Romania (25) - Sibiul, prin aburi de locomotiva

Sibiul turistic si-a legat numele de anul 2007, atunci cand a fost capitala europeana a culturii. Atuci s-a investit puternic in renovarea cladirilor istorice, dar si in diferite facilitati pentru turisti. Anii au trecut, mai exact vreo 10 si (surprinzator) multe din cele facute atuci au reusit sa se pastreze. 

Alaturi de Arhiva de Geografie si de Calator prin garile de odinioara am descoperit insa un loc uitat de tot ce a insemnat "capitala europeana a culturii", dar care desi cam prafuit si aproape necunoscut, spune o poveste. Iar noua, calatorscopicilor, ne plac locurile si lucrurile cu poveste, asa ca vizita ne-a venit "manusa". Ei bine, nu departe de centrul istoric al Sibiului, dar suficient de bine ascuns incat sa treaca neobservat, se afla Muzeului Locomotivelor cu Abur. Asa-i ca suna interesant? Haideti sa va povestesc cate ceva despre el:

Ca sa nu plecati la drum cu false asteptari si sa ma boscoroditi la sosire, o sa va spun, din capul locului ca termenul de muzeu, in acest context, este mult supraevaluat. In fapt este vorba despre o zona de triaj, aflata nu departe de gara din Sibiu, unde au fost depozitate "bunicutele cu aburi".  Totul este in aer liber, fara vreun fel de decor sau explicatii, insa experienta este inedita. 

Muzeul a fost inaugurat 1994 si este "casa" a 35 de locomotive, 2 pluguri, 2 macarale, toate construite in perioada 1885 – 1958, cateva dintre ele de productie romaneasca (uzinele Domeniilor Resita, 23 August si Malaxa), dar si de pe alte meleaguri(Schwartzkopff, Orenstein & Koppel, Borsig din Berlin, Mavag din Budapesta, Skoda, etc).

Intrarea in Depoul de Locomotive Sibiu

Dupa cum spuneam, este destul de greu de reperat, iar la sosire indicatiile sunt contradictorii, pe de-o parte exista un afis cu "Acces interzis", pe de alta esti informat ca locatia respectiva este muzeu si esiti invitat sa il vizitezi, in schimbul unei taxe de intrare de 2 sau 3 lei, iar daca te uiti in jur, nu gasesti nicio casa de bilete (sau orice altceva asemanator). Nici personalul nu iti e de mare ajutor, fie ca dau absenti din umeri, ca si cum in lcoul respectiv nu e nimic special de vazut, fie te poftesc fara vreo restrictie sa te plimbi printre trenuri si sa faci cate poze doresti. 

Noi l-am avut alaturi pe Andrei Berinde, care ne-a asigurat intrarea. De aici insa, incepe marea aventura.

Paznicul de incredere al trenurilor

Odata ce intri in depou, te afli intr-o lume a contrastelor. Pe langa locomotivele vechi, cu vopsea scorojita si placute ce indica "Iuteala maxima" (a se citi viteaza maxima), trec in graba locomotive si garnituri noi, moderne indreptandu-se spre gara din apropiere, iar de acolo pe diferite magistrale.

Mergand pana in capatul aleii principale, m-am trezit la un moment dat ca transpusa intr-o gigantica diorama, asemeni celei vazute la Muzeul CFR. A fost prima intalnire cu o placa turnanta, unde, la capatul fiecarei perechi de sine, stateau aliniate locomotivele. Imaginea a fost de-a dreptul impresionanta si cumva coplesitoare, mai ales pentru necunoscatorul din mine, care credea (recunosc) ca un astfel de mecanism este specific dioramelor si nu exista in realitate :)

Placa turnanta

De acolo a pornit plimbarea printre locomotive si vagoare. Trist este ca, desi vorbim de piese rare, unele dintre ele unice sau exemplare dintr-un numar extrem de restrans din cele inca aflate "pe roti", locomotivele nu sunt insotite de nicio placuta/afis/panou de informare cu privire la povestea lor. Nici anul fabricatiei, nici provenienta, nici magistralele pe care au fost utilizate sau amanuntele istorice care le invaluie.

Plug de zapada

Mi-ar fi placut sa fi retinut mai multe detalii tehnice din cele povestite de Andrei Berinde si sa vi le transpun aici, alaturi de pozele relevante, insa din pacate informatiile sunt putine, tehnice si destul de succinte, astfel ca pentru cei nu foarte familiarizati cu terminologia spefica, acestea nu ar fi constituit un punct de interes (mai ales venite din partea unui nespecialist :) )

O locomotiva din 1886

Mi-a ramas in minte si impresionanta locomotiva dotata cu plug de zapada. Imi imaginez doar o iarna geroasa, siberiana, in care ninge necontenit de cateva zile, cu munti de zapada, ce depasesc inaltimea trenului si mastodontul in verde si rosu spargand bariera de gheata si facandu-si loc in piesajul alb, glaciar. 

Printre zecile de locomotive, am descoperit, cu bucurie o alta locomotiva, (daca imi amintesc aminte corect) cu 100 ani mai mare ca mine...deci din 1886. Poza ce deschide articolul este facuta la bordul ei. Am inchis ochii pentru cateva secunde si am incercat sa imi imaginez fumul innecacios ce iesea din cosul locomotivei, si zgomotul pe care sirena trasa de conductor o scotea in timp ce traversa in viteza (desi cam relativa afirmatia...la doar 15km/h viteza maxima) padurile de munte. Un tablou pitoresc pe care imi doresc sa il pastrez in memorie, atunci cand imi voi aminti de acest loc.

Va invit insa sa il descoperiti singuri si sa construiti, fiecare dintre voi propria poveste feroviara si poate, cine stie, intr-o buna zi, prin eforturile comune de popularizare a locatiei, vom puteam vorbi despre un muzeu feroviar la Sibiu, in adevaratul sens al cuvantului.