
Sunt convinsă că majoritatea celor care mă citesc l-au văzut, cel puțin o dată, însă dacă se întâmplă să vă fi scapat, e musai să-l vedeți: pentru Salzburg, pentru minunata Julie Andrews și bineînteles pentru poveste - acțiunea e plasată în anii 30, când tânăra Maria, părăsește mănăstirea de călugărițe în care a crescut pentru a îndeplini rolul de guvernantă a celor șapte copii ai căpitanului Georg Von Trapp. Restul e legendă și nu vreau să vă rășpesc bucuria de a-l (re)vedea.
Dar articolul de față nu este un tribut adus filmului, ci ma degrabă despre ce a urmat după ce l-am vizionat în acea zi de vară. Inspirați de momentul în care Maria decide să înveselească atmosfera si garderoba copiilor von Trapp și, folosind draperiile dormitorului, croiește copiilor noi haine de joacă. înlocuind uniformele cazon austere. Copii, cântece, joacă, draperii, veselie - se pare că aveam ingredientele perfecte, așadar nu a mai fost mult până când mi-am privint fratele în ochi, ne-am zâmbit complice, am pus zbughit-o la cutia cu accesorii croitorie a mamei, am pus mâna pe foarfecă și am atacat cu încrederea unor designeri de haute-couture de talie internatională înainte de Fashion Week-ul de la Milano draperiile din sufragerie. Nu știam noi să folosim masina de cusut, dar am decupat niște pelerine de super eroi fantastice - parcă și acum le văd: lungi, din brocart, cu dungi verticale late kaki și galbene, perfect asortate cu husele de pe fotolii și canapea. Le-am ridicat pseudo-gulerul, le-am legat sub bărbie cu câte o panglică din setul de lucru manual și ne-am petrecut după amiaza în chip de super eroi, zburând deasupra Alpilor imaginari cântând "So long, farewell, auf Wiedersehen, good night".
Pe la 5, când am auzit cheia în ușă un gând rebel ne-a străfulgerat - pelerinele nu se vor uni niciodată cu draperiile, fără ca mama să observe. Dar intarea mamei în casă a fost mai rapidă și n-am apucat să duc ideea până la capăt. Expresia de pe fața ei a fost de milioane - mi-o amintesc și azi, stând în hol, cu geanta în mână: șoc, consternare, urmate de un râs din tot sufletul, care s-a mentinut până când am mers la culcare. Evident că pățania a deveni povestea favorită în orice discuție de familie. Dacă stau să mă gândes cred că e singura boroboață pentru care nu am fost pedepsiti.
Gândind retrospectiv norocul nostru că pe atunci aparatele foto erau cu film și destul de scumpe, căci altfel ne afla tot Facebook-ul și Instagramul, iar poza draperiilor maică-mii ar fi fost inclusa în toate topurile de genul "When you leave you kids alone - Top 10 fails" sau "Redecorating gone bad".
Ce vă pot spune cu certitudine este că din acea zi de marți (nu știu daca și de 13, dar sigur ceasuri rele au fost) draperiile au dispărut cu desăvârșire și făr' de urmă din casa noastră. Și așa se încheie unica pagină din #JurnalDeCroitorie călătorscopic.
Cufărul cu amintiri a fost deschis pentru a răspunde provocării lansată de proba cu numărul 3 din SuperBlog 2020.
No comments:
Post a Comment