Marea Tiberiadei și Sprânceana Muntelui |
Se întâmplă rar ca una dintre primele experiențe dintr-un loc nou pe care îl văd să rămână cel mai aproape de sufletul meu și dupa ce călătoria a luat sfârșit. De obicei locurile mi se dezvaluie treptat, iar primele zile rămân cumva într-un nor de ceață. Ei bine, nu și de data aceasta, căci în Israel am experimentat un sentiment nou - una dintre cele mai frumoase amintiri ale excursiei în Israel a fost croaziera pe Marea Tiberiadei, chiar în prima dimineață petrecută în Țara Sfântă.
După ce cu o zi înainte aterizasem în Tel Aviv, am făcut un tur pietonal în Nazareth și am petrecut o noapte tot acolo, dimineața ne-a întâmpinat cu o zi senină și cu o surpriză. Era aproape 8 dimineața când autocarul cobora pe straduțele înguste ale orașului antic Tiberias, spre portul Tiberias Marina.
Steagul românesc arborat pe Marea Tiberiadei |
Aici ne-am îmbarcat, împreuna cu restul grupului pe una dintre bărcile ancorate în dreptul pontonului și am pornit într-o călătorie specială. Primul moment a fost arborarea steagului românesc alaturi de cel israelian și intonarea imnului. Este un obicei al locului să arboreze steagul țării de proveniență a grupului aflat pe vas. A fost un moment emoționant și recunosc că, deși nu sunt o naționalistă convinsă, acordurile imnului in acet context mi-au smuls câteva lacrimi.
Marea, sau mai bine spus apa lacului, căci Marea Tiberiadei, sau Marea Galileiei este în fapt un lac cu apă dulce, destul de întins (suprafața lacului este de 166 km²) era liniștită, deși locul este cunoscut și pentru furtunile violente provocate de diferențele de temperatură față de înălțimile din jur (la vest se află Inălțimile Golan). Este lacul de apa dulce cel mai jos de pe Pămant, și pe locul 2 în clasamentul întinderilor de apă după Marea Moartă (care este de fapt un lac sărat). Marea este alimentată de câteva izvoare subterane, cel mai important contribuitor rămâne râul Iordan.
Pontonul de îmbarcarfe |
Cercetările efectuate în apele Mării Tiberiadei au scos la iveală, în 1986, relicva unui vas de pescuit și transportul mărfurilor. Acesta a fost datat cu Carbon 14 și astfel s-a concluzionat că ambarcațiunea datează din secolul I d.Hr., lucru care i-a adus numele de corabia lui Petru sau corabia lui Iisus (deh, un pic de spirit de marketing tipic evreiesc 😊.
In jurul relicvei a fost construit un muzeu - muzeu cu un singur exponat, însă odată cu el a înflorit și activitatea turistică din jurul lacului. cu descoperirea acestui oraș.
Evanghelia spune că după hrănirea celor 4000 de persoane prin înmulțirea pâinii și peștelui, Iisus îndată intrând în corabie cu ucenicii Săi, a venit în părţile Dalmanutei. Şi au ieşit fariseii şi se sfădeau cu El, cerând de la El semn din cer, ispitindu-L. Şi Iisus, suspinând cu duhul Său, a zis: Pentru ce neamul acesta cere semn? Adevărat grăiesc vouă că nu se va da semn acestui neam. Şi lăsându-i, a intrat iarăşi în corabie şi a trecut de cealaltă parte (Mc. 8, 10 -13).
Traversarea mării dureaza aproximativ o oră, timp în care preotul-ghid care ne-a însoțit în acest pelerinaj ne-a povestit despre minunile pe care Iisus le-a înfăptuit pe malurile acestui lac și în orașele din jur. Probabil că depinde foarte mult și de abilitățile de povestitor, însă a fost ca o oră de povești cu tematică religioasă trăită pe viu, extrem de palpabilă, interactivă, interesantă, chiar și pentru aceea care merg mai rar pe la biserică. Credința e o alegere personală, dar o oră de povești legănat de valurile mării, într-o dimineață cu mult soare nu cred că refuză nimeni.
Printre acestea se numără:
- Prima și a doua Pescuirea Miraculoasă - două momente diferite, în care apostolii pescuiau fără succes în Marea Galileei când Iisus le spune să mai încerce o dată să-și arunce mrejele, pe care ei le scot pline cu pește.
- Potolirea furtunii - Iisus și ucenicii săi traversau într-o seară Marea Galileii cu o barcă, când a izbucnit o furtună cu valuri puternice,care se prăvăleau peste corabie, cât pe ce să se scufunde. Iisus, trezit din somn de ucenicii săi le cere vântului si valurilor să se linisteasca si acestea il asculta,oprindu-se astfel furtuna.
- Minunea celor cinci pâini și doi pești - este singura minune (în afară de Înviere) care este relatată în toate cele patru Evanghelii (Ioan, Matei, Marcu și Luca). Se spune că Iisus a hrănit multimea de 5000 de oameni ce îl urma din cele 5 pâini și doi pești pe care ucenicii le aveau la ei. Ei au mâncat toți și s-au săturat, iar ucenicii au strâns douăsprezece coșuri pline cu fărâmiturile rămase.
- Mersul pe apă - Iisus și-a trimis ucenicii într-o corabie, pentru a ajunge pe malul celălalt al Mării Galileei, dar când ei se aflau pe mare, l-au văzut pe Isus "mergând pe apă" pentru a-i întâlni. Ucenicii s-au înspăimântat la început, au halucinații, dar când Isus le-a vorbit și a urcat pe navă. De asemenea, conform Evangheliei după Matei, Apostolul Petru a mers pe apă către Isus, dar s-a speriat de vânt și de valuri și a început să se scufunde, iar Iisus l-a salvat.
- Moneda din gura peștelui - este o altă pildă din Evanghelii, ce se leagă tot de malurile Mării Tiberiadei. Se spune că pentru a achita darea pentru templu, Iisus i-a spus lui Petru să meargă la lac (Marea Tiberiadei) și să caute în gura primului pește care se va prinde în undița sa, iar Petru, urmând indicațiile a găsit în gura peștelui o monedă de 2 drahme, adică exact valoarea taxei.
Și dacă tot am pomenit de pește și de Sf. Petru, este obligatoriu ca, dacă ați ajuns aici să aveți parte și de o experiență culinară specială - Marea Tiberiadei este bogată în pește, însă în aceste ape traiește o specie anume - tilapia sau popular spus Peștele Sf. Petru, o specie care nu crește în prea multe părți ale lumii și nu lipsește din meniul niciunui restaurant din Tiberias sau din localitățile din jurul Mării Galileiei. Cercetând straturile de sol datând încă din secolul I, arheologii au concluzionat ca acest pește (tilapia) datează încă de atunci, astfel că vorbim despre un pește istoric, chiar preistoric aș spune.
Noi ne-am delectat cu el la prânz și a fost o minunăție. Se serveste atât în varianta mai rustică, adică întreg, prăjit în mălai sau file, însă eu vă recomand prima variantă, cu lămâie și un pic de pătrunjel. Despre alte bunătăți gustate în Israel, într-un articol separat (ca de-obicei).
No comments:
Post a Comment