Exercitiu de imaginatie (8) - Casele de odinioară cu tehnologia de astăzi

Culesul viei - Sursa

Weekendurile călătorscopice sunt mereu motiv pentru o noua plimbare, așa că, profitând de vremea încă frumoasă de afară am ales o plimbare la Muzeul Tăranului Român, la târgul de tradiții românești și antichități. 

Întotdeauna mă încarc cu energie pozitivă, pentru că văd în obiectele etalate la astfel de evenimente, fie ele straie populare cusute manual, bijuterii lucrate de artizani, lucrușoarele de tot felul pregătite manual, pasiunea, stăruința, răbdarea, minuțiozitatea și creativitatea cu care au fost create. Dar cel mai puternic sentiment pe care îl inspiră aceste fragmente din vremuri de altă dată este simplitatea. 

Secretul din spatele caselor care spun o poveste

Casa Melik - București

Gândiți-vă la orașele din care veniți sau la cele pe care le vizitați; la casele pe lângă care treceți și cele care vă fac să întoarceți capul pentru încă o privire; la clădirile spre care vă îndreptați aparatul foto pentru a păstra, măcar într-o poză, o fărâmă din acel ceva care v-a atras atenția. Ne plac locurile și lucrurile care spun o poveste, iar farmecul unei povești ține întotdeauna de talentul povestitorului, așa cum aspectul și funcționalitatea unui edificiu este în primul rând apanajul arhitectului.

Citeam de curând, pe site-ul https://www.aia-proiect.ro/ , un articol foarte interesant despre cea mai veche casă locuibilă din București (Casa Melik) - construită la comanda unui dregător al curții domenești și a cărei structură a fost atât de bine gândită, că nici după ce, de-a lungul istoriei ei de peste 250 de ani, a schimbat atâția proprietari, niciunul dintre ei nu a simțit nevoia de a-i aduce modificări. Lista proprietarilor casei intrată în istoria Bucureștilor începe cu locul 2 ocupat de Chevorc Nazaretglu care a cumparat de la spătarul care a construit-o și a lăsat-o mostenire lui Agop Nazaretoglu, iar acesta o lasa Anei Nazaretoglu care odată ce se mărita cu Iacob Melik în 1847 preia numele acestuia și care adapostește în prezent muzeul Theodor Pallady.

Sincer dintre exemplele de case cu etaj care s-au păstrat la noi din ceea ce însemna vechiul București, nu cred să existe exemplu mai pitoresc atât din punct de vedere exterior, dar mai cu seamă interior.  

Exercitiu de imaginatie (7) - O vacanță sabatică, sălbatică și delicioasă în cele 4 zări

Sursa foto

În mediul corporatist de la noi aud din ce în ce mai des ideea de an sabatic, care deși nu e o idee nouă, abia acum începe să prindă curaj pe plaiurile mioritice. Pentru acea dintre voi nefamiarizați cu termenul, anul sabatic este o pauză (de obicei de un an) de la activităţile profesionale zilnice, petrecută departe de agitația cotidiană; un fel de concediu fără plată sub formă de cadou pe care ți-l acorzi singură pentru a câștiga timp cu tine și pentru tine, pentru care faci "provizii" și rezerve și pentru care este necesar să te pregătești nu doar fizic, dar și mental. 

Cu toate că tatonez de ceva vreme terenul și cochetez cu ideea, cea mai mare temere este că voi auzi foarte des în diferite versiuni întrebarea "Te-au dat afară?". Pe de altă parte, cu toții avem, din când în când nevoie de o pauză, mai ales după o perioadă prelungită și solicitantă, așa că îmi propun să testez sabaticia în porții mici până să fac pasul cel mare. Aș putea alege o plajă însorită (sau mai multe), m-aș putea apuca de sport sau aș putea alege distracție și nopți ca-n studenție pub-surfing style, dar parcă niciuna n-ar fi stilul meu. O idee însă am in minte...

Vacanța într-o ceașcă de cafea...cu lapte

 Câte din poveștile voastre de vacanță încep cu "Am băut o cafea buna în ....", "Eram la o cafea pe bulevardul X/ piațeta Y", "Și ne-am oprit la un cappucino și ....". Nu am niciun dubiu că pentru cei mulți dintre noi cafeaua face parte din ritualul zilnic. E acolo din primele ore ale dimineții, ne dă un boost de energie când dupa prânz ne prinde o ușoară amorțeală, reînnoadă și condimentează discuțiile cu prietenii pe care nu i-ai mai văzut de mult, iar în vacanțe, chiar dacă nu vine cu noi în bagaj, ne așteaptă la sosire gata să deschidă noi drumuri și să ne fie alaturi în aventură. 

Povestea cafelei este ea însăși o călătorie, pornită în Etiopia, continuată prin Yemen, Mecca, Medina, iar mai apoi spre Cairo, Bagdad, Alep și Istanbul. Acolo s-a odihnit nițel ca într-un resort de 5stele din care nu mai vrei să pleci. A călătorit mult, a depășit provocări, dar cum fiecare bibliografie parcă e incompletă fără o poveste de dragoste, în cazul cafelei dragostea adevărată a venit odată cu sosirea în Europa, unde a întalnit laptele, un Făt Frumos pe care l-a supus la diferite probe, doar ca să se asigure că el e alesul inimii (sau mai bine zis al boabelor proaspete de cafea).

Peripețiile unui atehnicus in blogosfera prin hățisurile tehnologiei, în căutarea confortului

Intr-un univers plin de conexiuni 4G, rețele sociale, aplicații, cabluri, usb-uri și mufe de tot felul, un mic user, novice într-ale blogosferei, dar stăpânit de un gând năstrușnic de a scrie despre lumea de dincolo de imaginile photoshopate de screensaver își făcea intrarea în lumea virtuală. Era februarie 2014 și Călătorscop, căci așa îl cheamă pe eroul nostru se lansa în online. Zi de sărbătoare, nu zic nu, dar cum la luptă nu poți porni cu băț și pânză, vorba lui Costel (dacă nu știți clipul click aici) sau altfel spus cu pix și hârtie, era necesar ca și atehnicus al nostru să se doteze cu cele necesare scrisului virtual. 

Sindromul bagajului urias loveste din nou ...dar avem remediul

Tocmai ce s-a terminat sezonul vacanțelor și fac pariu că iar ați tras ca zănaticii de bagaje prin aeroport, prin parcări, prin gări sau holuri de hotel înjurând printre dinți, întrebându-vă cine naiba v-a pus să cărați atâtea și jurând solemn că data viitoare schimbați foaia. Ce-ar fi să învățăm ceva din asta și sezonul următor (nu, nu la vară mă refer....vine acum iarna) să schimbăm strategia.

Nu de putine ori aud că jumatate din bagajul de călătorie al cunoscuților, fie ei colegi, prieteni sau rude este ocupat de cosmetice si alte obiecte de igiena persoanală si mă intreb: De ce? de ce e nevoie sa iau dupa mine 500ml de gel de duș si alți 500ml de șampon, 2 cutii de cremă etc, etc, iar cealaltă jumătate de articole vestimentare din care bună parte au rămas în troler. Iar scuza inevitabilă e (cam) mereu aceeași - "Păi dacă tot am loc în bagaj!?!"

Așadar vă propun să povestim un pic despre bagaje. Cu cât mai mici și mai funcționale,  cu atât mai mult loc pentru amintirile de vacanța. Are you with me?

Toamna e sezonul ...

Sursa

... ghiozdanelor colorate și a puștilor guralivi care pornesc spre școală, a sacoselor grele, doldora de ardei, vinete și gogoșari gata sa se transforme în zacusca, a ceaiului fierbinte și a cărților groase ce te-au așteptat toată vara sa le citești, a apusului de soare vinețiu privit dintre frunzele foșnind.

Toamna înseamnă totodată reinventarea garderobei. Lasăm deoparte stilul de vacanță în care mai orice este permis sau trecut cu vederea și ne reorientăm invariabil spre un cosy style, care să ne țină de cald și fizic dar și psihic, emanând o stare de bine, ca într-o îmbrățisare. Dar cosy style-ul despre care vă povestesc e un cuțit cu doua tăișuri, căci comod poate veni la pachet cu versatil și comod sau cu șleampăt și neîngrijit. 

Și ca să fiu mai concretă, pe mine toamna mă duce cu gândul la Scoția, la ziduri bătrâne de piatra groase acoperite cu muschi verde sau iederă în culorii arămii, la castele medievale urcate în vârf de stâncă, la valatuci de ceata ce acoperă totul ca o plapumă, la aerul rece ce îți înțeapă nările dimineața si zile cu ploaie mocanească. Așa că inevitabil gândul îmi zboară la tweed imediat ce vremea de afară anunță instalarea toamnei. Este un material ce combină fire de lână de diverse nuanțe şi care a devenit popular în Scoţia prin 1830, fiind considerat deopotrivă practic (rezistent la umezeală), comod, călduros, durabil și deloc anost. In vremurile noastre, mai moderne, tweed-ul ofere un aer sofisticat, autentic și oarecum upper-class.

Poveste pe circuit - simte, iubește și trăiește viteză

Nurburgring -Sursa

E 4jumatate dimineața și încă nu s-a crăpat de ziuă. In zare se întrezăresc crenelurile castelului Nürburg și turnu-i înalt și semeț. Cumva asta îmi dă un sentiment de protecție și siguranță, dar ideea zidurilor groase de piatra rece mă face să dîrdîi și mai tare. Am emoții și asta mi-a alungat tot somnul. Mă uit la ceas și încerc să-mi intru în starea de concentrare, să repet în minte că mereu trebuie să fi pregătit să fi surprins. Doar așa am ajuns aici, nu? - eu din mii de pretendenți, lăsați rând pe rând în urmă, într-o selecție draconică, cu adrenalină, viteză, autocontrol și curaj. Daca singură am ajuns până aici, alături de noua echipă sunt imbatabilă. You never know where the dream will lead you , aud în minte vocea lui Soichiro - dar eu știu!