meniu

Sunday, August 11, 2019

Romania (39) - Castelul (nestiut) de la Ruginoasa și povestea telenovelică ce îl înconjoară

In urmă cu câțiva ani am participat la un seminar organizat la Fundația Calea Victoriei și susținut de d-na Anita Sterea pe tema castelelor, conacelor și palatelor din România. Acela a fost momentul în care lista locurilor pe care îmi doream să le vizitez a crescut exponențial. Am aflat detalii interesante despre o mulțime de oameni și locuri cu care istoria, dar și caracterul nostru balcanic au fost nedrepte; locuri și oameni cărora le datoram cel puțin păstrarea vie a memoriei și consolidarea celor ridicate de ei. (despre experiență citiți mai multe aici).

Dar de ce vă povestesc despre seminarul cu castele? Pentru că recent, adica weekendul trecut am reușit să vizităm Castelul lui Alexandrul Ioan Cuza de la Ruginoasa, unul dintre castelele despre care am aflat la acel curs. Câți dintre voi știau despre acest loc? Câți l-ați vizitat deja? Sper ca dupa ce citiți articolul, să îl puneți pe lista călătoriilor voastre viitoare.

Ruginoasa este un sat aflat nu departe de Iași, cam la 60 km, între Târgul Frumos si Pașcani. Aici, pe la finalul sec. XVII famila Sturza cumpara o moșie, unde și-au construit reședința în stil neoclasic, stil caracteristic arhitecturii civile din Moldova acelor vremuri, iar mai apoi au adus chiar și un grădinar german, pe nume Mehler, care a primit însărcinarea de a amenaja în jurul palatului un parc cu alei, labirinturi de verdeață și chiar un iaz, pe modelul grădinilor occidentale din acea perioadă. 

Palatul și domeniul sunt pierdute de familia Sturza ca urmare a neachitării unui împrumut ipotecar la Banca Națională a Moldovei. Cel care cumpără domeniul și devine noul ei proprietar este domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care o transformă în reședința sa de vară, cu toate că avea să vină destul de rar pe aici. Asta se întâmpla pe la 1862, la 3 ani după Unirea Principatelor. Fiul lui Alexandru Ioan Cuza, va lăsa reședința moștenire soției sale Maria Moruzzi (descendentă a familiei fanariote Moruzzi. Interesant este că, un alt membru al aceleiași familii ucisese un stramos a lui Cuza), care însă aflându-se în conflict cu soacra sa, Elena Cuza, o determină pe aceasta din urmă să părăsească proprietatea și să se mute la Iași, ca mai apoi la Piatra Neamț.

Insă telenovela de la Ruginoasa nu s-a oprit aici - Maria Moruzzi se căsătorește și divortează în aceeași zi de Ionel I.C. Brătianu, venit în zonă să muncească la construcţia căii ferate Iaşi-Paşcani şi luat chiriaş la conac, cu care d-na Moruzzi are o scurtă idilă. Nora domnitorului se căsătoreşte, astfel, cu fiul celui care-l determinase pe Cuza să abdice. Din această căsătorie se naște Gheorghe I. Brătianu, viitor istoric. La scurt timp, între Elena Cuza și Maria Moruzzi are loc un proces, ca în final palatul devine spital de copii, aparținând Spitalului "Caritatea" din Iași. Apoi vine războiul (cel de-al Doilea Război Mondial), iar Ruginoasa s-a situat chiar pe linia frontului, iar palatul a fost puternic afectat. După 1945, conacul a fost trecut în proprietatea CFR și a fost folosit ca sanatoriu de tuberculoşi, sediu de primărie, CAP și bibliotecă.

Acum, că am aflat povestea Palatului, să împartășim și câteva detalii despre vizita noastra. Aflat oarecum în centrul localității, Palatul se ascunde în spatele zidurilor groase de piatră ce împrejmuiesc domeniul, la capatul unei alei pietruite. Aici am fost întâmpinați de ghidul nostru și conduși prin sălile palatului și totodată prin istoria sa tumultoasă.

Fotografiatul este în cea mai pare parte a sălilor interzis (nu am înteles exact de ce), însă ne-a bucurat modul în care s-a reusit recrearea imaginii interioarelor, asa cum erau acestea în vremea lui Cuza. De altfel, astăzi este singurul monument istoric din Moldova reamenajat întocmai ca pe vremea domnitorului, datorită documentelor lăsate de Elena Cuza şi descoperite în arhivă. Comparativ cu Palatele din vestul Europei, Ruginoasa este mititel și relativ modest, cu camere înguste și nu foarte somptoase, însă se regasesc detalii specifice perioadei - elemente orientale, combinate cu cele occidentale, arginărie și mobilier din lemn de esență nobilă.

Tot în apropierea Palatului, accesibil atât de pe domeniu, cât și de pe o uliță laterală este biserica, ce adăpostește mormantul lui Cuza, repatriat de către soția sa, după ce acesta a murit în exil la Heidelberg, în Germania.

In jurul Palatului de la Ruginoasa s-au scris pagini importante din istoria Moldovei, dar și a Romaniei, iar o vizită aici va dezvălui cu siguranță detalii mai puțin cunoscute, dar în mod cert interesante.

Informatii practice:

Localizare: str. Unirii, nr. 34, comuna Ruginoasa, jud. Iași
Pret bilet: 16 lei
Program de viziare: Miercuri - Duminică 10:00 - 17:00.

No comments:

Post a Comment