiu fără să fie necesar să dărâmi tot blocul sau să reconfigurezi cartierul doar pentru ca lumina roșiatică a apusului să bată fix pe oglinda din budoar, că doar așa ți-ai imaginat tu casa ideală.

Proiect de casa parter cu terasa Corse
Revenind la viața urbană, în București se construiește mult, se construiește haotic, iar din de cele mai multe ori aspectul exterior în ansamblu are de suferit. De ce? Tocmai pentru că de multe ori, din dorința de a economisi alegem varianta cea mai ieftină, proiecte deja făcute pe care doar le replicăm fără să pe personalizăm, ne bazăm pe flerul personal și catalogam și construirea spațiului locativ ca un nou proiect do-it-yourself sau mai rău ajustăm lucrurile din mers, fără a avea însă un plan concret de pornire. Rezultatul este cel pe care îl vedem mai peste tot - o mixtură de stiluri, dar fără identitate, ca și cum ai fi pretutindeni înconjurat de măști și niciodată de fețe adevărate.

Surprinzător (sau nu) în tot acest amalgam se disting în mod plăcut aproape imediat și inevitabil anumite case. De cele mai multe ori rețeta lor de succes este același: 
  • o viziune clară despre ceea ce se dorește, care este scopul construcției și mesajul pe care aceasta îl va transmite, 
  • o bună înțelegere a cerinței și personalității proprietarului, 
  • o comunicare excelentă între proprietar și arhitect,
  • pasiune, asumare și resonsabilitate a arhitectului pentru proiectele pe care le preia și le realizează, 
  • capacitate de a replica în câțiva zeci de metrii cubi de piatră, beton și sticlă, o personalite umană care să treacă testul timpului cu eleganță, decență și stil.

Sunt aproape convinsă că așa procedau și arhitecții de odinioară, cei ai căror realizări ne place să le vizităm, pozăm și la care ne raportăm și astăzi ca fiind city-icon-uri, deși inițial erau doar case de locuit (ca să dau doar câteva exemple, mă gândesc la Casa Melik, despre care scriam mai sus, dar și la Casa Lipatti, cu stilul său roccoco - baroc, la casa de inspirație englezească ce adăpostete astăzi Muzeul de Arta Veche Apuseana “Ing. Dumitru Furnica-Minovici” și cu singuranță mai sunt și altele), și la fel procedează și profesioniștii zilelor noastre, ale căror construcții le privim cu admirație, chiar dacă stilul lor este unul mai contemporan și uneori mai puțin boem. 

In contextul actual, în care grija pentru mediu nu mai este doar un trend, ci o necesitate reală, visele frumoase despre spațiul locativ sunt inspirate nu doar de estetic, dar și de funcțional. Până la urmă, case nu sunt (doar) de privit, vorbim despre case de locuit. Așadar capacitatea proiectului arhitectural de a îngloba materiale durabile, prietenoase cu mediul, care să ajute prin structura lor creșterea calității vieții în interiorul lor este un alt criteriu în funcție de care se poate face departajarea proiectelor, fără a trăi cu sentimentul că te transformi într-un fanatic militant al mișcării ecologiste. 

Arhitectul nu este doar un bun ascultător și un bun executant al fanteziilor beneficiarului, el este și un consilier, un sfătuitor, un mitigator între vis și realitate, între schița de pe hârtie și viitoarea "acasa". Rolul său rămâne invariabil acela:
  • să definească acel spațiu care să fie optimizat din toate punctele de vedere;
  • să idenitifice și să includă acele soluții tehnice care să pună în slujba clientului cele mai noi descoperiri benefice pentru spațiului locativ;
  • să construiască visul fără să piardă din vedere costul locativ pe termen lung.
O casă care poate face istorie, și la care generațiile viitoare să se uite cu drag, cu apreciere, cu adminrație și peste ani, așa cum ne uităm noi astăzi la casele despre care aminteam mai sus trebuie să fie prietenoasă atât cu cei care o locuiesc, cu cei care trec prin fața ei, dar și cu mediul. 

In concluzie, ca în multe altele, comunicarea și nu bugetul de care dispui este secretul din spatele caselor de poveste. Comunicarea visului, comunicarea cu arhitectul - eficientă și bidirecțională, comunicarea pe care o face casa cu mediul exterior, cu cei care-i trec pragul, și în primul rând cu cei care o locuiesc sunt definitorii.

Acest articol a fost scris în cadrul competiției SuperBlog 2019.

No comments:

Post a Comment