meniu

Friday, October 16, 2020

Salon de thé la mine acasă


Sursa: favi.ro
Să ridice mâna toți cei care, de la începutul pandemiei și-au reconfigurat spațiul locativ, câți dintre voi au redecorat, reamenajat astfel încât casa sau apartamentul să redevină rapid și birou de corporație sau sală de conferințe, și sală de clasă, și loc de joacă pentru cei mici și câte și mai câte. 
 
Nu știu despre voi, dar eu sigur am ridicat mâna și din martie și până nu de mult am văzut cum spațiul meu personal este ușor-ușor înghițit de noile funcționalități. La un moment dat am zis însă STOP - vreau un colțișor care să rămână al meu, în care să mă pot refugia, în care să mă relaxez, să mă regăsesc, să pot citi și savura o cească de ceai fierbinte sau ciocolată caldă privind razele soarelui cum se ițesc printre nori la răsărit sau cum ploaia bate în fereastră și vântul smotocește frunzele ruginii ale toamnei.

Colțișorul meu trebuia să îmbine toate acele lucruri care îmi plac și la care cumva, în contextul actual nu mai avea acces. Ingredientele cheie: confort și căldură, călătorii, ceai și invitație la visare. 
 
Chaterine Douzel spunea că “Fiecare ceașcă de ceai reprezintă o călătorie imaginară” așa că ce poate fi mai potrivit pentru a călători când nu prea poți iesi din casă? Un salon de ceai chiar la mine acasă, un colțișor intim, care cu un mic twist poate să își schimbe infățișarea - azi poate avea un aer japonez mâine britanic, turcesc, rusesc, indian sau orice alt colț al mapamondului care se identifică cu o cească de ceai. Iar pentru o alternativă, aerul belgian sau elvețian din ciocolaterii poate fi reînviat chiar acasă - ușor, confortabil și ...oricând gata pentru o porție (ceașcă) în plus. 

Și cum în pandemie și shoppingul devine o provocare, o călătorie online prin intermediul FAVI.ro a fost cea mai potrivită alegere. Dacă nu știți, FAVI.ro este cel mai mare motor de căutare pentru mobilă și decorațiuni din România. Aici se găsesc sute de mii de produse, de la peste 200 de magazine din România. Cu alte cuvinte, nu mai este necesar să bați magazinele fizice și nici măcar să accesezi magazin după magazin online pentru a găsi produsele dorite, o poți face cu ușurință chiar de pe laptop sau telefon.

Pentru colțisorul meu am căutat două fotolii elegante și confortabile, un lampadar care sa creeze o atmosfera intimă și bineînteles câteva ceainice cu iz de călătorie și ceșcuțe asortate. In completarea de decorului recuzita de acasă mi-a oferit măsuța și paravanul cu model natural ambele vintage, achizitionate de la un târg de vechituri.

Pentru crearea unei atmosfere deosebite m-am inspirat din locurile dragi mie, ceainăriile din Bucureși dragi mie și despre care v-am mai povestit în diferite ocazii. O selecție de suflet regăsiți în articolul Despre ceai și ceainării.
 
Zis și făcut - colțișorul este creat, atmosfera exact asa cum ne-am imginat-o, deci nu ne rămânea decât să tăiem panglica. Nu am stat mult pe gânduri și am început cu o seara tipic japoneză. Sunt multe legende care înfrumusețează călătoria ceailui de-a lungul epocilor, dar și a mapamondului, ănsă originile sale rămân pe teritoriul asiatic. Meniul a fost adaptat și el în consecintă: ceai Matcha și ceai Sakura. O combinație de verde viu și roz elegant.

Dacă despre pudra Matcha știam că se obtine prin procesul de măcinare a frunzelor de ceai verde, care inainte de a fi culese au fost umbrite o perioada de timp și că este ideal pentru a fi servit dimineata, in loc de cafea, fiind o sursă veritabilă de energie, dar cu mai puțină cafeină decât fratele sau - ceaiul verde; descoperirea serii a fost ceaiul Sakura, din petale de flori de cireș - prima senzație este una sărătă, după care frumosul parfum de flori se deschide în gură. Aroma unică a sakurei este de neuitat, la fel ca aroma unui trandafir. Și cum ne-am lungit la povești - un postgust frumos și subtil rămâne câteva minute, prelungind călătoria în cultura niponă.

Pentru următoarea seară plănuim una cu iz rusesc - știm că rușii prefera ceaiul negru amestecat cu plante uscate. Exisă și un obicei interesant, cum că înainte de a servi infuzia, rusii zdrobesc intre dinti un cub de zahar sau prefera sa savureze o lingurita de dulceata. Sau pot adauga în cană de ceai zahar, lămaie sau uneori lapte. Ne aștemptăm să fie o experientă specială.

Voi ce obiceiuri legate de ceai cunoașteți și cum v-ați decora mini-salonul de ceai - dacă ați opta pentru o astfel de variantă?

Acum că m-am dat de gol - Să deschid și lista de rezervări pentru micuțul salon exclusivist?


Articol inspirat de proba cu numărul 5 din SuperBlog 2020.

No comments:

Post a Comment