meniu

Friday, October 9, 2015

Povestea celor 5 zile petrecute in Oltenia - partea 3 (Orsova, Cazane, Portile de Fier, Drobeta Turnu Severin)


Acesta este ultima parte din trilogia excursiei noastre prin Oltenia. Primele 2 episoade le gasiti aici si aici.

Dupa Baile Herculane, am pornit dis de dimineata spre Orsova. Ne-a intampinat un oras aproape pustiu si trist, cu aspectul tern al oraselor tipic comuniste. Doar ca ceea ce vedem noi astazi, este Noua Orsova, cea in care au fost stramutati locuilorii odata cu construirea barajului Portile de Fier. Urmele castrului roman Dierna sau ale vechii cetati Orsova, cucerita si locuita de turci, sunt acum pe fundul Dunarii, la fel si insula Ada-Kaleh si, odata cu ele urmele a sute de ani de istorie. Cu toate acestea potentialul turistic al orasului si a zonei in sine, exista, desi el este ignorat si neexploatat suficient.



Pentru o perspectiva mai interesanta asupra orasului, am facut un tur de 30 - 40min , pe Dunare. Fiind 2 persoane, am optat pentru o ambarcatiune de mici dimensiuni (o salupa), iar costul a fost de 50 lei (pentru amandoi), probabil ca, pentru un grup mai maricel, costul ar fi fost mai mic. "Capitanul de vas", un domn trecut de 50 de ani, foarte amabil si extrem de vorbaret, ne-a fost totodata si ghid. Ne-a povesti despre stramutarea la finalul anilor '60 a locuitorilor vechilui oras pe actuala amplasare, despre arhitectura locuintelor si problemele cu care se confrunta localnicii. Ne-a recomandat sa facem o excursie pe malul sarbesc (experienta pe care, din pricina timpului prea scurt, regret ca nu am facut-o).  Experienta pe Dunare se poate prelungi pana in zona Cazanelor, dureaza cam 1 ora, iar pretul era de 100 de lei, cu salupa. 


Am pornit apoi pe drumul spre Moldova Noua, si urmand indicatoarele au urcat Dealul Mosului, pe Drumul Eroilor,(asfaltat) spre Manastirea Sf. Ana

Manastirea este din lemn, cu o arhitectura specific romaneasca, in forma de U, cu chilii tot din lemn, de-o parte si de alta a aleilor pline de flori. Ocolind biserica, prin balconul de lemn, veti ajunge in spatele acesteia, de unde aveti o priveliste superba asupra defileului Dunarii. Merita sa petreceti aici cateva minute de liniste si reflexie.

Istoria manastiri este parte din istoria recenta a Romaniei. Ctitorul manastirii este ziarist interbelic Pamfil Seicaru, care a luptat in Primul Razboi Mondial, ca sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie, in zona Orsovei. Intamplarea care l-a determinat sa construiasca aceasta manastire (si ulterior si altele, inclusiv Monumentului Eroilor de la Marasesti), a avut loc in 1916, in timpul razboiului, cand, aflat pe campul de lupta, in apropierea locului in care a fost contruita manastirea explozia unui obuz l-a ingropat in pamant, atat pe el, cat si pe camaradul sau de lupta. Pentru ca a scapat cu viata, a jurat sa consturiasca, atunci cand posibilitatile materiale ii vor permite, o manastire, in semn de multumire. Douazeci de ani mai tarziu, a inceput constructia manastrii, a fost finalizata in 1939 si a fost inchinata memoriei tuturor eroilor cazuti in lupta pentru o Romanie Mare. Apoi a inceput "odiseea", caci a fost refuzata sfintirea bisericii pe modiv ca episcopia nu-si daduse acordul si nu sfintise locul de amplasare a manastirii, apoi a inceput Cel De-al Doilea Razboi Mondial, a urmat venirea comunistilor, perioada in care biserica a fost transformata in restaurant si discoteca (!!!), pentru ca, abia in 1990 biserica sa fie sfintita,  dandu-i-se si menirea pentru care a fost ridicata. 

Chiar si drumul care urca pana la biserica, cunoscut sub numele de Drumul Eroilor, lung de 1.5 km are o poveste interesanta. Initial (in 1935, atunci cand se faceau planurile pentru construirea bisercii, drumul croit prin padure, era strajuit de sapte troite si banci de popas sculptate din lemn de stejar masiv, in care erau sapate dedicatii pentru fiecare regiment care a participat la luptele de la Alion, Cerna si Orsova, in perioada august-noiembrie 1916. Troitele s-au deteriorat treptat, disparand prin anii 1960. Din pacate, acum nu mai exista nimic care sa aminteasca despre existenta acestor troite.

Dupa vizita la manastire, am pornit spre Cazane situate la aproxiamtiv 25km de Orsova, pe drumul spre Moldova Noua. Denumirea de cazane defineste sectorul din Defileul Dunarii, in care fluviul strabate Carpatii, ai aici si padure, si apa...mult verde si natura.  Dar, pe langa peisajul natural, in golful Dubova, in apropierea Manastirii Mraconiei mana omului s-a contopit armonios cu peisajul. Aici, Decebal insusi vegheaza asupra cursului linistit al Dunarii, privind spre malul sarbesc.

Sculptarea in stanca a Chipului lui Decebal a durat 10 ani (1994-2004) si este opera unui grup de sculptori alpinisti francezi, lucrarea fiind finantata de omul de afaceri roman, Constantin Dragan (acesta a tinut sa-ti "semneze" lucrarea, astfel ca la baza chipului regelui Decebal este scris in latina: Regele Decebal, facut de Dragan). Interesant este ca, pe malul sarbesc, chiar fata in fata cu imensa scluptura se afla o  placa memoriala, cunoscuta sub numele de Tabula Traiana, ridicata acum aproape 2000 de Traian pentru a marca inaintarea trupelor imperiale romane spre Dacia si a comemora victoriile Imperiului Roman asupra Regatului Dac în anul 105.

De aici, ne-am continuat traseul, de lungul Dunarii, spre Drobeta Turnu Severin, insa ne-au starnit curiozitatea indicatoarele ce semnalau existenta unui muzeu in incinta hidrocentralei Portile de Fier. Asadar, am facut o mica escala la micul Muzeu al Hidrocentralei Porţile de Fier I. Vizita la muzeu se face doar in grupuri si doar ghidat (hidrocentrala fiind obiectiv de siguranta nationala) si este impartita in 2 etape:
- muzeul propriu zis, in care sunt expuse exemple de flora si fauna specifice zonei, costume populare din regiunea Portile de Fier, o moara de apa, imagini si date tehnice din etapele de constructie ale barajului, reconstituirea interiorului unei case de pe insula Ada-Kaleh,
- Sala Turbinelor Hidrocentralei - aici viziatorii coboara cu liftul pana la nivelul barajului, impreuna cu ghidul insotitor, iar de la un balcon protejat cu sticla se poate vedea sala turbinelor. Prezentarea ghidei a avut foarte multe date tehnice, interesante pentru cei cu un pic de spirit tehnic (eu una, m-am declarat invinsa :) )

Urmatoarea oprire a fost Drobeta Turnu Severin, unde, am constat cu stupoare ca Muzeul Regiunii "Portilor de Fier" era de vreo 2 ani inchis pentru renovare, iar, la cum arata zona, nu cred ca vor termina prea curand; de asemenea ruinele Cetatii Severinului erau imprejmuite si se lucra pentru consolidare si restaurare.

Dar sa nu credeti ca n-am vazut chiar nimic nimic, caci Drobeta ne-a surprins totusi cu doua obiective, pe care vi le recomand cu drag:

Castelul cu apa - construit in 1910, dar avand o arhitectura inspirata de donjoanele castelor medievale este turnul care, intre 1910 -1980, alimenta cu apa orasul. Privind-o este lezne de inteles de ce a devenit una dintre imaginile simbol ale orasului.

Constructia, inalta de 27 de metrii, a fost reabilitata (din fonduri europene, of course!) si gazduieste in interior, pe mai multe nivele, spatii expozitionale si un punct de informare turistica. Urcarea se poate face pe scari, dar si cu liftul, iar accesul este gratuit.  

Dar ceea ce il face cu totul special este panorama asupra orasului, care se intinde pana dincolo de Dunare, pe deasupra acoperisurilor si, mi-a amintit cumva de cea din Turnu Galata (aici avand totusi avantajul ca nu era catusi de putin aglomerat; doar noi si o mare de acoperisuri caramizii.

Tot in Drobeta, am descoperit (multumita unui articol publicat pe site-ul Hai la bord) , una dintre cele mai pitoresti cafenele pin care am intrat - Cafeneaua Ada Kaleh, o farama din insula cu iz oriental inghitita de apele Dunarii odata cu construirea barajului. Am trecut pragul cafenelei si ne-am lasat invaluiti de un miros dulce de carbuni incinsi si narghilea, iar ochii ne alergau in fiecare coltisor al incaperii, caci oriunde te uiti gasesti mai mari sau mici detalii inspirate din cultura orientala si in special cea turceasca: de la tavanul si peretii lambrisati, in culori si motive geometrice specifice, la instalatia pentru preparat cafea la nisip, la gresia si masutele cu aceleasi forme pe cat de diverse si delicate, pe atat de atent si riguros calculate, la vitraliile atent lucrate.

Tolaniti in canapelele capitonate, am sperat ca si meniul sa readuc si gustul bunatatilor pierdute odata cu mica insula, insa aici am avut parte de o mica dezamagire: kataif nu mai era, nici braga, bautori de cafea in mijlocul zilei si la 40 de grade nu prea suntem... asa ca ne-am multimit cu o inghetata (ce mi-as fi dorit sa fie dondurma ce elastica cu aroma de vacanta istambuleza...dar nu, a fost doar o inghetata "comerciala").

Meniul compenseaza insa, cu frumoasa poveste a insulei ce a inspirat decorul cafenelei. Fiecare pagina din meniu vorbeste despre o particica a ei, de la pitorescul caselor, la bunatatile ce au facut mica palma de pamant din mijlocul Dunarii, faimoasa, la micile fabricute, la farmecul oamenilor si, in cele din urma la sfarsitul tragic al acestui paradis.

Si, daca v-am starnit catusi de putin curiozitatea, Cafeneaua Ada-Kaleh o gasiti peste drum de Parcul Tudor Vladimirescu si in diagonala fata de Teatru. 

Ultima oprire in drumul spre casa a fost Craiova. Desi a fost prima data cand ne aflam in "capitala Olteniei" si asteptam cu entuziasm aceasta vizita, intreaga experienta a fost un cosmar. De la o rezervare la hotel anulata cu o ora inainte de sosire, la cautarea unui alt loc in care sa dormim in noaptea respectiva, la traficul extrem de aglomerat, haotic...toate au umplut, incet incet paharul si ne-au determinat sa ajungem acasa mai repede decat ne doream. :( Sper sa revenim intr-o zi, iar Craiova sa ne surprinda placut.

Dar, despre experiente negative, cu alta ocazie; ramanem doar cu imaginile frumoase.

No comments:

Post a Comment