Scotia (1) - Castelul Oxenfoord

Scotia este fara doar si poate Tara Castelelor, si oriunde te-ai afla poti fi convins ca un castel nu e niciodata prea departe - trebuie doar sa il gasesti. Pana la urma nici nu e de mirare, caci numarul lor este estimat la 3000 pe intreg teritoriul tarii. Fie ca ne referim la ruinele unui vechi castel medieval, fie la o resedinta privata locuita si astazi de aristocratia britanica, descendentii vechilor familii nobiliare, la castelele detinute de Regina Marii Britanii sau la marile palate incluse in circuitul turistic, fiecare dintre ele vine cu o poveste, o farama de mister ce ii invaluie incaperile,  cu o structura impozanta (chiar si in cazul celor aflate in ruina) care vorbeste despre un trecut glorios.

Castelul Oxenfoord

Anul acesta am avut ocazia (multumita prietenilor nostri, carora le uram inca o data Casa de piatra!) de a participa la o nunta tipic scotiana, cu castel, kilt-uri, muzica suflata din cimpoi si bineinteles cu mult buna dispozitie. Dar nu despre nunta va voi povesti in acest articol, ci despre locatia pe care am avut ocazia sa o vedem cu prilejul acesteia - Castelul Oxenfoord; o ocazie unica as spune, mai ales ca el nu este inclus in circuitul turistic si este accesibil si deschis publicului spre inchiriere doar pentru organizarea de evenimente private.

Castelul se afla la aproximativ 20 de km sud-est de Edinburgh, in mijlocul unui parc imens cu pajiste verde si padure (68 acrii, adica aprox 300000 metrii patrati), ce te deconecteaza aproape instant de toata agitatia orasului si te introduce intr-o lume de poveste, cu o biserica la fel de veche ca si castelul, rupta parca din episoadele serialului britanic Crimele din Midsomer.  

Camera de desen

Dar revenind la povestea castelului - acesta a inceput sa capete forma sa actuala in 1780, cand noua Lady Dalrymple a mostenit castelul si arhitectul scotian Robert Adam a fost angajat sa extinda si sa modernizeze vechea cladire a turnului aflat aici inca de prin sec. XIV.

Adam a ales stilul baronial scotian si a construit castelul in jurul vechiului turn, inglobandu-l practic in actuala constructie. 60 de ani mai tarziu, un alt arhitect scotian, William Burn modernizeaza castelul atat la exterior, cat si interior si ii da forma actuala. Practic lui i se datoreaza aspectul curent al celor 4 sali de receptie pe care le-am putut vedea: Camera de desen; Sala de masa (Dining room); Salonul/sufrageria (Morning Room / Living room) si Biblioteca.

Biblioteca

Prima imagine a castelului am avut-o imediat ce a ajuns la capatul potecii ce leaga biserica

Cranstoun Church de castel. Poteca traverseaza o padure, iar in luminis se deschide imaginea castelului de piatra, masiva si impunatoare, in mijlocul unei mari de verde crud. Am ocolit castelul pentru a ajunge la intrarea principala, desupra careia primul arhitect, Robert Adam a plasa doua statui (un vitel si un cal) ce vegheaza asupra intrarii. Holul aminteste de trecutul "militar" al turnului devenit castel, cu sulite si armuri si nu dezvaluie nimic din eleganta urmatoarelor incaperi.

Fatada

Din Holul de primire ajungem in Sufragerie, luminoasa, cu vedere spre gradina, cu pian intr-un colt si portretele membrilor familiei agatate pe pereti. In acest decor este simplu sa iti imaginezi domnitele cosand goblenuri sau invatand sa cante la pian. In continuare se afla biblioteca si camera de desen. Acestea din urma sunt interconectate creand un spatiu larg, luminos si elegant. De departe cea mai impresionanta dintre incaperi a ramas pentru mine este Biblioteca. 

Dinning Room

Cumva mi-a amintit de biblioteca din Downton Abbey - rafturi de carti incastrate in perete, inchise in spatele unor grilaje vitrate, cu semineul in centru si figura aristocrata, aspra, dar blajina a contelui privind direct spre tine.

Sala de desen, transformata pentru evenimentul nostru in sala de dans a fost cum nu se poate mai potrivita. Tavanul cu insertii aurite de lemn, sub forma unor patrulatere care se intrepatrund se continua fluid, trecand prin usile frantuzesti dintre biblioteca spre sala de desen. Aici piesa de rezistenta ramane oglinda inalta cu rama bogat decorata ce troneaza deasupra semineului. Rolul oglinzilor in astfel de sali nu era acela de "a ne admira in ele" :), ci de a reflecta lumina si a crea senzatia de spatialitate.

Ultima dintre incaperi este Sala de masa sau Dinning Room-ul, cu tavanul ei din lemn datand din 1750, opera lui Robert Adam. De data aceasta ornamentele sunt sub forme de fructe (pere, struguri) printre care sunt presarate siluete de ciulini, simbolul Scotiei. Daca atat holul principal, cat si sufrageria si biblioteca sunt zugravite in visiniu/ rosu-burgund, culoare rece, dura atribuita exclusiv aristocratiei, sala de masa e mult mai luminoasa, in tonuri de verde pastel, delicat ducand cu gandul la vremuri mai pasnice.

Podul

De la resedinta privata, in 1931 castelul devine scoala privata pentru fete, infiintata si condusa de Lady Marjorie Dalrymple, sora lui John Dalrymple, a 11-a Earl of Stair. Lady Dalrymple a trait pana in 1971, insa scoala a continuat sa functioneze pana aici pana in 1993, cand a redevenit resedinta privata a familiei. Ulterior a fost inclusa in circuitul locatiilor pentru evenimente, fiind una dintre locatiile din apropierea Edinburgh-ului recomandate pentru astfel de adunari (corporate, nunti, team-building, etc). Pe unul dintre peretii exteriori, in apropierea scarilor ce coboara din Sala de desen in gradina, se afla o placuta ce aminteste de perioada in care Scoala de la Oxenfoord a fost condusa de Lady Dalrymple.

Castelul Oxenfoord

In imediata apropiere a castelului trece raul Tyne, desupra caruia a fost constuit tot in 1873 un pod din piatra cu trei arce, ce face legatura dintre drumul principal si domeniul castelului. Lucrarea a fost atribuita unui cunoscut, la acea vreme, constructor de poduri, Alexander Stevens, care a definitivat planul prezentant initial alaturi de Robert Adam, arhitectul castelului.


Pentru a fi in perfecta rezonanta cu castelul aflat la nici 50 de metrii, arcul central al podului este ceva mai inalt, decat celelalte doua, iar intreaga constructie a fost imbogatita cu creneluri, fiind un preview pentru mareta constructie cu care face legatura.

Ne-am bucurat ca am avut sansa unei astfel de experiente, ceea ce m-a motivat sa caut cat mai multe informatii despre istoria castelului. La plecare am ramas doar cu gandul ca ne-am fi dorit sa il exploram mai mult.