Raftul de calatorie (8) - 20 de ani in Romania (autor: Maude Rea Parkinson)

Citind cartea ai senzatia ca stai la un ceai, intr-un cerc de prieteni, iar cineva (in acest caz Maude) povesteste despre experienta sa intr-o tara cu totul necunoscuta; uneori cu ironie si umor, alterori critica, cateodata impresionata, mereu comparand cu experientele anterioare, insa oferind de fiecare data detalii despre cadrul si contextul in care are loc fiecare actiune/eveniment. Trecerile de la un subiect la altul se fac brusc, ca si cum ai rememora anumite evenimente, care se leaga de altele si altele fara a tine cont de o cronologie aparte, ci mai degraba de senzatia/feeling-ul pe care fiecare experienta a lasat-o.

Povestirile sunt mai putin conectate la evenimentele istorice, cat mai degraba la viata cotidiana, vazuta prin ochii unui om simplu, cu un nivel ridicat de cultura si cu acces in casele si cercurile familiilor din inalta societate (ministrii, ambasatori, etc), dar si a comunitatilor anglofone, franceze si germanice din Bucurestiul antebelic (sa nu uitam ca actiunea se petrece in perioada 1889-1911).


Ce m-a surprins cel mai tare in "20 de ani in Romania" ca nimic (sau nu foarte multe) s-a(u) schimbat in Romania, dar mai cu seamana in mentalitatea, comportamentul, dorintele si aspiratiile romanilor fata de perioada evocata in jurnalul lui Maude Rea Parkinson, o guvernanta de origine britanica, nascuta in Irlanda, educata in Germania, cu experienta anterioara in Austria, in casa unui ofiter superior. Acolo este de fapt locul in care Maude aude pentru prima oara despre Romania, un teritoriu cu un farmec aparte, o tara necunoscuta si, dupa spusele cunoscutilor sai - extrem de periculoasa, un mix intre Orient si Occident ... dar, o spune chiar ea pana la urma ninci austriecii nu sunt nemţi, nici irlandezii nu sunt englezi si nici romanii nu sunt musulmani. 

Maude paseste pentru prima oara in Romania in 1889, venind cu trenul, dinspre Budapesta, iar buna parte din amintirile sale se leaga inevitabil de Bucuresti, oras (inca) al contrastelor pe care avea sa il caracterizeze scurt, dar cuprinzator- „o stradă, o biserică şi o idee". Amintirile sale nu ocolesc detalii mai mult sau mai putin cunoscute despre sistemul de invatamant si cel medical, organizarea politica, coruptia si acel stil dulce romanesc "lasa-ma sa te las". 

Si daca tot aminteam de umorul cu care Maude Rea Parkinson povesteste despre Romania, sa va povestesc una din intamplarile "rasu'-plansu' " cu care se deschide cartea: cautand o varianta de transport catre Romania, Maude se loveste de necunoasterea de catre agentiile de turism britanice a acestei tari, a poziţiei ei pe o harta si chiar unul dintre reprezentanti scriindu-i ca nu o poate ajuta pentru nu se ocupa decat de Europa. Aceste raspunsuri au determinat-o sa-si largeasca aria apelurilor, solutia venind de la o agentie germana din Dresda, care parea ca detine un crampei de informatie.

Cumva, daca stam sa ne gandim bine, nici astazi situatia nu e foarte departe. De acord, proportia europenilor care au auzit de Romania este mult mai mare, dar daca ar fi sa o indice pe harta, sau si mai bine, sa spuna ceva pozitiv despre ea (dincolo de Ceausescu, Dracula sau vreunul dintre sportivii cu rezultate notabile) rezultatul n-ar mai fi la fel de spectaculos.

Asa cum spuneam, cartea se citeste usor si este extrem de placuta, iar locuitorii Bucurestiul antebelic, seamana atat de bine cu noi cei de acum.

Lectura placuta!