Raftul de calatorie (18) - Ghidul Michelin - O calatorie speciala - de la anvelope la experiente culinare de 3 stele

Bibendum - mascota Michelin

Pe langa experientele personale de calatorie imi place sa fac un pic de "cercetare" si sa aduc pe Calatorscop povestile unor legende care, de-a lungul timpului au redefinit ideea de calatorie; iar un ghid care a rezistat mai bine de 100 de ani ocupa fara doar si poate un loc bine-meritat in randul povestilor care au schimbat experienta de calatorie. Va ganditi la ce ma gandesc si eu sau am deconspirat subiectul inca de la titlu?

Indiferent de varianta aleasa, raspunsul este: Da! vorbim despre Ghidul Michelin, celebrul ghid rosu care reuneste intre copertile sale nu numai crème de la crème in materie de restaurante, dar si cel care timp de mai bine de 100 de ani a ridicat si detronat bucatari (chefi asa cum pare sa fie la moda acum), a influentat iremediabil serviciile turistice si a redefinit ideea de sejur cu masina. Dar sa incepem cu un inceputul:

Ghid Michelin

Povestea Ghidului Michelin a pornit de la o idee de marketing pentru sporirea vanzarilor de masini si, implicit, de anvelope.

In 1900, André și Édouard Michelin, cei doi frati, producatori de anvelope s-au gandit ca o idee buna pentru a spori uzura anvelopelor, intr-un mod placut este sa determini soferii sa sa porneasca la drum cu masina, pe distante cat mai mari, asa ca au publicat o brosura care continea harti, liste cu hoteluri si resturante de-a lungul drumului, instructiuni pentru repararea autoturismelor si schimbarea anvelopelor, liste cu ateliere auto si tot soiul de informatii de care soferii ar fi putut avea nevoie in calatoria lor. Trebuie sa recunosc ca a fost o idee ingenioasa, dar riscanta, luand in calcul numarul mic de automobile, aproximativ 3000 inmatriculate in Franta la acel moment. In timp, ceea ce numim astazi Ghidul Michelin s-a transformat dintr-o brosura gratuita intr-un ghid elaborat, iar editiile nu s-au rezumat doar la Franta, ci incet incet au inceput sa acopere si alte zone din spatiul francofon (ex. Belgia (1904), Algeria si Tunisia (1907), dar și zona Alpi-Rin, cuprinzand Italia de Nord, Elvetia, Bavaria si Olanda (1908), Germania, Spania si Portugalia (1910), Marea Britanie (1911), nordul Africii, Italia de sud și Corsica (1911)). Mai mult a trecut de la un ghid exclusiv in limba franceza, la un ghid plurilingvist (franceza, engleza, italiana si germana).

Cand cei doi au realizat ca, rapid, cea mai populara sectiune a ghidului este cea de restaurante, au pus bazele unei echipe de inspectori a caror misiune era sa viziteze localurile, sa deguste mancarea, sa observe detaliile locului si mai apoi sa scrie recenzii despre acestea. Ca urmare a acestor recenziilor a aparut ideea de a alcatui un clasament al restaurantelor si astfel, incepand cu 1926 au aparut faimoasele stele Michelin. La inceput a fost doar una, apoi doua, ca in final (adica prin 1931) sa fie introdusa ierarhia celor 3 stele, care de fapt par a fi mai mult floricele, decat stele :) . Potrivit reprezentantilor ghidului, stelele se acorda după un singur criteriu: mancarea din farfurie (asta insemnand mai pe larg calitatea ingredientelor, maiestria bucatarului, creativitatea, raportul calitate-pret si respectarea standardelor culinare). Criteriile de atunci sunt valabile si astazi si s-ar traduce cam asa:

• o stea, pentru un restaurant foarte bun din categoria sa („Une très bonne table dans sa catégorie”); 
• doua stele, pentru o bucatarie excelenta, pentru care merita sa de abati din drum cativa kilometri („Table excellente, mérite un détour”); 



Ghidul Verde Michelin Italia - 1973

• trei stele, pentru o bucatarie excepționala, unde masa in sine este motivul pentru care pornesti la drum („Une des meilleures tables, vaut le voyage”)

De-a lungul timpului colectia de ghiduri Michelin s-a dezvoltat, astfel ca, pe langa ghidul rosu, concentrat indeosebi pe restaurante si spatii de cazare, au aparul ghidul verde - specializat pe catalogarea si ierarhizarea obiectivelor turistice, ghidul galben - un catalog cu hartile rutiere a diferitelor zone, iar astfel calatoria lui Bibendum sau pe scurt Bib (omuletul din anvelope, mascota brandului Michelin) a devenit una completa.

Buuun, am vazut un pic de istorie michelineza, dar, ca sa nu vorbesc in necunostinta de cauza, dar si ca experienta mea cu ghidul Michelin sa fie cat mai completa, ar mai fi nevoie de 2 lucruri:

1. Sa iau masa intr-unul din restaurantele "instelate" de cei de la Michelin, dar asta este deja pe lista de dorinte
2. Sa detin un astfel de ghid, astfel incat sa il pot studia pe indelete si intelege mai bine ce inseamna Ghidul Rosu.

Colectia Calatorscopica de Ghiduri Michelin

Si cum punctul 2 era ceva mai usor de indeplinit, m-am pus pe cautat, caci nu mi-am dorit un ghid oarecare, ci o editie care sa respire aer vechi, sa poarte cu ea o poveste, sa fi insotit soferii in drumul lor spre o masa memorabila, iar un astfel de exemplar nu il gasesti in librarii sau pe magazinele online, ci in anticariate si targuri de vechituri. Mi-a luat cam un an si jumate sa il gasesc, insa....o spun cu mandrie: "Pe Raftul de Calatorie se afla un exemplar al Ghidului rosu Michelin - Italia din 1971". Unde mai pui ca l-am achizitionat dintr-un targ de vechituri cu doar 5 lei :)

Si cum o bucurie nu vine niciodata singura, in cautarile mele febrile, am mai descoperit si o serie de ghiduri verzi Michelin, cu aer de poveste: Elvetia (1958); Germania -RFR si Berlin-ul (1966); Italia (1973); Franta (1989) si Spania (1992).

Revenind insa la Ghidul Rosu: rasfoindu-l intelegi repede ce l-a facut sa reziste istoriei (in 2000 Ghidul a aniversat 100 de ani), dar si ce il face si astazi un ghid extrem de asteptat si foarte apreciat:

Sursa

• Sectiunea de intro a ghidului iti ofera toate explicatiile pentru simbolurile pe care le vei gasi in paginile urmatoare. De la confortul si dotarile hotelurilor sau pensiunilor, la preparatele culinare pe care ar trebuie sa le testezi, la vinul cu care regiunea respectiva se mandreste si pana la detalii despre reprezentatele si service-urile auto din apropiere. Totul ca tie, (soferule) sa iti fie mult mai usor.
• Se supune ca debarcarea in Normandia, din iunie 1944 s-a facut cu Ghidul Michelin in mana si asta nu este deloc o legenda, caci, la acea data hartie publicate aici erau cele mai detaliate ale teritoriului francez. Nici ghidul meu Michelin nu e prea departe. Are harti ale oraselor, cu strazi si stradute, cu sageti pentru sensul de mers si alte detalii necesare orientarii.
• Pentru principalele orase turistice ghidul include si o lista a celor mai importante obiective turistice ce trebuie bifate.
• Rasfoind ghidul, iti dai seamana ca inspectorii Michelin nu arunca cu stelute pe oriunde trec si asta pentru ca, desi in ghid se regasesc mii de hoteluri si restaurante, mai putin de 5% sunt "premiate". In ghidul meu, din 1971 nu am regasit nicio locatie cu 3 stele. 
• Ghidul nu contine reclame platite si nici nu promoveaza in vreun fel restaurantele dintre paginile sale. Toate sunt mentionate si catalogate dupa aceleasi criterii, in ordinea alfabetica a oraselor din care provin;

 Asadar, intre copertile rosii se ascunde un partener de calatorie ce are toate detaliile pentru o vacanta in care se mananca si se bea bine, se doarme in locatii confortabile si viziteaza obiective importante, in care orientarea nu este o problema si singura grija - sa iti reincarci bateriile.