Daca Pelesul si Pelisorul au ramas in amintirile copilariei mele prin paupuceii cu care erai incaltat inainte de a pasi in resedinta de iarna a regilor Romaniei, Castelul Bran era acel castel rece, aproape pustiu si cumva neprimitor. A fost nevoie de o pauza de mai bine de 15 ani (pentru mine), de o retrocedare si reparatii, renovari si remobilari capitale, ca Branul sa isi recapete farmecul atat de cetate medievala, cat si de resedinta regala, de alta data. Acum e un mix fericit din ambele si o incantare pentru orice vizitator.
A fost intr-adevar o bucurie si o surpriza placuta sa redescopar Bran-ul si sa (am curajul sa) il recomand pe mai departe. Si daca va spuneam de surprize, acestea au venit inca de la cumpararea biletului, cand, fiind Sf Andrei, un anunt bilingv pe geamul caseriei anunt ca, toti vizitatorii cu numele de Andrei/Andreea (sau similar) beneficiaza de intrare gratuita, in baza unui document de identitate. O initiativa laudabila, care ar putea fi preluata si de alte obiective turistice.
Iar odata ce ii treci pragul devine din ce in ce mai evident ca, odata cu retrocedarea catre mostenitorii Principesei Ileana, castelul a intrat int-ro noua etapa a vietii lui de obiectiv turistic. As spune ca este o etapa mai infloritoare, in care potentialul sau este cu adevarat exploatat in interesul vizitatorilor. Interiorul mi-a parut cel mai schimbat, nici urma de raceala pe care mi-o aminteam - fiecare incapere degaja caldura, invita la vizitare, iar in fiecare coltisor gaseai detalii, obiecte sau povesti (pe panourile informative care impanzesc fiecare sala) care sa iti atraga privrea si sa iti bucure sufletul, asemeni unei gazde bune.
Din pacate mobilierul original al castelului nu se afla in castel, asa cum ar fi logic si normal, ci a fost mutata in cladirea ce adapostea Vama Branului (ideea "geniala" apartine Ministerului Culturii, mult prea orgolios dupa pierderea in instanta a obiectivului, ca sa se mai gandeasca si la vizitatori. Mai trist este ca, odata cu aceata "inteleapta decizie" a mai fost pierdut un muzeu frumos, cel al Vamii- cu obiecte specifice de masurare, cantarire, avizare, ce stau acum intr-un depozit).
Revenind la castel, cu toate betele in roate puse, piesele ce insufletesc astazi camerele corespund, in buna parte, ca perioada si stil cu cele originale si fac parte din colectiile personale ale noilor (de fapt vechilor proprietari), sunt donatii sau au fost achizitionate de la diferite licitatii. Ghid pentru decorarea camerelor au fost pozele de arhiva, dar si documentele pastrate din istoria de peste 800 de ani a cetatii. Terasele ce dau spre curtea interioara, sau spre soseaua ce ocoleste stanca pe care a fost construit castelul sunt locuri superbe pentru panorama si, de buna seama, locurile preferate pentru fotografii si selfieu-uri.
Dupa cateva poze, si dupa ce grupul de turisti care acaparase spatiul s-a mai disipat, ne-am putut bucura de cateva clipe de liniste in acest cadru deopotriva romantic si auster. Intr-un colt al balconului (sufrageria de vara, cum este numit) am zarit un clopotel (de fapt sunt 4, intr-un manunchi) si un lant subtire ce ajungea pana la nivelul meu, iar inscriptia explicativa de indemna parca sa le asculti clinchetul: "Suna dintr-un clopotel si un inger isi va primi aripile" - ce poate fi mai frumos de atat? In linistea acelei zile de decembrie sunetul clopoteilor parea parca o poarta spre primavara, spre un taram de poveste cu cavaleri si printese. Pentru o secunda am inchis ochii si mi-am imaginat-o, pe acea terasa pe Regina Maria stand pe una dintre bancute privindu-si copiii la joaca, ascultandu-le rasetul cristalin si tropotul picioarelor pe pardoseala de lemn.
Pentru cei interesati de povestile cu Dracula a fost amenajata o mica incapere unde, alaturi de costumele din recuzita filmelor romanesti cu Vlad Tepes sau Carol I sau cu caveleri teutoni si cruciade, era si povestea mitului, detalii despre romanul lui Bram Stoker, despre vampiri, strigoi, varcolaci, lilieci si alte vietuitorare mai mult sau mai putin reale. Insa, aici in aceasta mica incapere, dintr-un colt indepartat al castelului, se oprea povestea lui Dracula. Atat si nimic mai mult, dar din punctul meu de vedere suficient, pentru ca Bran-ul inseamna mult mai mult decat inspiratie pentru filmele horror.
Si, ca sa condimentam un pic aceasta vizita, am luat bilete si pentru vizitarea Camerei de Tortura - in esenta o expozitie a instrumentelor de tortura ale Evului Mediu, cu accent pe "specificul" tarilor romanesti si in special zonei Brasovului-Bran-Rucar. Erau foarte multe obiecte expuse, fiecare cu descrierea si desene sugestive, astfel incat sa nu lase loc de interpretare privind modul de utilizare. De la "celebra" teapa in care erau trasi dusmanii (in special turcii), dar si talharii, la diferite instrumente utilizate in timpul interogatoriilor, instrumente de tortura pentru femeile acuzate de adulter sau vrajitorie, toate dezvaluiau aceasta latura neagra a evului mediu, deosebit de violenta, dar nu neaparat eficienta. In aceste incaperi, probabil din cauza numarului mai mic de vizitatori era un frig patrunzator care, alaturi de scartaitul parchetului si de obiectele si povestile de multe ori sinistre, chiar morbide, iti semanau un sentiment de frica.
Cand am iesit in curtea interioara (ultimul popas inainte de a parasi castelul) incepuse sa ploua serios, asa ca nu ne-am putut bucura prea tare privelistea pe care aceasta bucatica de pamant acoperita cu piatra cubica, slefuita de pasii zecilor de mii de turisti, o ofera asupra zidurilor albe cu grizi grele din lemn, vopsite in maro-inchis (amintind de stilul germanic), nici de fantana cu frumosul ornament din fier forjat, insa o ultima placuta informativa ne-a atras atentia - "Proba cantarului" - o alta gaselnita medievala cu iz de vrajitorie si spirite, insa care ofera o perspectiva interesanta asupra modului de gandire (destul de subiectiva) a acelor timpuri.
A fost intr-adevar o bucurie si o surpriza placuta sa redescopar Bran-ul si sa (am curajul sa) il recomand pe mai departe. Si daca va spuneam de surprize, acestea au venit inca de la cumpararea biletului, cand, fiind Sf Andrei, un anunt bilingv pe geamul caseriei anunt ca, toti vizitatorii cu numele de Andrei/Andreea (sau similar) beneficiaza de intrare gratuita, in baza unui document de identitate. O initiativa laudabila, care ar putea fi preluata si de alte obiective turistice.
Iar odata ce ii treci pragul devine din ce in ce mai evident ca, odata cu retrocedarea catre mostenitorii Principesei Ileana, castelul a intrat int-ro noua etapa a vietii lui de obiectiv turistic. As spune ca este o etapa mai infloritoare, in care potentialul sau este cu adevarat exploatat in interesul vizitatorilor. Interiorul mi-a parut cel mai schimbat, nici urma de raceala pe care mi-o aminteam - fiecare incapere degaja caldura, invita la vizitare, iar in fiecare coltisor gaseai detalii, obiecte sau povesti (pe panourile informative care impanzesc fiecare sala) care sa iti atraga privrea si sa iti bucure sufletul, asemeni unei gazde bune.
Din pacate mobilierul original al castelului nu se afla in castel, asa cum ar fi logic si normal, ci a fost mutata in cladirea ce adapostea Vama Branului (ideea "geniala" apartine Ministerului Culturii, mult prea orgolios dupa pierderea in instanta a obiectivului, ca sa se mai gandeasca si la vizitatori. Mai trist este ca, odata cu aceata "inteleapta decizie" a mai fost pierdut un muzeu frumos, cel al Vamii- cu obiecte specifice de masurare, cantarire, avizare, ce stau acum intr-un depozit).
Revenind la castel, cu toate betele in roate puse, piesele ce insufletesc astazi camerele corespund, in buna parte, ca perioada si stil cu cele originale si fac parte din colectiile personale ale noilor (de fapt vechilor proprietari), sunt donatii sau au fost achizitionate de la diferite licitatii. Ghid pentru decorarea camerelor au fost pozele de arhiva, dar si documentele pastrate din istoria de peste 800 de ani a cetatii. Terasele ce dau spre curtea interioara, sau spre soseaua ce ocoleste stanca pe care a fost construit castelul sunt locuri superbe pentru panorama si, de buna seama, locurile preferate pentru fotografii si selfieu-uri.
Dupa cateva poze, si dupa ce grupul de turisti care acaparase spatiul s-a mai disipat, ne-am putut bucura de cateva clipe de liniste in acest cadru deopotriva romantic si auster. Intr-un colt al balconului (sufrageria de vara, cum este numit) am zarit un clopotel (de fapt sunt 4, intr-un manunchi) si un lant subtire ce ajungea pana la nivelul meu, iar inscriptia explicativa de indemna parca sa le asculti clinchetul: "Suna dintr-un clopotel si un inger isi va primi aripile" - ce poate fi mai frumos de atat? In linistea acelei zile de decembrie sunetul clopoteilor parea parca o poarta spre primavara, spre un taram de poveste cu cavaleri si printese. Pentru o secunda am inchis ochii si mi-am imaginat-o, pe acea terasa pe Regina Maria stand pe una dintre bancute privindu-si copiii la joaca, ascultandu-le rasetul cristalin si tropotul picioarelor pe pardoseala de lemn.
Pentru cei interesati de povestile cu Dracula a fost amenajata o mica incapere unde, alaturi de costumele din recuzita filmelor romanesti cu Vlad Tepes sau Carol I sau cu caveleri teutoni si cruciade, era si povestea mitului, detalii despre romanul lui Bram Stoker, despre vampiri, strigoi, varcolaci, lilieci si alte vietuitorare mai mult sau mai putin reale. Insa, aici in aceasta mica incapere, dintr-un colt indepartat al castelului, se oprea povestea lui Dracula. Atat si nimic mai mult, dar din punctul meu de vedere suficient, pentru ca Bran-ul inseamna mult mai mult decat inspiratie pentru filmele horror.
Si, ca sa condimentam un pic aceasta vizita, am luat bilete si pentru vizitarea Camerei de Tortura - in esenta o expozitie a instrumentelor de tortura ale Evului Mediu, cu accent pe "specificul" tarilor romanesti si in special zonei Brasovului-Bran-Rucar. Erau foarte multe obiecte expuse, fiecare cu descrierea si desene sugestive, astfel incat sa nu lase loc de interpretare privind modul de utilizare. De la "celebra" teapa in care erau trasi dusmanii (in special turcii), dar si talharii, la diferite instrumente utilizate in timpul interogatoriilor, instrumente de tortura pentru femeile acuzate de adulter sau vrajitorie, toate dezvaluiau aceasta latura neagra a evului mediu, deosebit de violenta, dar nu neaparat eficienta. In aceste incaperi, probabil din cauza numarului mai mic de vizitatori era un frig patrunzator care, alaturi de scartaitul parchetului si de obiectele si povestile de multe ori sinistre, chiar morbide, iti semanau un sentiment de frica.
Cand am iesit in curtea interioara (ultimul popas inainte de a parasi castelul) incepuse sa ploua serios, asa ca nu ne-am putut bucura prea tare privelistea pe care aceasta bucatica de pamant acoperita cu piatra cubica, slefuita de pasii zecilor de mii de turisti, o ofera asupra zidurilor albe cu grizi grele din lemn, vopsite in maro-inchis (amintind de stilul germanic), nici de fantana cu frumosul ornament din fier forjat, insa o ultima placuta informativa ne-a atras atentia - "Proba cantarului" - o alta gaselnita medievala cu iz de vrajitorie si spirite, insa care ofera o perspectiva interesanta asupra modului de gandire (destul de subiectiva) a acelor timpuri.
De aici ne-am indreptat spre iesire, insa odata ce am parasit incinta castelului am decis sa mai petrecem cateva minute in parculetul ce inconjoara castelul si care ofera o alta persepctiva a maretului castel. Conceput in stil englezesc, cu alei curbe, banci de piatra, arcade acoperite cu plate agatatoare, flori si un lac cu nuferi si lebede, acesta era locul preferat al Reginei Maria. Acum parcul era in curs de reamenjare, insa si asa, o plimbare la poalele casteului te incarca cu energie.
Asadar, aceasta vizita a fost o redescoperire a unui dintre cele mai cunoscute obiective turistice romanesti si caruia ii doresc sa ramana in topul castelelor medievale bine pastrate, cu management modern si evenimente care sa ii sutina cheltuielile de intretinere. O alta surpriza a fost sa vad ca, am reusit (intr-un final) sa depasim mitul Dracula si sa ne concentram mai mult frumusetea acestei fortarete medievale, pe rolul sau de punct de frontiera, pe legatura sa cu familia regala si in special cu Regina Maria si mai putin pe fantezie cu pronuntate note kitsch (bineinteles, dupa ce treci de bazarul de prost gust din fata portii).
Informatii practice:
Localizare: Campina se afla la aprox. 110 km de Bucuresti, pe DN1 / E60. Muzeul il veti gasi pe Bulevardul Carol I, nr 199, chiar langa Scoala de Agenti de Politie. Pentru aceea dintre voi care veti veni aici cu masina, aceasta poate fi parcata in imediata apropiere a muzeului.Program: marti - duminica, in intervalul orar 9-16
Pretul biletului: 30 lei (pentru adulti), iar daca doriti sa vizitati si expozitia instrumentelor medievale de tortura veti achita suplimentar inca 10 lei.
Timp estimativ de vizitare: 2 ore
Website: http://www.castelulbran.ro/
No comments:
Post a Comment