Israel (3) - Ierusalim (prima parte) - Muntele Măslinilor și Drumul Crucii (Via Dolorosa)

Vedere panoramica - Cetatea Ierusalimului

După întoarcerea din Israel, rememorând toate locurile pe care le-am vizitat, am față de Ierusalim un soi de mixed-feelings.  Este fără doar și poate un oraș cu o mare încărcatură spirituală, indiferent de religia pe care o ai, iar pe de altă parte este un loc al contrastelor, de la multitudinea culturală și religioasă care locuiește aici, la împărtirea orașului între israelieni și palestinieni și diferențele ce derivă de aici, la amalgamul de vechi-arhaic și nou-modern, pe alocuri futurist.

Harta Ierusalimului

Chiar și pe cei mai puțin initiați într-ale religiei (me included), un pelerinaj în Țara Sfântă nu îi va lăsa indiferenți, iar Ierusalim-ul este un oraș pe care trebuie să îl vezi măcar o dată în viață. Orașul este împărțit în patru cartiere: cartierul arab, cartierul evreiesc, cartierul creștin și cel armenesc, iar diferențele de la unul la celalalt sunt mai mult decât vizibile, aș spune (fără să greșesc) chiar palpabile.

O vorbă spunea: "Toate drumurile duc la Roma", ei bine, când vorbim despre religii, mai ales cele monoteiste, fără doar și poate toate drumurile duc la Ierusalim, punct de referință atât pentru creștini (Grădina Ghetimani, Biserica Sfântului Mormânt, Drumul Crucii sunt doar câteva dintre locurile emblematice), pentru evrei (mormântul Regelui David și Zidul Plângerii), dar și musulmani (Moscheea al-Aqsa și Dome of the Rock de unde se crede că Profetul Muhammad a urcat în ceruri). Dar cu toată încărcătură spirituală și învățătura despre toleranță, Ierusalimul, al cprui nume înseamnă Orașul Păcii mi-a lăsat impresia unui butoi cu pulbere gata-gata să bubuie la cea mai mică scânteie.

Biserica Rusă a Inalțării

Deși nu am avut parte de incidente neplăcute, nicăieri până acum nu am avut sentimentul unei aglomerări de firi conflictuale ce pot izbucni oricand ca aici, mereu cu gândul că turistul sau pelerinul este un fel de portofel ambulant de care pot profita și gata gata să te calce în picioare (la propriu) dacă, întâmplator, drumul tău se intersectează cu al lor. 

Și mai greu este să te decizi ce anume îți dorești să vizitezi în Ierusalim, căci la o simplă căutare pe net, sunt cel puțin 200 de atracții turistice. Practic fiecare citat din Biblie sau din cărțile sfinte își găsește locul în Orașul Sfânt. Fiind într-un pelerinaj organizat, lucrurile au fost ceva mai simple pentru noi, însă și așa multitudinea detaliilor poate fi copleșitoare. Ne-am început vizita in Ierusalim pe Muntele Măslinilor (Muntele Eleon), unde se află Biserica Inalțării Domnului, ridicată initial de Imparateasa  bizantină Elena, distrusă și ulterior reconstruită in 1875. Astăzi este proprietatea Bisericii Ortodoxe Ruse. Tot aici se afla și locul în care s-a descoperit capul Sf. Ioan Botezătorul.

Iesim din frumoasa grădină plină de verdeață și nimerim fix în mijlocul unui cartier musulman, zgomotos și cam murdar. Urmatoarea oprire a fost, la câțiva pași, Mănăstirea Greco-Ortodoxa a Inălțării Domnului, mănăstire de maici, unde s-au stabilit și slujesc și câteva măicuțe românce. Dincolo de zidul mănăstirii ne întâmpină linistea și o superbă panoramă a Ierusalimului. Aflăm povestea mănăstirii demolată în 1992 de autoritățile israeliene (puteți citi mai multe aici), primim câte o cruciulița de lemn de măslin, iconițe și o sticluță cu mir de nard și pornim din nou la drum.

Peste câteva sute de metri ajungem la  Biserica romano-catolică Pater Noster (Tatăl Nostru) - tot mănăstire de maici. Ceea ce este interesant și totodată impresionant aici, sunt plăcile încrustate în zidurile ce împrejmuiesc mănăstirea și pe care se regăseste scrisă rugăciunea Tatăl Nostru într-o multitudine de limbi și dialecte. Nu le-am numărat, însă sunt zeci. Cea în limba română se află în interiorul bisericii, chiar în dreapta altarului.

Ne-am continuat drumul, coborând panta abruptă spre un alt loc sfânt - Capela Dominus Flevit (Domnul a plâns), ea însăși construită în formă de lacrimă. Curtea capelei oferă o nouă panoramă impresionantă asupra vechiului oraș, cu Domul Aurit în prim-plan. In apropiere, dar pe partea stângă este Grădina Ghetimani - care dincolo de rezonanța spirituală, este o grădină impresionantă prin simplitate, ce adapostește măslini seculari, de câteva sute, poate chiar peste 1000 de ani. Biserica de aici, numită și Biserica Natiunilor, întrucât a fost ridicata cu fonduri din partea mai multor patriarhii din lumea creștina surprinde prin superbul fronton cu mozaic colorat, în care este reprezentat Iisus ca Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, dar si cu interiorul întunecos și răcoros, colorat in violet, datorita vitraliilor înalte. În interior se află piatra pe care Isus Hristos s-a rugat înainte de a fi prins.

Arhitectura în ansamblu este foarte interesantă, îmbinând linii tipice ale basilicii creștine (fațada), cu aspecte întalnite la clădirile islamice (în special părțile laterale și acoperișul, care are numeroase domuri), fiind o dovadă în plus a contribuțiilor aduse din mai multe țări.

De aici ne-am îndreptat pe jos spre zidurile cetății Ierusalimului și am intrat pe poarta Sfantului Stefan. Mai exact întâi am încercat să intram căci era vineri, zi sfântă pentru musulmani, iar timming-ul nostru a coincis nefericit cu ora la care sute de credincioși ieșau de la moschee. Nu cred că vă puteți imagina, decât dacă ați mai asistat la ceva asemănator ce înseamna asta. O mare de oameni (numai bărbați), câtă frunză și câtă iarbă, ca să citez cărțile de istorie, veneau din interiorul cetății. Mai bine de o oră fluxul de oameni nu a slabit nicio secundă, astfel că ne-am poziționat într-o laterală, așteptându-i să se disipeze, fără a risca să fim striviți la propriu. Un fel de iesire a suporterilor de la meci, dar la o proporție exponențial mai mare.

Dupa ce a trecut "viitura" am pătruns în cetate, ne-am regrupat și am pornit spre Via Dolorosa, adica Drumul Crucii, traseul Patimilor Domnului. Oricât de pios și încărcat de însemnătate este pentru noi, creștinii, pe atât de tare te lovește realitatea de la fața locului, întrucat drumul trece fix prin mijlocul bazarului, iar spiritul de comerciant al evreului iese la iveala și speculează orice potențială sursă de venit.

Inainte de plecare îmi imaginam acest traseu istovitor, iar cele 14 opriri îmi pareau o veșnicie, însă drumul a fost plăcut, dacă se poate spune așa și nu foarte întins ca lungime (are mai puțin de 1 km), dar întortocheat. In cazul în care îl parcurgeți pe cont propriu, vă recomand să aveți o hartă și să fiți cu ochii în 14 - indicații există, însă nu mereu foarte evident semnalate. Cele 14 opriri sunt marcate cu cifre romane - primele două dintre ele se află pe teritoriul Pretoriului (Fortăreaţa Antonia), următoarele şapte – în oraş, iar celelalte – pe teritoriul Bisericii Sfântului Mormânt. Traseul include în sine toate Patimile lui Iisus în Ierusalim, începând cu arestarea şi terminând cu punerea Lui în mormânt, iar parcurgându-l înțelegi parcă mai bine cele povestite la orele de religie.

Stația a 3a 

Prima statie și practic punctul de start este Curtea casei lui Pilat din Pont în care a avut loc Judecata lui Hristos şi condamnarea la moarte, iar cea de-a doua stație, aflată în imediata apropiere este locul in care lui Iisus ii este pusa Crucea pe umeri și începe drumul spre Golgota. 

Acolo unde astăzi este stația 3 se spune că e locul in care Mântuitorul a cazut pentru prima oara sub povara Crucii. Aici se află o mică capelă construită din donațiile credincioșilor polonezi, cu doua picturi, care pe mine personal m-au impresionat. Prima este cea din imagine, ce-l reprezintă pe Iisus singur (scluptat) căzut sub povara Crucii, iar multimea de îngeri in spatele său cu capetele plecate. Cea de-a doua vis-a-vis (deci vizibilă când veți ieși din capelă, cu Iisus reprezentat ca un spirit, ducandu-și crucea, urmat în spate de o mulțime de oameni, fiecare ducandu-și crucea, întruchipând astfel chemarea biblică "Ia-ți crucea și urmeaza-mă!".

La cel de-al 4-lea popas Mântuitorul se întalnește cu Mama sa, Fecioara Maria. Locul este marcat de o capelă dedicată mamelor îndurerate, iar pe paviment două urme de sandale despre care se spune ca ar fi urmele Maicii Domnului. Cea de-a 5a stație e locul în care Iisus este ajutat de către Simon Cirineanul să ducă Crucea mai departe, iar la următoarea oprire este locul întalnirii cu Veronica, cea care îi şterge chipul cu mahrama, iar chipul său rămâne imprimat pe țesătură. 

A doua cădere a Mântuitorului la pământ este marcată de popasul numarul 7, iar apoi, la stația 8 e locul in care Mântuitorul le întâlnește pe femeile mironosiţe. Stația numărul 9 este ultima din opririle aflate în afara Sfântului Mormânt și marchează locul în care Iisus cade, pentru a treia oară sub greutatea crucii. De aici se coboară treptele şi se merge direct la Sfântul Mormânt unde se află ultimele cinci opriri.

(citeste in continuare despre vizita Calatorscop in Ierusalim)