Istanbul (2) - Evadare in Büyükada

Mi se intampla des ca, in timpul concediului, atunci cand petrec prea mult timp in acelasi loc, chiar daca sunt inca multe de vazut si de vizitat, sa simt nevoia unei evadari, unei schimbari (aproape) totala de peisaj, de atmosfera. De data aceasta, aceasta evadare s-a numit Buyakada (Marea Insula) - adica cea mai mare dintre cele 9 Insule ale Printilor (Princes’ Islands), aflate la cel mult o ora si jumatate de "mers" cu feribotul de pe tarmul european al Istanbulului.


Intreg ansamblul de insule poarta acest nume intrucat aici era exilati printii bizantini cazuti in dizgratie isau printii si cadanele care nu intrau in gratiile sultanului sau sultanei-mama, in perioada Imperiului Otoman. Acum insa, aici se "exileaza" oamenii instariti ai Istanbulului (si nu numai) care si-au construit sau au renovat vilele din sec XIX (in mare parte) in stil victorian, conform modei de la acea vreme, din lemn, acoperite cu sindrila si colorate in pastel.

Cele noua insule care formează Princes’ Islands sunt Büyükada, Heybeliada (acestea doua sunt cele mai mari si se poate ajunge acolo cu feribotul), Burgazada (cunoscuta si sub numele de Burgaz), Kinaliada, Sedef Adasi (proprietate privata), Yassiada (insula apartine Universitatii din Istanbul - Departamentul de Marina), Sivriada, Kaşık Adasi si Tavşan Adasi. 

Sunt o serie de firme care fac zilnic curse catre insule din Marea Marmama si care au opriri pe cele 2 insule care se pot vizita: Heybeliada si Buyukada. Feribotul se ia din micul port situat in dreptul statiei de tramvai T1 - Kabatas. Drumul dus costa 6 lire si tot 6 lire veti plati si la intoarcere. Langa casa de bilete este afisat si programul curselor cu orele de plecare si cele de intoarcere, asa ca nu ar strica sa aruncati o privire sau sa faceti o poza programului, ca sa nu riscati sa ramaneti pe insula peste noapte, fara voia voastra. Sunteti liberi sa alegeti orice ora de intoarcere doriti, cursele fiind aproxiamtiv din ora in ora, iar ultima plecare din Buyakada este la 18:00.

Aceasta escapada este perfecta pentru o jumatate de zi sau chiar o zi intreaga, in cazul in care timpul sa permite. 

Intrucat ne-am documentat temeinic inainte, eram oarecum pregatiti de acasa sa intalnim valuri, valuri de turisti, insa am avut surpriza sa nu fie chiar atat de rau. Probabil avantajul nostru a fost ca am facut aceasta escapada in cursul saptamanii, intr-o zi de luni mai exact si perioada aleasa nu era in mijlocul sezonului turistic. Poate n-ar fi rau sa luati in calcul aceasta sugestie, atunci cand va planificati mica escapada.

Odata urcati la bordul feribotului, peisajul iti ofera o alta perspectiva asupra cladirilor emblematice ale Istanbulului: Palatul Dolmabahce (aflat in imediata aproiere a statiei de tramvai Kabatas), Hagia Sofia, Moscheea Albastra inconjurata de cele sase minarete, Turnul Galata, apoi partea asiatica, si incet, incet le lasi pe toate in urma, iar marea, de un albastru ireal de inconjoara. Drumul nu dureaza prea mult (1h 15' - 1h 30'), iar odata ajunsi la destinatie va "intampina" constructia terminalului de feribot, o clădire in stil neo-otoman foarte frumos decorata cu mozaicuri. In interior se gaseste si un centru de info-turism, de unde puteti obtine mai multe informatii despre vizitarea insulei. Aveau afisata si o harta, inclusiv cu traseul trasurilor, insa la momentul la care am fost noi acolo nu mai aveau exemplare pentru a fi oferite celor interesati. Pacat, insa ne-am descurcat si asa, caci nu e deloc complicat. 

Din dreptul terminalului urca, intr-o panta nu prea abrupta strada principala, cu magazine de suveniruri si restaurante. In capatul ei este un turn cu ceas, iar in stanga lui va asteapta statia de trasuri. Tot in partea stanga, dar inainte de capatul strazii principale se face o alta straduta laterala, cu magazinase mai mult sau mai putin turistice, tarabe cu fructe si legume, lazi frigorifice cu peste proaspat si taverne imbietoare, iar mai spre capat veti gasi si un mic Carrefour.

Odata intrati pe stradute, insula va intampina cu multa liniste, vegetaie mediteraneana, aer curat, briza calduta si o stare generala de relaxare, in care timpul trece altfel, mai tihnit. Ce mai, atmosfera de vacanta in toata regula! Pe insula nu circula masini (exceptie fac cele ale primariei, dar si acestea doar in scopuri administrative). In rest, deplasarea se face cu trasura trasa de cai sau (pentru cei mai sportivi) cu bicicleta.

Citisem undeva ca toata insula miroase a balega de cal, si sincera sa fiu m-am cam inspaimantat un pic, dar nu e chiar asa. In "statia" de trasuri si in zona imediat apropiata, mirosul este pregnant, insa, pe masura ce te indepartezi, colindand stradutele, mirosul aproape ca nu se mai simte.

Oarecum explicabil mirosul, caci sunt zeci de atelaje la un singur loc.

Totul e organizat: pe peretele din imediata apropiere a apropierea statiei e afisata o lista cu tarifele (din pacate insa, nu exista o harta in apropiere care sa iti indice ce si unde se afla fiecare statie, dar pana la urma te prinzi), si nimic nu e lasat la voia sortii (sau a vizitiului), caci imbarcarea e coordonata de un alt "nene", care dirijeaza turistii, trasurile si se asigura ca nimeni nu face lucrurile de capul lui.   Imbarcarea si debarcarea turistilor se face pe banda rulanta.

Ne-am aseaza si noi la coada, am studiat lista si am decis ca vom merge cu trasura pana la Luna Park (statia cea mai apropiata de biserica ortodoxa Sf Gheorghe, aflata in varful dealului). Tariful a fost de 30 de lire, care s-a impartit la trei, deci destul de convenabil, mai ales ca relieful insulei este destul de deluros, iar conditia noastra fizica nu "reprezenta un avantaj". In plus nu prea sunt indicatoare turistice. Vizitii sunt cam vitezomani, astfel ca intreaga plimbare (care imi suna destul de idilic) se transforma intr-o cursa hipica. Aspectul trasurile este undeva la limita dintre decent si kitsch, insa sunt un mod comod de a vizita insula. De la statia de trasuri, drumul urca serpuit printre case, pe stradute inguste cu piatra cubica si odata ce iese din zona locuita strabate o padurice de pini. Odata ce am ajuns, ne-am lamurit si ce este luna parc - o "parcare" pentru cai, o terasa cu unde se poate servi masa, si cam atat. De aici o iei la picior pe panta abrupta,  care duce la manastirea Sf. Gheorghe (una din putinele  manastiri ordotoxe functionale de pe teritoriul Turciei).

Mai norocoasa din fire, am avut sansa sa treaca pe langa noi o masina a primariei, si (probabil ,din bunavointa soferului) a cules de pe drum vreo 10 turisti si i-a urcat pana la biserica (free of charge). Daca nu sunteti la fel de norocosi, asteptati-va la un urcus cam anevoios si lipsit de umbra, insa privelistea de la cei 202 metrii inaltime (punctul maxim al insulei) merita efortul.


Peisajul iti taie rasuflarea, mix-ul de colori: albastrul marii cu verdele naturii ce te inconjoara, cu rosiaticul pamantului si albul stancilor, e fascinant. 

Sus aveti bancute pe care va puteti odihni, puteti intra si in biserica, iar langa se afla si un restaurant, cu preturi decente, unde puteti lua masa sau doar o gustare.

Dupa ce ne-am odihnit, am "socializat" cu cele cateva matze si am facut poze, am inceput coborarea, pe care am decis sa o facem pe jos, pana la feribot, urmand drumul parcurs cu masina si apoi cea cu trasura, astfel incat sa exploram un pic si sa ne bucuram de peisajul insulei. 

Drumul prin padure e destul de placut, insa fiti atenti la trasurile care vin in viteza, si nu dau niciun semn ca ar intentiona sa va ocoleasca. Farmecul insulei insa apare odata cu zona de case, majoritatea din lemn sau acoperite cu sindrila, in culori pastelate, cu gradini mari cu gazon proaspat tuns si vedere spre mare. Nu o sa ascund faptul ca sunt si case paraginite sau neingrijite, insa cumva si acestea au farmecul lor. Desi stilul e asemanator, fiecare casa are ceva al ei, ceva unic si fiecare proprietar pare sa fi incercat sa o personalizeze in stilul sau. 

Coborarea a durat cam 1 ora si jumate, aproape 2, dar este placuta si mult mai relaxanta decat urcusul. In drumul nostru am vazut si un indicator spre plaja, insa nu ne-am abatut de la drum, asa ca nu va pot spune cat este de aproape sau cum arata plaja. Probabil ca aceasta experienta va ramane pentru data viitoare. 

Am incununat escapada cu un borek cu branza (8 lire) si unul cu carne (tot 8 lire) la una dintre restaurantele de pe straduta laturalnica despre care va spuneam (cea pe care este si Carrefour-ul) evitand astfel restaurantele din apropierea portului care erau pline de turisti si cu preturi pe masura. Apoi am luat feribotul inapoi spre casa.

Insula este frumoasa si vizitand-o am inteles de ce locuitorii Istanbulului o prefera pentru iesirile in natura din weekend, insa cumva ma asteptam ca numele de "Insula Printilor" sa fie mai bine reprezentat, sa aiba o poveste la care sa gasesc trimitere in fiecare "punct strategic".