|
Rasarit de Delta |
A trecut deja o luna de cand ne-am intors din vacanta si inca nu v-am spus povestea despre
Delta, cea de-a doua parte a concediului de anul acesta. Ma grabesc, fuguta-fuguta sa impartasesc cu voi experienta - nu de alta, dar poate va inspira :) si va schimbati planurile pe ultima suta de meri.
Pentru a simti din plin experienta am ales sa "campam" chiar in inima celui mai tanar pamant romanesc, adica la Mila 23, in mijlocul unei familii de lipoveni si sa ne bucuram de tot ce are delta mai frumos de oferit: natura, traditional, relaxare si apusuri si rasarituri de soare fantastice.
Despre drumul din
Tulcea spre
Mila 23 si alte "detalii tehnice" v-am povestit
aici. Articolul de fata este despre farmecul satului pescaresc traditional, despre o farama din cultura si mandria lipovenilor si despre siniliu (o nuanta de albastru) specifica zonei.
|
Siniliu de Delta |
Spre rusinea mea stiam prea putine despre Mila 23 atunci cand am planificat aceasta vacanta. Staim ca este un sat inconjurat de ape, la care evident se ajunge exclusiv cu barca, ce apartine de comuna Crisan si se afla (privind in lungul apei si al hartii) cam la 53 de km de Tulcea, pe bratul Dunarea Veche. Am mai aflat si ca numele localitatii vine de la mila marina alocata zonei, marcand distanta pe vechiul brat Sulina. Dar cam la asta se limitau cunostintele mele.
|
Biserica din Mila 23 |
Satul Mila 23 este singura asezare lipoveneasca ce
a luat fiinta in delta la sfarsitul secolului trecut si care, desi greu incercata in lupta cu natura, in special indundatiile si iernile grele a stiut sa-si pastreze sarmul arhaic, oferind si
astazi o imagine autentica a satului pescaresc din Delta si a unui
mod de viata neschimbat de secole.
Primul contact cu traditiile lipovenesti le-am avut inca din prima seara, cand am zarit-o pe gazda noastra frumos imbracata intr-un costul traditional in alb, albastru si rosu, cu iubca (fusta din matase), cofta (bluza), braul si lestovca (mataniile, realizate din piele, cu diferite decoratiuni), pregatita pentru a se alatura celorlalte membre ale corului, pentru o seara cu cantece vechi rusesti organizata pentru un grup de turisti.
|
Pelicani |
A doua zi de dimineata, am plecat cu barca intr-un tur al lacurilor din jurul Milei. Dintre ele imi amintesc, ca denumire de Trei iezere, Bodaproste, Matita si Babina, insa sincea sa fiu in intinderea de apa presarata cu nuferi imi era cam greu sa le definesc hotarele. Asa ca ne-am bucurat de peisaj, de coloniile de pelicani, am facut cu mana vacutelor ce se adapau lenese si toropide de caldura sine-am lungit gaturile spre orizontul ce se intrezarea printre canalele inguste, in cautarea unor vietuitoare deltaice.
|
Autobuzul calatorscopic printre nuferi |
La intoarceara acasa, am facut o oprire la S
chitul Stipoc, despre care va povesteam aici, micuta manastire de rit vechi din inim deltei. La intoarcere, spre seara am petrecut cateva minute bune privind apusul de pe pontonul din centrul localitatii. Marturisesc ca, ori de cate ori am privit soarele mergand la culcare, de fiecare data mi s-a parut altfel si special. De data aceasta, reflexiile portocalii si mov in micile valuri au fost completate de barcile ce se intorc la mal, pasarile in zbor spre cuiburi.
A treia zi si ultimane-am dedicat-o explorarii localitatii. Ne-am plimbat pe stradute (nu mai late de 1,5m), pavate recent cu dale, am admirat cele cateva zeci de case vechi traditionale, vopsite in alb si albastru-siniliu, cu acoperis din lemn si stuf si traforaje in forma de evantai si soare. Veti spune ca nu e nimic special in combinatia asta cromatica de alb si albastru, ca o au si grecii si tunisienii si chiar si portughezii, insa nu e nimic rau in a ne madri cu ce e al nostru, iar siniliul deltaic e cu adevat o nuanta speciala si autentica.
|
La intrecere cu lebada |
Apoi am revenit in centru, la pontonul principal, acolo unde este si scoala, si biroul de taxe si impozite si posta si barul si magazinul si releul si caminul cultural. Recunosc ca nu am reperat primaria, dar probabil ca si ea, tot pe acolo pe undeva era ascunsa
Ne-am uitat minute bune la cele cateva costume lipovenesti expuse in vitrina caminului si am citit explicatiile printate pe cateva mici panouri ingalbenite de soare. Vis-a-vis de caminul cultural si cat pe ce sa treaca neobservat, ne-a surprins
Muzeul Lotcii - un proiect dedicat lotcii dunarene (barca pescareasca arhaica) despre traditia pescareasca, legatura omului din delta cu natura, documentata si completata cu imagini si
barci de lemn vechi expuse in aer liber.
|
Info-panou |
Am realizat rapid ca ne aflat de fapt in mijlocul muzeulului, iar panourile cu povesti de viata sau despre succesul celor care au devenit campionilor olimpici la caiac si canoe
nascuti in Delta Dunarii ne-au ajutat sa intelegem mai bine cine sunt si cine au fost locuitorii deltei. S-a vorbit despre Ivan Patzachi (al carei initiativa este acest muzeu si poate cel mai cunoscut dintre locuitorii deltei), dar nu numai despre el. Alte nume cu care locuitorii din Mila 23 se mandresc sunt Toma Simionov, Serghei Covaliov sau Agafie Constantin.
Fie ca alegeti sa explorati Mila 23 pe apa, plimbandu-va pe canale sau pe uscat, printre stradutele marginite de nuci sau de caisi, la umbra carora se odihnesc (unele pentru totdeauna) lotcile din lemn, Mila 23 ramane un colt de Romanie si si Delta pe care e musai sa-l calcati macar o data in viata. Ne-am promis ca vom reveni si ne vom tine de cuvant.
No comments:
Post a Comment