meniu

Showing posts with label marea neagra. Show all posts
Showing posts with label marea neagra. Show all posts

Saturday, July 15, 2017

Romania (28) - Adamclisi, certificatul de nastere al poporului roman


Daca ai facut scoala in Romania, e imposibil sa nu fi auzit de Adamclisi. Imi amintesc cum ne povestea profa de istorie despre aceasta mica localitate din Dobrogea atunci cand invatam despre razboaiele daco-romane si formarea poporului roman. Si daca tot am amintit de orele de istorie, hai sa intram un pic in detalii - in 102 i.H, Traian a iesit invingator impotriva dacilor, chiar in apropiere de acest loc. In cinstea soldatilor sai cazuti in lupta cu neinfiricatii daci, dar si pentru a sarbatorii victoria mult asteptata imparatul roman a comandat construirea, la (ceea ce numim astazi) Adamclisi a unui monument robust si falnic, vizibil de la mare departare pe care l-a numit Tropheum Traiani, iar in apropiere, pe locul localitatii afectata de razboi, a construit o cetate romana care a purtat acelasi nume - Tropheum Traiani.

Dar cu siguranta va intrebati de unde vine numele de Adamclisi, daca romanii au numit cetatea Tropheum Traiani - ei bine, vine de la alti prieteni cotropitori ai nostri - turcii. In limba turca Adamclisi inseamna Biserica Omului (Adam= om, kilise=biserica. Cu alte cuvinte Biserica lui Adam). 

Tuesday, July 4, 2017

Romania (29) - Domeniul Clos des Colombes

Clos des Colombes
Cred in intamplari si in coincidente fericite, cred ca locurile frumoase si mai putin stiute se dezvaluie incet celor care nu inceteaza sa viseze ca ele exista.

Era trecut de ora pranzului, iar noi ne intoarceam la hotel dintr-o mini excursie la Adamclisi, ce se dorea a include si o vizita la crama si podgoria Murfatlar. Daca la Adamclisi am avut parte de o surpriza placuta (cititi aici), la Murfatlar am zis merci ca nu ne-am ales cu un sut in fund (dezamagitor!).

Asadar, pe o temperatura de 35 de grade, rupti de caldura si de foame, am decis sa oprim la unul dintre localurile ce strajuiesc soseaua ce duce spre Olimp, aflate in apropierea lacului Tatalgeac.