Bucuresti (15) - Moghioros: Parcul copilariei mele

In caz ca va intrebati, in poza sunt eu,  la cules de papadii in Moghioros

Am locuit intotdeauna in Drumul Taberei, iar Parcul Drumul Taberei sau Parcul Moghioros (asa cum se numea inainte) a fost "martorul" multor peripetii ale copilariei, si mai tarziu a adolescentei mele. Una dintre imaginile pe le asociez cu parcul sunt zecile de papadii pe care, mica fiind le "vanam" si apoi incercam sa le suflu dintr-o rasuflare (imi si iesea de cele mai multe ori). Dar tot aici am invatat sa merg pe bicicleta si mai tarziu pe role, aici m-am suit prima data intr-un copac (cred ca era o salcie), tot de aici m-am ales cu o sumedenie de vanatai si julituri jucand v-ati-ascunselea. Mai tarziu in Moghiors m-am plimbat prima data cu un baiat si tot aici povestem cu prietenele micile aventuri romantice de la scoala. Sunt cu siguranta zeci de amintiri si momente frumoase care ma leaga de acest loc si pe care le voi rememora mereu cu drag.

In 2013 parcul a fost inchis pentru renovare, si ceea ce trebuia sa se finalizeze intr-un an si jumatate, s-a existins pe mai bine de 2 ani (dar nici pana la aceasta data nu este finalizat complet). Am urmarit si eu, ca si altii (probabil) isteria iscata pe net de proiectul de modernizare a parcului, despre fondurile si modul in care au fost folosite. Dar articolul de fata nu este despre investitiile facute, despre timpul (ce-i drept mult prea indelungat) necesar remodelarii, despre cine si cat a furat, ci mai degraba despre acest loc care imi trezeste amintiri dragi si care ma bucur ca s-a redeschis, tot sub forma de parc (caci, la cum merg treburile prin Bucuresti, aveam toate sansele sa se transforme in mall, hypermarket sau mai stiu eu ce). 

Ieri, intr-o dupa-amiaza de sambata torida am fost din nou in Moghioros si recunosc ca mi-a placut ce am gasit aici (dupa mai bine de 5 ani in care, din vari motive nu mai calcasem prin parc, si asta cu toate ca zilnic trec cu autobuzul prin dreptul lui). Si cum eram cu patrupedul din dotare, ne-am cantonat in locul special amenajat pentru catei. Aici am avut parte de o surpriza placuta: am apreciat faptul ca intreg spatiul este acoperit cu pietris, dotat cu costuri de gunoi si stative pentru pungute de plastic, cu o multime de tunele si obstacole printre care te poti juca, cu banci pe care te poti odihni si cu umbra. Daca in apropiere era si o tasnitoare pentru apa, era ideal (hmm, poate n-ar fi o sugestie rea!). Dupa ce am obosit catelul, ne-am amintit de bucuria jocurilor din copilariei si am incins o partida de badminton (eh, venisem pregatiti de acasa, n-a fost chiar asa...intamplator). Iar spre final., am incheiat mica escapada cu o plimbare pe alei. Asa am descoperit pasarela de deasupra lacului si gradenele amenajate pe marginea sa, dar si fantana arteziana pe care, atunci cand eram copil nu am vazut-o niciodata functionala (am reusit mai tarziu, dar n-a mai avut acelasi farmec).

M-am bucurat sincer sa vad atata lume in parc (ce-i drept este si singurul parc mai maricel din zona), o groza de copii de toate varstele, cu parinti, cu bunici, cu catel si purcel si toate jucariile din dotare. Si imi doresc ca spatiul sa ramana la fel de animat, curat, fara tarabe de balci ieftin si muzica bubuind din boxe, ci doar un parc in care sa te bucuri de o plimbare in natura (chiar daca ea se afla in mijlocul orasului, printre blocuri si betoane) intr-un spatiu civilizat si curat, cu iarba pe care poti sta linistit, cu banci, cu tasnitori de unde poti bea apa si unde te poti racori, cu alei fara gropi si crapaturi, luminat si in care te simti in siguranta, etc, aproape de casa.  

Cred ca va deveni unul dintre parcurile pe care le voi frecventa des, acum ca ne-am reintalnit.