Romania (23) - Castelul Sükösd-Bethlen din Racos

Intrarea in curtea castelului

Dupa ce am coborat de pe platoul vulcanic, unde ne-am bucurat de minunatiile facute de mana Mamei Naturi, a venit momentul sa descoperim un alt loc deosebit, de data aceasta construit de mana omului - Castelul Sükösd-Bethlen, mai puin cunoscut si vizitat, dar fascinant daca ajungi sa pasesti dincolo de ziduri.

Castelul a fost construit in 1624 (dupa alte surse 1634) de familia grofului Istvan Sükősd, a carui familie avea origini secuiasti, pe domeniul primit de acesta de la principele Gabriel Bethlen. In ciuda aspectului fortificat, Castelul Sükösd-Bethlen a fost, inainte de toate, resedinta nobiliara ce se bucura de luxul si confortul unei locuinte de rangul sau. Zidurile groase ce o inconjoara si bastioanele circulare aveau rolul de apare a locuitorilor resedintei de navalirile turcesti, dar mai ales de rascoalele taranesti, destul de frecvente in acea perioada. 

In 1694, castelul intra in proprietatea celui care a dat cel de-al doilea nume castelului, adica contelui Samuel Bethlen (1663-1708), locotenent al tinutului Küküllő (Tarnava Mica) si capitan general al Scaunului Mures, care s-a ingrijit de renovarea si modernizarea castelului. Acesta nu a fost insa locuinta permanenta a lui Bethlen, ci doar o locuinta temporara. 

Panou de informare, spre castel

In zilele revolutiei burghezo-democratice de la 1848-1849, castelul este afectat de un incendiu. In 1904 castelul si domeniul sau sunt cumparate de composesoratul local (un soi de organizare politico- administrativa specifica zonei, in care averile si bunurile detinute erau gestionate in comun: terenuri, lemne, etc). Si astazi castelul apartine tot comunitatii locale, fapt ce face (in zilele noastre) foarte greu de administrat o astfel de posesiune. Comunitatea locala a incercat in nenumarate randuri să renoveze ansamblul, a fost infiintata chiar si o fundatie (Fundatia Bethlen), ce a stans fornduri pentru renovare, la inceputul anilor 90, insa renovarile au fost incepute, dar nefinalizate. Desi castelul constituie emblema comunei, nu are nicio functionalitate precisa, nefiind utilizabil datorită starii precare in care se afla. 

Vedere spre poarta de intrare in curtea castelului

Dar sa revenim la ce am descoperit odata ce am pasit in curtea interioara a castelului.

Informatiile despre ceea ce vezi lipsesc, astfel ca imaginatia, experienta altor constructii de acest gen si informarea ulteriorara te ajuta sa intelegi ceea ce ai in fata ochilor.

Pasim in curtea interioara, iar in fata noastra se inalta turnul rectangular, vizibil si din afara zidurilor, ce domina acest spatiu. Incaperile cu diferite functionalitati sunt distribuite pe doua niveluri: parterul pentru activitatile gospodaresti, diferite ateliere, grajduri si depozite de cereale si alimente, iar la nivelul superior, spatiile de locuit, diverse saloane si sali pentru festivitati.

Turnul rectangular

Privind de jur imprejur observi ca, singurul turn care comunica direct cu locuinta este cel sud-estic legat printr-un coridor ingust boltit, despre care am aflat ca adapostea un salon de forma octogonala, cu muchiile in semicerc.

Un detaliu interesant, pe care multi il trec cu vederea este turnul sud-vestic, aflat in dreapta turnului central, ce adaposteste bucataria.

Hornul bucatariei

Am urcat pe o scara de lemn, suficient de solida cat sa sustina 3 oameni, dar suficient de subreda sa se unduiasca la fiecare accelerare de ritm si ne-am nimerit intr-o incapere ingusta, in mijlocul careia cosul din piatra si caramida al cuptoarelor de la parter, se inalta spre acoperis. Am dat un tur in jurul sau si apoi am coborat.

Este interesant cum, pana in secolul XV, bucataria, dar mai ales amenajarea unei incaperi special dedicata, nu a fost considerata o prioritat. In secolele urmatoare (XVI-XVII), castelele nobiliare s-au dotat cu astfel de incaperi La parter, sub marele horn, in nise cu arcade usor reliefate, au instalat vetrele, plitele si cuptoare, iar alaturi de rafturi cu vesela, instrumente necesare prepararii mancarurilor pentru stapani. Fumul produs era "aspirat" prin acel horn, iar negreala ce coloreaza tavanul vorbeste de la sine despre ospaturile gazduite la castel.

Dulap sasesc pictat

M-am plimbat apoi prin incaperile aflate la parterul fortificatiei, iar intr-una dintre incaperi am descoperit o serie de pietre scluptate, probabil ramasite alte zidurilor demolate sau prabusite de-a lungul timpului, iar intr-o alta vase de ceramica (majoritatea sparte), o banca de lemn si un dulap pictat cu motive sasesti (cel din poza), si ele la fel de prafuite si uitate.

Din păcate, destinaţiile pe care le-a primit construcţia de-a lungul secolului XX nu a adus o viata mai buna pentru castelul de la Racos, ba dimpotriva a contribuit la degradarea sa. Incepand cu 1962, aici era sediul CAP, iar unul dintre turni a devenit remiza a pompierilor. Cu toate acestea, castelul a ramas in picioare si merită sa ii faceti o vizita. Unde mai pui ca intrarea este gratuita, doar sa o gasiti prin preasma pe tanti care are cheia de la poarta :) (noi am avut noroc). Chiar si in starea in care se afla ramane un monument de arhitectura nobiliara medievala