Superblog 2019 prin Calatorscop

Bloggingul este a full time job chiar și atunci când nu reușești să scri atât de des pe cât ți-ai propus - important este să o faci cu tot sufletul. Așa spuneam la început de septembrie, când vă anuntam  că mă înham cu energie la cea mai longevivă competiție de scriere creativă din blogosfera românească - SuperBlog. Articolul integral îl găsiți aici, iar aventurile Călătorscop în universul SuperBlog nu ar fi complete fără un articol de final, în care să vă povestesc despre Gală, despre comunitatea de (super)bloggeri din care mă bucur că oficial fac parte, despre ce am învățat de-a lungul celor 2 luni de maraton creativ și despre ce am luat acasă din această experiență. 

Weekendul trecut s-a scris ultimul capitol din experienta SuperBlog 2019, iată și cronica mea despre toate acestea, cu bune și mai puțin bune, dar cu cel puțin la fel de multă încredere că povestea Călătorscop în blogosferă merge mai departe.

Exercitiu de imaginatie (12) - Garderoba lui Mobutu

Experiențele de călătorie vin și atunci când nu te aștepti, iar daca până acum asociam mersul la aeroport cu o nouă plecare mult așteptata, de data aceasta mă încercau sentimente din cele mai diverse și cu siguranță la fel de intense ca și când aș fi plecat spre Africa și nu Africa ar fi venit spre mine. 

Înarmată cu un minim de informații despre cel pe care aveam să îl întâlnesc, construiam în jurul ideei că va fi primul contact cu Continentul Negru. Îmi făceam în mine bilanțul cunoștintelor despre Africa și realizam cu cât mă apropiam mai mult de aeroport că nu știu aproape nimic în profunzime despre acest subiect. Mulți asociază Africa cu sărăcia, dar ceva îmi spunea că nu poate fi un adevăr general, alții o asociază cu sălbăticia, dar cu siguranță e mai mult decât atât, iar prima imagine care îmi vine în minte e inundată de strălucirea culorilor din vestimentația localnicilor. La fel de fascinant este și stilul lor liber și atât de diferit formalismului european și cumva debordează de naturalețe și căldură, acompaniată de zâmbetul ce umple orice cameră. În același timp în minte îmi venea imaginea păpușii -băiețel pe care o aveam  în copilărie și pe care îl botezasem Mobutu, iar mama îmi spunea că e din ciocolată. Coincidență sau nu, Mobutu al meu din copilărie prinsese viață și venea din Nairobi, la București, pentru a-mi fi coleg pentru următoarele 4 luni.

Exercitiu de imaginatie (12) - Cum e cu ărli buchingu?

Dacă îți propui o vacanta la mare pe litorarul românesc optiunile sunt, într-o proporție covârșitoare îndreptate spre doua direcții - Mamaia sau Vama Veche. Orice alegere intermediară e ca o călătorie în timp, înapoi în Epoca de Aur - totul pare că a rămas pe loc, doar mașinile sunt mai multe și luminile mai colorate. 

Cu acest gând în minte, dar împinsă de un puseu de nostalgie după vremurile copilăriei, am decis astă vară să petrec o săptămână pe litoralul românesc. Nu întâmplător am ales Eforie Nord, căci pentru mine Eforie Nord este stațiunea copilăriei - la Eforie am descoperit marea, la Eforie am învățat să înot, aici am câștigat primul concurs din viața mea (la 4 ani - se numea "Copilul Soarelui") și multe, multe altele. N-aș fi crezut niciodată că după aproape 30 de ani, le voi găsi pe toate aproape intacte. În timp ce ne plimbam pe faleză mi-am dat seama că, pentru a retrăi experienta Litoral înainte de '90 nici nu e nevoie să descoperi sau să inventezi mașina timpului - te găsește ea pe tine;  trebuie doar să alegi stațiunea corectă.

Libertatea de a face alegeri bune aduce amintiri de neuitat

Știți deja că suntem mari amatori ai călătoriilor independente, în care libertatea este cuvântul de ordine - libertate în alegerea programului zilnic, în traseul ales și de multe ori în alegerea mijloacelor de transport cu care să ne deplasăm. În timp am ajuns la concluzia că una dintre metodele foarte la îndemână de a simți mai bine identitatea locala este prin "testarea" transportului local - așa vezi cum trăiesc localnicii, cum se desfășoară rutina lor zilnică, cum socializează, cum se comportă față de străini, față de autorități (controlorii, șoferii, etc), dar și față de ai lor.

Cu toate acestea, un scurt city break la Lisabona ne-a adus în fața unei experiențe noi, unice și inedite - închirierea unui autoturism și deplasarea cu aceasta în căutarea de amintiri călătorscopice. De ce această destinație? Pentru că visam de muuult să mă pierd prin labirinul de străduțe ale cartierului Alfama din Lisabona, dar am descoperit mult mai mult decât atât. Și ca să vă spun un secret ... am adoptat aceasta variantă cu o oarecare strângere de inima, deși știam că am alături de mine un sofer desăvârșit, care nu și-ar asuma rolul de ghid-rutier pe un traseu necunoscut, la bordul unui autoturism neprietenos (oricât de bun ar fi copilotul). Dar până la urmă experiențele de neuitat înseamnă să ieși din zona de confort, nu?

Exercitiu de imaginatie (11) - Laponia, frigul și puterea naturii

Cei mai mulți dintre cei care se pregătesc în această perioadă de o mini vacanță sau de un city break iau în calcul o destinație exotică, cu mult soare, cu briză călduță și nisip fin, departe de temperaturile joase și neprietenoase care încep să se facă simțite pe la noi. Oarecum justificat ținând cont că pe meleagurile mioritice e prea devreme pentru ski, e prea cald pentru oameni de zăpadă, mai e ceva de așteptat până se pornesc colindele și beculețele de Crăciun și cu toate acestea pe mine vremea de afară m-a făcut să visez un pic la o nouă vacanță luând în calcul o destinație rece. 

O destinație la care visez de mult sunt țările nordice sau în sens mai larg aș spune Laponia, zona pe care copilul din noi o consideră țara lui Moș Crăciun, iar pe care adultul (cel puțin cel din mine) o consideră o zonă sălbatică și prea puțin descoperită. Dar cum pentru orice călătorie planificată și mult așteptată e nevoie de o minimă pregătire, și expediția în țara Moșului are nevoie de aceeași atenție.

Cel mai frumos cadou

Se apropie cu pași repezi sfârșitul anului și parcă am vrea să înghesuim în cele câteva zile rămase toate lucrurile pe care n-am reuşit să le finalizăm de-a lungul celor 12 luni. Facem liste și bilanțuri și ne gândim aproape dezamăgiți unde s-au scurs cele 365 de zile, apoi tragem aer în piept și facem planuri mărețe pentru următorul an.

Și uite așa, vrând - nevrând se adună o grămadă de chestii de rezolvat, de cumpărat, de aranjat. Apoi ne uităm din nou la calendar și de parcă asta n-ar fi suficientă depresia de final de an, se declanșează un alt simptom - cel al freneziei cumpărăturilor - și începem să cumpărăm, și cumpărăm mult, de parcă ar fi sfârșitul lumii, cumpărăm haotic, iar în toată nebunia asta uitam ce e mai important - esența acestei perioade a anului și semnificația unui cadou, căci un cadou nu e un obiect pur și simplu, un cadou înseamnă suflet, înseamnă emoție, înseamnă bucurie. De câte ori nu te-ai gândit oare la cel mai frumos cadou?

Exercitiu de imaginatie (10) - Ultima îngerașă a lui Charlie

Ați trăit vreodată senzația că cineva vă urmărește îndeaproape fiecare mișcare? Ca imediat cum ați întors capul o umbră vă scotocește prin birou, vă întoarce buzunarele, deschide și închide fișetele - practic e în urma voastra și pe urmele voastre oriunde v-ați duce? Vorbeși cu cineva la telefon - el e acolo, te oprești la coffee shop-ul din colț, undeva în apropiere e și umbra - gataa, gata să îți soarbă aburul din paharul de carton. Știu veți spune că am înnebunit și asta am crezut și eu până acum o săptămână. Dar mai bine vă povestesc până la capăt și vă veți convinge singuri că încă am toate țiglele pe casă și chiar ceva în plus (vorba Deliei - Ce am eu și n-are ea?....sau era invers).

Back to the story - După un corporate party, am reveni dimineața la birou cu o durere groaznică de cap. Mi-am trântit geanta într-un colț, iar din palton a căzut pe jos o carte de vizita cu un V grafic argintiu. Pe spate un singur nume Charles Townsend. "Cine-or mai fi și ăștia?" - mi-am zis, în timp ce încercam un search pe Google. Google-ul nu prea vroia să coopereze (sau cel puțin așa credeam eu) căci arăta continuu doar afișul noului film de acțune “Charlie’s Angels” / “Ingerii lui Charlie” ce se lansează și la noi în cinema în 29 noiembrie 2019 (adică săptămâna viitoare). Review-uri, cronici și cam atât. Nimic despre ce căutam eu.

6 accesorii de toamnă pentru plimbări cu zâmbetul pe buze

Veselie de toamnă

Cu vremea impredictibilă și peisajele schimbătoare, zeci de culori într-o paletă extrem de generoasă. toamna poate fi doar cea mai bună perioadă a anului pentru a călători. Dar poate fi, de asemenea, un sezon dificil pentru alegerea garderobei perfecte pentru o escapadă de câteva zile - dimineți răcoroase, după-amieze mai calduțe și nopțile adesea răcoroase, probabilitatea de ploaie - în concluzie multe variabile de care ar trebui să ți cont. O idee bună este să adoptați strategia ținutelor "foi de ceapă", adică mai multe straturi de care să te poți debarasa ușor sau pe care să le poți adăuga peste ținuta de bază, astfel încât să te simți călduros, confortabil, dar și chic în orice moment al zilei. Această strategie este esențială mai ales atunci când vorbim despre garderoba de călătorie - bagajul ne așteaptă în camera de hotel, iar noi avem atâtea locuri și lucruri de vizitat, experimentat și de pozat. Vă propun în continuare o lista cu 6 accesorii de toamnă ce  nu ar trebui să vă lipsească din arsenal (extra tip - puneți lista bine, căci se va dovedi utilă și la primăvară 😉):

Parazit - prima experiență cinefilă sud-coreeană - o lume a contrastelor de lângă noi, privită cu umor (negru)

Săptămâna aceasta am mai adăugat o experiență asiatică în palmaresul călătorscopic și anume primul film sud coreean văzut la cinema. Nu la ei, ci la noi, mai exact la Cinema Elvira Popesco. 

Parasite (sau cum a fost tradus la noi, Parazit) nu e doar un film coreean, ci este câştigătorul Palme d’Or la Cannes 2019 și primul film sud-coreean care primește această distincție. Cu un așa CV invitația de vizionare a fost cu atât mai interesantă.

Imagine din film

Într-o maneiră satirică, filmul reușește să își țină spectatorii cu sufletul la gură timp de un pic peste 2 ore, prezentând realitatea actuală, dură, pe alocuri chiar cu note violente și cu un puternic contrast între clasele sociale din Coreea de Sud (cu toate că, într-o oarecare măsură povestea poate fi replicată în aproape orice colț de planetă). Așadar, subiectul este unul universal valabil, cel al inechitățile sociale, iar maniera de prezentare, care te trece prin o paletă largă de trăiri, îl face să își merite distincțiile.  Regia este semnată de Bong Joon-Ho, un regizor de origine coreeană din noul val de regizori contemporani.

Am intrat în sala de cinema cu curiozitate, fără prea multe așteptări și, cu excepția celor câteva imagini din promo - fără nici cea mai vagă idee despre subiect și am ieșit cu o mulțime de gânduri și întrebări. Per total aș spune că vizionarea a fost o surpriză plăcută, iar regizorul și-a atins scopul.

Despre ceasuri, curaj și ciocolată

Când spui Elveția spui automat și ciocolată, peisaje cu munți stâncoși și pajiști verzi și întinse pe care obligatoriu pasc vacuțe (mai mult sau mai puțin mov), spui precizie, bănci, și nepărat ceasuri. Dar câți dintre voi s-au întrebat cum de a devenit Elveția, un mic stat prins între munți și între puterile lumii, un etalon într-ale orologiei?

Li se atribuie eronat elvețienilor titlul de creatori ai primelor ceasuri, când în realitate titlul aparține germanilor. Însă e drept să afirmăm că elvețienii sunt răspunzători pentru popularizarea acestora, evoluția lor de la a fi apanajul nobilimii la accesorii accesibile tuturor și estetica lor, de la accesorii preponderent funcționale, la adevărate bijuterii. 

Puțin știu că succesul ceasurilor se datorează reformei religioase din secolul XVI-lea. Cum așa? E o poveste interesantă:

De la castel, în sifonier și retur

Answear.ro mă provoacă din nou să scriu un articol fashionist, așadar iată-mă în fața unei noi dileme - garderoba idolului meu, stilul său vestimentar și recrearea unei ținute a sa. Păi și cum leg eu asta de călătorii și motivul pentru care ne-am adunat cu toții aici pe Călătorscop. Unde mai pui că nu prea cred nici în idoli, nici în modele și tipare în materie de stil, nici un fashion. Grea probă, mon cher!

Dar stai așa că moda nu e doar pe covorul roșu, nu e doar la Hollywood și în reviste glossy glossy - moda e acolo unde vrei tu să o cauți și unde vrei tu să o găsești, iar pentru mine eleganța a fost și rămâne în stilul britanic. Așadar vă provoc la o plimbare pe tărâmurile reginei în căutarea... Dar mai bine citiți voi ce am căutat și ce am găsit.

SuperBlog la nivelul urmator- Proba cantonament

Pe locuri, fiţi gata....Superblog

Dragii mei,

De mai bine de o luna articolele de pe Călătorscop sunt scrise sub umbrela SuperBlog, cea mai longevivă competiţie de blogging de pe la noi. Acum, dupa o luna şi jumatate de scris şi tot scris despre ce nici cu  gândul nu gândeam, la ore la care în mod normal m-aş fi odihnit pentru a fi gata pentru o noua zi de mers la birou şi răspunzând prezent la toate probele de până acum pot spune cu convingere că e o competiţie dură, antrenantă, iar atmosfera comunităţii de bloggeri te poartă zilnic de la agonie (şocul fiecarei proble noi şi a cerintelor sponsorilor) la extaz (când aafli că ai obţinut un punctaj bun la o probă dificilă) şi înapoi la agonie şi apoi iar la extaz. Stăteam (deşi statul în contextul unei astfel de competiţii e ceva relativ) şi îmi imaginam cum ar arăta un cantonament SuperBlog.Cum ar fi să îi aduci la un loc pe toţi participanţii, ba mai mult, pe unii să îi faci chiar colegi de cameră, iar dimineaţa la micul dejun, alături de croissant şi cafeaua cu laptic să le serveşti şi o probă?

Vreau o fericire ca afară - kalsarikannit

Sursa - Pinterest

Intr-o dimineață de weekend leneș, răsfoiam o revistă rătăcită prin dorimitor, iar privirea mi-a căzut peste un titlu scris cu litere mari și colorate "Topul celor mai fericite țări în 2019" și peste pozele ce ilustrau articolul cu pricina - fețe zâmbitoare, interioare de locuințe în culori plăcute, multă verdeață și copii jucându-se liberi cu animăluțele de companie. Mi-am luat ceașca de cafea cu lapte, am luat revista și am început să citesc, dar gândul meu încolțise deja o întrebare - oare de ce avem nevoie ca să fim fericiți? și ce ne ajută să revenim la această stare, dacă mediul ne strică zen-ul?

Cei mai mulți dintre noi, conștient sau nu, reacționam la stimuli vizuali și asta ne ajută să ne menținem echilibrul interior. De aceea ne petrecem timp personalizând locul în care ne petrecem majoritatea timpului - fie acasă sau la birou, iar în funcție de energia pe care ni-o oferă avem tendința de a petrece cât mai mult timp în acel spatiu. 

Pe cont propriu sau agentie de turism?

Planificarea vacanței ne dă tuturor bătăi de cap. Sunt puține cazurile pe care le cunosc de călătorii impulsive, fără niciun minim de pregătire, fără scrolat pe net cu ochii pe poze cu destinația aleasă, fără verificat oferte și comparat prețuri, fără citit articole despre locul ales, fără consultarea site-urilor dedicate. În acest context se întâmpla frecvent ca printre primele întrebări ce apar atunci când ne pregătim urmatoarea vacanță să fie inevitabil și - Pe cont propriu sau agentie de turism? Și pe cât de simplu pare răspunsul la prima vedere, pe atât de multe polemici, gândiri și răzgândiri poate provoca. Opțiunile sunt multiple, la fel și avantajele și dezavantajele pentru alegerea uneia dintre alternative. 

Suntem diferiți și avem așteptări diferite, de aceea trebuie cântărite toate variantele și aleasă opțiunea care vi se potrivește cel mai bine. Iar dacă în cazul călătoriilor în afara țării diferența o face în primul rând destinația aleasă, accesabilitatea, stilul de călătorie și (poate) și anturajul, în cazul călătoriilor în țară lucrurile se complică.

De ce? Pentru că e un mediu mai familiar, pentru că "știm cum merge treaba", pentru că e mai comod așa...și totuși fiecare din cele două alternative vine cu plusuri și minusuri. Deși în genere suntem fanii declarați ai călătoriilor pe cont propriu, de-a lungul timpului noi am experiementat diferite variante, așa că vă las mai jos o serie de argumente pro și contra, și cine știe, poate la următoarea vacanță încercați ceva nou. Așadar Agenția de turism sau Do-It-Yourself?

Goana dupa cadoul calatorului infocat (3)

Experientele înseamnă povești și emoții

Eheee...cine ar fi zis că articolele cu titlul "Goana dupa cadoul călătorului înfocat" vor deveni o trilogie sau (cine știe?) chiar o mini-serie? Iată că după ediția 2014 și cea din 2016, a venit rândul pentru o noua porție de inspirație pentru cei dragi vouă pasionați de călătorii. 

Și cum cele mai frumoase surprize sunt cele atent gândite și cântărite, cele pregătite din timp și cu gândul la cel care se va bucura de ele, iar moment mai bun pentru surprize ticluite din timp nu poate decât Crăciunul ca moment pentru a le oferi și perioada reducerilor ce se deschide, de câșiva ani și la noi cu Black Friday, pentru a le achiziționa și pregăti, e timpul să începem pregătirile. Nu vă faceți griji că timp e berechet să le facem cât mai sclipitoare, cât mai savuroase și evident, neapărat personalizate, chiar și pentru cei mai pretențioși călători.

Și cum e cred cu tărie că o experiență face cât (cel puțin) 1000 de cadouri consumabile și efemere, pentru 2019 vă mai lansez o provocare - Ce-ar fi ca anul acesta să sezonul cadourilor să fie sub deviza Experiementeaza viata? Da, ați citit bine, în loc de cadouri atent împachetate, să oferim experiențe de viață în jurul cărora cu siguranță se vor țese zeci de povești, de hohote de râs, de exclamații și multă bucurie. Până la urmă fiecare călătorie are farmecul ei, are vibe-ul ei și de multe ori vine cu un bagaj mai mare sau mai mic de experiențe cu adrenalină, așa că ce-ar fi să le oferim celor dragi acele experiențe la care visează de mult sau la care (poate) n-au îndrăznit să viseze niciodată?

Cu ochii după luminițe...

De multe ori în călătoriile noastre ni se întâmplă să ajungem la destinație după lăsarea întunericului,iar de curiozitate sau entuziasm ne place să mai petrecem cateva zeci de minute bucurându-ne de prima întalnire cu o noua destinație. În același sens, excursiile organizate includ in programul lor și tururi de noapte cu autocarul sau pietonale.

Avem zeci de exemple de orașe pe care a doua zi de dimineață nu le-am mai recunoscut, după ce, cu o seară înainte făcusem un tur nocturn pe principalele bulevarde. Pur și simplu păreau un cu totul alt loc, asemeni unei adolescente pe care o vezi (ca să nu zic agăți) vineri seara în club și o redescoperi la cafeaua de dimineață.

Existența unei vieți de noapte active și mai ales felul în care ea se manifestă poate spune multe despre un oraș, despre potențialul său, despre stilul de viață, despre locuitorii săi. Suntem asaltați de luminițe, LED-uri, culori care sparg întunericul nopții - dar câte dintre aceste reclame luminoase sunt cu adevărat utile și de care dintre ele ne leagă momente memorabile? Despre experiențele noastre călătorscopice cu luminițe colorate vorbim în acest articol. 

Democrația, o utopie necesara

Articolul de față ar putea parea ușor atipic pentru un blog de travelling, însă, acceptând provocarea SuperBlog întrerupem ritmul călătoriilor și facem un exercițiu civic.

Democrația este probabil soluția de compromis pentru guvernarea unei țări. Nimeni nu se aștepta ca tranziția spre democrație să funcționeze ireproșabil într-o țară ca România, după aproximativ 45 de ani de comunism, mecanismul democratic devenind o formă de import din Occident. Nu știu dacă în perioada interbelică eram la nivelul marilor democrații ale Europei, însă la momentul acesta așteptările Uniunii Europene la adresa noastră sunt mari. De aceea, abaterile și încălcările regulilor democratice trebuie avute în vedere și taxate mult mai drastic. De ce nu se întâmplă asta? Pentru că România nu a funcționa ca un stat profund democratic începând cu anul 1990, ci a avut un parcurs destul de întortocheat, în care cei aleși s-au năpustit de fiecare dată să îşi mărească veniturile şi averile, să își consolideze privilegiile ignorînd orice alte avertismente și considerații.

România nu este condusă de popor, ci de o elită politică provenită încă din fosta nomenclatură comunistă. Nimeni nu întreabă poporul ce-și dorește cu adevărat sau dacă s-a întâmplat rezultatul s-a soldat cu un referendum. Aici având un exemplu clar că într-o democrație cum este cea a noastră, un proces de consultare prin vot a cetățenilor cu privire la un text de lege chiar dacă este validat prin vot, punerea lui în practică... se lasă îndelung așteptat. Deasemeni, un instrument democratic îl reprezintă petiția online și reprezintă o modalitate prin care orice persoană își poate exprima liber opinia față de o situație a realității românești.

De la sclipici la funcțional - de unde am plecat și unde am ajuns

Sursa - Answer.ro

Zilele trecute, odata cu venirea toamnei, am început și tradiționala curățenie de toamna și rotația garderobei, care, cel puțin la mine se traduce prin "în fundul sifonierului cu tricourile de vara și garderoba de concediu, în fața cu mânecile lungi, salurile și puloverele". Și uite așa, tot scormonind prin dulapuri am dat peste un album cu poze din prima mea tabara la cort, în Munții Apuseni. Era în anul 2000, când din difuzoare răsunau piesele B.U.G Mafia (Un 2 și 3 de zero rămâne emblematică pentru acea vară), iar copii din generația mea începeau să aibă telefoane mobile (nu întotdeauna și credit ca să poata vorbi la nesfârșit) - era vremea bip-urilor, a centului/minut și a celor 3 secunde netaxabile, iar eu aveam 14 ani și un buletin proaspăt tipărit. Cu toate că sunt unul din copiii generației mele care nu a știut ce e aia să mergi la țară, dar care s-a bucurat teribil în locul vacanțelor la bunici de tabere. La 14 ani  deja aveam cel puțin alte 7-8 tabere la activ (deh, de la 4 ani tot făceam acest exercițiu estival), așa că știam cam cum stau lucrurile, cu toate că vara aceea a fost cu totul specială. Uitându-mă pe poze m-au năpădit o groază de gânduri, de amintiri ...am râs și am oftat cu nostalgie, daar am mai remarcat ceva - stilul vestimentar al acelei perioade.

Vrem amintiri frumoase, nu șervețele mucioase

Sursa foto

Ne place atmosfera din zilele însorite de toamnă, cu foșnet de frunze, cu peisaje arămii, cu temperaturi potolite, cu dimineți când ceața se ridică încet, iar vremea-i tocmai buna pentru un ceai sau o cafea aburindă, cu apusuri de soare fantastice și prelungi cum n-ai să vezi în nicio zi de vară, cu târguri și zile ale recoltei de tot felul - toamna e prin excelență un anotimp al abundenței, care face și zilele mohorâte și ploioaase să aibă farmecul lor. Deși de multe ori asociată cu griurile triste, toamna e o explozie de culori și de căldură blajină. Uitându-mă în spate cred că cele mai frumoase plimbări ale noastre au fost în lunile de toamnă. Toamnă era și la Veliko Târnovo, și la Paris, și la Castelul Cantacuzino din Bușteni, dar și la Kranj, în Slovenia sau la Cetinje, în Muntenegru.  Locații superbe, amintiri de neuitat și mult timp petrecut în aer liber. 

Și cum nimănui nu-i face plăcere să stea în pat înconjurat de pastile, picături și șervețele, articolul de astăzi este despre ce are nevoie organismul nostru pentru a fi un aliat în construirea de amintiri frumoase și cum să ne bucuram de toamna văzută în aer liber și cu zâmbetul pe buze.

Sfaturi călătorscopice - pregătiri pentru road trip

Majoritatea plimbărilor călătorscopice pe care le facem în țară și despre care povestim apoi pe blog se întamplă să fie cu mașina. Asta nu neapărat ca un moft, căci mașina a renunțat de mult la acest statut, ci mai degrabă din considerente ce țin de libertatea de mișcare și de accesabilitatea mai facilă a unor obiective pe care celelalte alternative de infrastructură nu le pot oferi. 

Bineînteles că și această variantă vine la pachet cu plusuri și minusuri, iar în articolul de față povestim un pic  despre cum pregătim mașina de o astfel de călătorie, așa încăt plusurile să fie mai multe decât eventualele minusuri. Miza rămîne aceeași - experiențe memorabile!

Extrapolând un pic, sfaturile din acest material sunt valabile și pentru un roadtrip mai extins prin Europa, dacă sunteți amatori de astfel de drumuri. Noi încă nu am încercat-o și asta doar pentru că destinațiile pe care le-am ales până acum au fost ușor accesibile cu avionul și transportul local. Niciodată nu e prea târziu pentru experiențe noi, iar posibilitățile de trasee de parcurs cu mașina și obiective de neratat sunt nenumărate, câteva dintre ele chiar pe bucket-list-ul călătorscopic.

De multe ori pornim la drum în trei - noi doi și mașina și asta nu pentru că nu ne plac partenerii de călătorie, ci pentru că de cele mai multe ori e mai ușor să te organizezi în doi, să decizi traseul, să hotărăști opririle, cazările, iar în final toata lumea să fie mulțumită. Uneori poate, din raționamente de costuri e mai optim să cooptezi și alți parteneri de călătorie, dar despre asta vorbim într-un articol viitor. Astăzi e despre pregătirea mașinii.

Calator- quest - cel mai nou joc de aventura urbana

Ești pasionat de călătorii sau pur și simplu ai dorința de a descoperi locuri noi într-un mod inedit? Vrei să fi pentru o zi Sherlock Holmes chiar în mijlocul orașului tău sau vrei să descoperi o destinație noua altfel? Îți plac adrenalina, jocul de echipă și ai spirit de aventură? Ai rezolvat toate escape-room-urile din oraș și vrei să treci la următorul nivel? 

Dacă ai răspuns cu DA la cel puțin una din întrebările de mai sus, atunci Călător-Quest este provocarea de care ai nevoie - cel mai nou și inovativ joc de aventură urbană. Și pentru că știm că cel mai mare "defect" al pasionaților de călătorii este curiozitatea nu vrem să mai prelungim suspansul, iată ce ai de făcut:

Exercițiu de imaginatie (9) - Bijuterile poarte cu ele povestile vacantelor mele

Din călătorii mă întorc întotdeauna cu amintiri plăcute sau măcar amuzante, cu experiențe noi încercate cu emoție, cu momente surprinse în fotografii sau mai nou în insta-story-uri, cu rețete pe care să le încerc acasă ca să mă bucur mereu de gustul de vacantă, cu prieteni din alt colț al lumii descoperiți la o bere sau înghețată pe o terasă aglomerată, cu povești pe care le vom spune over and over, dar de fiecare dată am aceeași dilemă - eu, pentru mine, ce îmi iau ca amintire?

Pe la începuturile pasiunii pentru călătorii (să fi tot avut vreo 15-16 ani) am tatonat terenul magneților și a tricourilor cu numele orașului în care am stat, dar mi-a trecut repede. Îmi doream altceva - ceva cu semnificație, ceva care să fie cu mine permanent, ceva care să îmi amintească de vacanță, de relaxare, de perioadele de destindere, de locuri frumoase, ceva care să reziste în timp, iar toate aceste calități le-am regăsit în bijuterii. Se spune că bijuterile poarte cu ele povești, și, Doamne cât e de adevărat!

Exercitiu de imaginatie (8) - Casele de odinioară cu tehnologia de astăzi

Culesul viei - Sursa

Weekendurile călătorscopice sunt mereu motiv pentru o noua plimbare, așa că, profitând de vremea încă frumoasă de afară am ales o plimbare la Muzeul Tăranului Român, la târgul de tradiții românești și antichități. 

Întotdeauna mă încarc cu energie pozitivă, pentru că văd în obiectele etalate la astfel de evenimente, fie ele straie populare cusute manual, bijuterii lucrate de artizani, lucrușoarele de tot felul pregătite manual, pasiunea, stăruința, răbdarea, minuțiozitatea și creativitatea cu care au fost create. Dar cel mai puternic sentiment pe care îl inspiră aceste fragmente din vremuri de altă dată este simplitatea. 

Secretul din spatele caselor care spun o poveste

Casa Melik - București

Gândiți-vă la orașele din care veniți sau la cele pe care le vizitați; la casele pe lângă care treceți și cele care vă fac să întoarceți capul pentru încă o privire; la clădirile spre care vă îndreptați aparatul foto pentru a păstra, măcar într-o poză, o fărâmă din acel ceva care v-a atras atenția. Ne plac locurile și lucrurile care spun o poveste, iar farmecul unei povești ține întotdeauna de talentul povestitorului, așa cum aspectul și funcționalitatea unui edificiu este în primul rând apanajul arhitectului.

Citeam de curând, pe site-ul https://www.aia-proiect.ro/ , un articol foarte interesant despre cea mai veche casă locuibilă din București (Casa Melik) - construită la comanda unui dregător al curții domenești și a cărei structură a fost atât de bine gândită, că nici după ce, de-a lungul istoriei ei de peste 250 de ani, a schimbat atâția proprietari, niciunul dintre ei nu a simțit nevoia de a-i aduce modificări. Lista proprietarilor casei intrată în istoria Bucureștilor începe cu locul 2 ocupat de Chevorc Nazaretglu care a cumparat de la spătarul care a construit-o și a lăsat-o mostenire lui Agop Nazaretoglu, iar acesta o lasa Anei Nazaretoglu care odată ce se mărita cu Iacob Melik în 1847 preia numele acestuia și care adapostește în prezent muzeul Theodor Pallady.

Sincer dintre exemplele de case cu etaj care s-au păstrat la noi din ceea ce însemna vechiul București, nu cred să existe exemplu mai pitoresc atât din punct de vedere exterior, dar mai cu seamă interior.  

Exercitiu de imaginatie (7) - O vacanță sabatică, sălbatică și delicioasă în cele 4 zări

Sursa foto

În mediul corporatist de la noi aud din ce în ce mai des ideea de an sabatic, care deși nu e o idee nouă, abia acum începe să prindă curaj pe plaiurile mioritice. Pentru acea dintre voi nefamiarizați cu termenul, anul sabatic este o pauză (de obicei de un an) de la activităţile profesionale zilnice, petrecută departe de agitația cotidiană; un fel de concediu fără plată sub formă de cadou pe care ți-l acorzi singură pentru a câștiga timp cu tine și pentru tine, pentru care faci "provizii" și rezerve și pentru care este necesar să te pregătești nu doar fizic, dar și mental. 

Cu toate că tatonez de ceva vreme terenul și cochetez cu ideea, cea mai mare temere este că voi auzi foarte des în diferite versiuni întrebarea "Te-au dat afară?". Pe de altă parte, cu toții avem, din când în când nevoie de o pauză, mai ales după o perioadă prelungită și solicitantă, așa că îmi propun să testez sabaticia în porții mici până să fac pasul cel mare. Aș putea alege o plajă însorită (sau mai multe), m-aș putea apuca de sport sau aș putea alege distracție și nopți ca-n studenție pub-surfing style, dar parcă niciuna n-ar fi stilul meu. O idee însă am in minte...

Vacanța într-o ceașcă de cafea...cu lapte

 Câte din poveștile voastre de vacanță încep cu "Am băut o cafea buna în ....", "Eram la o cafea pe bulevardul X/ piațeta Y", "Și ne-am oprit la un cappucino și ....". Nu am niciun dubiu că pentru cei mulți dintre noi cafeaua face parte din ritualul zilnic. E acolo din primele ore ale dimineții, ne dă un boost de energie când dupa prânz ne prinde o ușoară amorțeală, reînnoadă și condimentează discuțiile cu prietenii pe care nu i-ai mai văzut de mult, iar în vacanțe, chiar dacă nu vine cu noi în bagaj, ne așteaptă la sosire gata să deschidă noi drumuri și să ne fie alaturi în aventură. 

Povestea cafelei este ea însăși o călătorie, pornită în Etiopia, continuată prin Yemen, Mecca, Medina, iar mai apoi spre Cairo, Bagdad, Alep și Istanbul. Acolo s-a odihnit nițel ca într-un resort de 5stele din care nu mai vrei să pleci. A călătorit mult, a depășit provocări, dar cum fiecare bibliografie parcă e incompletă fără o poveste de dragoste, în cazul cafelei dragostea adevărată a venit odată cu sosirea în Europa, unde a întalnit laptele, un Făt Frumos pe care l-a supus la diferite probe, doar ca să se asigure că el e alesul inimii (sau mai bine zis al boabelor proaspete de cafea).

Peripețiile unui atehnicus in blogosfera prin hățisurile tehnologiei, în căutarea confortului

Intr-un univers plin de conexiuni 4G, rețele sociale, aplicații, cabluri, usb-uri și mufe de tot felul, un mic user, novice într-ale blogosferei, dar stăpânit de un gând năstrușnic de a scrie despre lumea de dincolo de imaginile photoshopate de screensaver își făcea intrarea în lumea virtuală. Era februarie 2014 și Călătorscop, căci așa îl cheamă pe eroul nostru se lansa în online. Zi de sărbătoare, nu zic nu, dar cum la luptă nu poți porni cu băț și pânză, vorba lui Costel (dacă nu știți clipul click aici) sau altfel spus cu pix și hârtie, era necesar ca și atehnicus al nostru să se doteze cu cele necesare scrisului virtual. 

Sindromul bagajului urias loveste din nou ...dar avem remediul

Tocmai ce s-a terminat sezonul vacanțelor și fac pariu că iar ați tras ca zănaticii de bagaje prin aeroport, prin parcări, prin gări sau holuri de hotel înjurând printre dinți, întrebându-vă cine naiba v-a pus să cărați atâtea și jurând solemn că data viitoare schimbați foaia. Ce-ar fi să învățăm ceva din asta și sezonul următor (nu, nu la vară mă refer....vine acum iarna) să schimbăm strategia.

Nu de putine ori aud că jumatate din bagajul de călătorie al cunoscuților, fie ei colegi, prieteni sau rude este ocupat de cosmetice si alte obiecte de igiena persoanală si mă intreb: De ce? de ce e nevoie sa iau dupa mine 500ml de gel de duș si alți 500ml de șampon, 2 cutii de cremă etc, etc, iar cealaltă jumătate de articole vestimentare din care bună parte au rămas în troler. Iar scuza inevitabilă e (cam) mereu aceeași - "Păi dacă tot am loc în bagaj!?!"

Așadar vă propun să povestim un pic despre bagaje. Cu cât mai mici și mai funcționale,  cu atât mai mult loc pentru amintirile de vacanța. Are you with me?

Toamna e sezonul ...

Sursa

... ghiozdanelor colorate și a puștilor guralivi care pornesc spre școală, a sacoselor grele, doldora de ardei, vinete și gogoșari gata sa se transforme în zacusca, a ceaiului fierbinte și a cărților groase ce te-au așteptat toată vara sa le citești, a apusului de soare vinețiu privit dintre frunzele foșnind.

Toamna înseamnă totodată reinventarea garderobei. Lasăm deoparte stilul de vacanță în care mai orice este permis sau trecut cu vederea și ne reorientăm invariabil spre un cosy style, care să ne țină de cald și fizic dar și psihic, emanând o stare de bine, ca într-o îmbrățisare. Dar cosy style-ul despre care vă povestesc e un cuțit cu doua tăișuri, căci comod poate veni la pachet cu versatil și comod sau cu șleampăt și neîngrijit. 

Și ca să fiu mai concretă, pe mine toamna mă duce cu gândul la Scoția, la ziduri bătrâne de piatra groase acoperite cu muschi verde sau iederă în culorii arămii, la castele medievale urcate în vârf de stâncă, la valatuci de ceata ce acoperă totul ca o plapumă, la aerul rece ce îți înțeapă nările dimineața si zile cu ploaie mocanească. Așa că inevitabil gândul îmi zboară la tweed imediat ce vremea de afară anunță instalarea toamnei. Este un material ce combină fire de lână de diverse nuanțe şi care a devenit popular în Scoţia prin 1830, fiind considerat deopotrivă practic (rezistent la umezeală), comod, călduros, durabil și deloc anost. In vremurile noastre, mai moderne, tweed-ul ofere un aer sofisticat, autentic și oarecum upper-class.

Poveste pe circuit - simte, iubește și trăiește viteză

Nurburgring -Sursa

E 4jumatate dimineața și încă nu s-a crăpat de ziuă. In zare se întrezăresc crenelurile castelului Nürburg și turnu-i înalt și semeț. Cumva asta îmi dă un sentiment de protecție și siguranță, dar ideea zidurilor groase de piatra rece mă face să dîrdîi și mai tare. Am emoții și asta mi-a alungat tot somnul. Mă uit la ceas și încerc să-mi intru în starea de concentrare, să repet în minte că mereu trebuie să fi pregătit să fi surprins. Doar așa am ajuns aici, nu? - eu din mii de pretendenți, lăsați rând pe rând în urmă, într-o selecție draconică, cu adrenalină, viteză, autocontrol și curaj. Daca singură am ajuns până aici, alături de noua echipă sunt imbatabilă. You never know where the dream will lead you , aud în minte vocea lui Soichiro - dar eu știu! 

Raftul de calatorie (26) - Splendidul loc al fericirii supreme (autor Raluca Feher)

Partener de plajă

De câțiva ani încoace am dezvoltat un obicei - acela ca înainte de plecarea în concediu să îmi cumpăr o carte de citit. E musai să fie despre călătorii, sau ceva cu o tentă istorică și cât de cât voluminoasă, să-mi ajungă tot concediul. Daca are sau am norocul să mă captiveze rămânem nedespărțite până la final, iar daca nu, rămâne pedepsită într-un fund de bagaj (recunosc, rar mi se întâmplă asta, pentru că încerc să îmi aleg partenera de călătorie cu mare grijă - citesc review-ul și prezentarea, dar mai cu seamă mă ajută coperta - nu știu de ce, dar am o pasiune pentru coperțile care par să ascundă o poveste, care sunt subtile și nu dezvăluie prea multe despre secretul ascuns între coperți). 

Anul acesta, partenera de călătorie a fost o experiență alertă, interactivă, scrisă sincer și cu mult umor - Splendidul loc al fericirii supreme, sau cum agăsit Feher Mongolia, Coreea și Japonia de Raluca Feher, om vesel și neconvențional ce vine din zona publicității - deci știe ce și cum să zică și să îți dea să te țină cu ochii în carte până prinzi răsăritul, deși nu ști când a trecut apusul.

In vacanță am fost la Olimp, la noi ici-șa pe malul mării, însă citind Splendidul loc al fericirii supreme, am senzația că m-am întors din Asia (unde mai pui că n-am plătit nici avionul?).

Experiente calatorscopice (2) - Calatorscop la Superblog

De câte ori v-ați anunțat glorioși prietenii că ați dat peste un tip / tipă care scrie super mișto, că ați citit articole care v-a super inspirat sau că așteptați (aproape) cu sufletul la gură urmatoarea postare? Sunt zeci de mii de bloguri în tot online-ul, sunt bloguri la început de drum și bloguri cu sute de postari, sunt scrieri care au făcut ziua mai bună, mai veselă, care au schimbat vieți, care au unit vieți, care au motivat oamenii sau i-au facut să se redescopere. Sunt oameni a căror pasiune transpiră prin fiecare rând pe care îl lansează în eter, prin fiecare articol pe care îl pregătesc, fiecare poză pe care aleg să o sharuiască cu prieteni, cititori, urmaritori și necunoscuți sunt oameni care își pun sufletul și intimitatea pe tavă, astfel incât alții să poată descoperii, întelege, reuși. 

Bloggingul este a full time job chiar și atunci când nu reușești să scri atât de des pe cât ți-ai propus - important este să o faci cu tot sufletul. De aceea mă bucur și totodată mă onorează ca anul acesta să accept provocarea SuperBlog. Iar dacă vă întrebați ce este Superblog? Ei bine, e una dintre (poate singura) cele mai longevive competiții din blogosfera românească. Și-a făcut debutul prin 2008, iar de atunci se ambiționează să aducă împreună, pe același câmp de bătălie zeci de bloggeri, care își scot toate armele din dotare a.k.a. creativitatea, inventivitatea, personalitatea, experiența personală, pasiunile astfel încât să aducă în fața cititorilor content de calitate. Sunt puse la bătaie și premii tentante, însă contentul este ceea ce rămâne în urmă și ceea ce va lega numele blogger-ului de cititorii săi.

Recunosc că îmi era dor de un concurs și de concurența cu oameni creativi, pasionați de ceea ce fac, de la care ai o groză de învățat. De-a lungul timpului, în jurul acestei competiții s-a construit și consolidat o adevărată comunitate, din care îmi doresc să fac parte.

In perioada următoare voi posta o serie de articole sub eticheta SuperBlog 2019 (adica #superblog2019), pe care sper să le apreciați la fel de mult ca și pe celelalte. Păstram aerul de vacanță și tematica de travelling (despre altceva nici nu prea știu să scriu 😁) și pornim la drum - ne vedem la finish.

Experiente calatorscopice (1) - Cu trenul privat la Brasov

Biletul câștigător 

Dragii mei, daca titlul v-a indus in eroare, o spulberăm numaidecât - n-am moștenit vreo mega avere încât să am propriul tren, și nici Orient Express-ul nu s-a bucurat încă de prezența mea (modestă, modestă, știu 😀), dar vreau să vă povestesc despre cea mai recentă experientă cu trenul pe șinele ferate românești (în final e de bine, veți vedea 🚆😃)

De ceva ani operează și în rețeaua feroviara romana câteva companii private, ca alternativă la bătrânul și cam îmbâcsit CFR. Nimic rău în asta, ba dimpotrivă. Puțină competiție poate îi mai trezește din letargie, iar pentru călători vine la pachet cu o groază de avantaje - deci nimic de pierdut.

Personal, călătoresc rar cu trenul - deși îmi place - cam o data pe an și până astăzi (de voie, de nevoie) am fost clienta fidela a CFR. Astazi am hotărât însă să experimentez și ce oferă competiția și va povestesc și vouă experienta (cu bune și mai puțin bune) :

Romania (41): Târgoviste, Turnul Chindiei si istoria dulce

Turnul Chindiei

Următoarea oprire dupa traseul din inima Bucegilor, a fost la Târgoviște - fosta cetate de scaun a Țării Românești și capitală pentru mai bine de 300 de ani (între 1396 și 1714).  

Ultima oară când am fost în Târgoviște era la finalul clasei a 4a, într-o tabără, iar una dintre amintirile încă vi legată de această excursie este urcarea, pe scara în forma de melc, în Turnul Chindiei, experiență pe care mi-am dorit să o retraiesc și motivul principal pentru care ne-am oprit aici.

Astăzi, așa cum o face de mai bine de 600 de ani, turnul Chindiei este indubitabil simbolul orașului, silueta și elementele sale specifice fiind prezente inclusiv pe stema Târgoviștei.

De data aceasta a fost o oprire mult prea scurtă pentru a vizita propriu-zis orașul, însă cu siguranță urmează să revenim aici, mai ales că e relativ aproape de București.

Romania (40) - Calatorscop pe munte - Babele și Sfinx-ul

Platoul Bucegi & Cabana Babele

Profitând de cele câteva zile libere și de vremea frumoasă și ceva mai răcoroasă a ultimelor zile de vară, ne-am pornit din nou la drum. Și cum în ultima vreme pașii ne-au purtat prin așezări urbane mai noi sau mai vechi, întru descoperirea unor locuri de poveste, de data aceasta ochii, dar mai cu seamă plamaânii și-au cerut porția de verde și de aer curat. Era așadar nevoie de o pauză în natură, iar o excursie pe cont propriu prin Bucegi a fost o destinație la îndemână. 

Privind un pic înapoi îmi dau seama că a trecut destul de mult de la ultima astfel de plimbare pe munte - să fie condiția fizică, să fie confortul orășanului, să fie lista extinsă de călătorii? Încă nu ne-am hotărât a cui e vina, însă ce-i drept e că ne-am bucurat de acestă pauză de verde.

Am început aventura dis de dimineață cu trezirea pe la 6:00, îmbarcarea și plecarea din București spre DN1 spre Sinaia. Chiar la intrarea în Sinaia, ne-a abatut de la drumul clasic de pe Valea Prahovei, pe DN 71 până la Cabana Piatra Arsă. Aici am avut prima surpriză - drumul extrem de bun (Deci se poate și la noi 👍). Ruta poartă numele de TransBucegi (sau TransBabele,cum indica GPS-ul nostru) și a fost redeschis circulației prin 2013, iar peisajele sunt spectaculoase.

Romania (39) - Castelul (nestiut) de la Ruginoasa și povestea telenovelică ce îl înconjoară

In urmă cu câțiva ani am participat la un seminar organizat la Fundația Calea Victoriei și susținut de d-na Anita Sterea pe tema castelelor, conacelor și palatelor din România. Acela a fost momentul în care lista locurilor pe care îmi doream să le vizitez a crescut exponențial. Am aflat detalii interesante despre o mulțime de oameni și locuri cu care istoria, dar și caracterul nostru balcanic au fost nedrepte; locuri și oameni cărora le datoram cel puțin păstrarea vie a memoriei și consolidarea celor ridicate de ei. (despre experiență citiți mai multe aici).

Dar de ce vă povestesc despre seminarul cu castele? Pentru că recent, adica weekendul trecut am reușit să vizităm Castelul lui Alexandrul Ioan Cuza de la Ruginoasa, unul dintre castelele despre care am aflat la acel curs. Câți dintre voi știau despre acest loc? Câți l-ați vizitat deja? Sper ca dupa ce citiți articolul, să îl puneți pe lista călătoriilor voastre viitoare.

Liechtenstein (2) - La pas prin Vaduz

Viza de Liechtenstein

Așa cum am promis revin cu un articol ceva mai detaliat despre ziua petrecută în Vaduz, micuța capitală a Principatului Liechtenstein. E bine de știut că toate obiectivele sunt grupate pe o singură stradă pietonală, numită de localnici Das Städtle, nu mai lungă de 600 m. Așadar timp berechet să  o parcurgi în lung și-n lat.

Vaduz este un un mic orașel de munte, înconjurat de mult verde și flori multicolore la ferestre, presărat ici colo de opere de artă plasate chiar pe stradă, astfel încât să fie admirate de cât mai mulți trecători. Cu greu își poți convinge percepția că te aflii într-o capitală europeană, căci tot ceea ce te înconjoară te duce cu gândul la un sătuc de munte bazarez, ceva mai răsărit.

Liechtenstein (1) - am mai bifat un stat pitic :) - detalii tehnice

Vedere spre Castelul din Vaduz

Una dintre escapadele mult așteptate ale excursiei in Elveția a fost ziua pe care am dedicat-o micuțului stat Liechtenstein, pierdut șîn mijlocul Alpilor, între granița Elveției cu Austria. Cu excepția faptului că este monarhie (de fapt principat) și un mic paradis fiscal, prea multe date concrete despre Liechtenstein nu știam, dar aveam să aflu. Și cum informațiile turistice despre Liechtenstein sunt limitate sper ca seria aricolelor călătorscopice despre această destinație să vă fie utilă.

Numele principatului este legat de numele unui castel din Austria - Maria Enzensdorf, construit în 1130 de către Hugo von Petronell Liechtenstein. Locul pe care acesta a fost construit se numea Piatra Luminii adică (licht=lumina și stein=stânca).

Începem cu un articol dedicat aspectelor mai tehnice - good to know - pentru planificarea călătoriei și promit să revin într-un altul cu impresii despre micuța capitală - Vaduz. Așadar:

Bucuresti (34) - Picnicul japonez, hanami și cireșii înfloriți din Herăstrău

Am făcut-o din nou - am revenit la Yuki - Home Dinining, în ajun de Florii pentru un nou prânz delicios în compania Alexandrei de la Experiențe Japoneze. Ce-i drept, planul inițial era ca evenimentul să aibă loc într-un cadru special - Grădina Japoneză din parcul Herăstrău, la iarbă verde și la umbra cireșilor japonezi înfloriți, însă vremea de afară a avut alte planuri.

Am reconfigurat traseul și ne-am bucurat de decorul tradițional nipon de la Yuki, lăsând plimbarea pentru desert (și am avut parte de un desert pe cinste 😀 - vă povestesc mai multe în continuare).

Israel (5) - Croazieră pe Marea Tiberiadei

Marea Tiberiadei și Sprânceana Muntelui

Se întâmplă rar ca una dintre primele experiențe dintr-un loc nou pe care îl văd să rămână cel mai aproape de sufletul meu și dupa ce călătoria a luat sfârșit. De obicei locurile mi se dezvaluie treptat, iar primele zile rămân cumva într-un nor de ceață. Ei bine, nu și de data aceasta, căci în Israel am experimentat un sentiment nou - una dintre cele mai frumoase amintiri ale excursiei în Israel a fost croaziera pe Marea Tiberiadei,  chiar în prima dimineață petrecută în Țara Sfântă.

După ce cu o zi înainte aterizasem în Tel Aviv, am făcut un tur pietonal în Nazareth și am petrecut o noapte tot acolo, dimineața ne-a întâmpinat cu o zi senină și cu o surpriză. Era aproape 8 dimineața când autocarul cobora pe straduțele înguste ale orașului antic Tiberias, spre portul Tiberias Marina.

Israel (4) - Ierusalim (partea a 2a): Drumul Crucii (Via Dolorosa), Sfântul Mormânt, Zidul Plângerii

Sfântul Mormânt

(prima parte a articolului)

Cea de-a zecea oprire este prima dintre cele aflate în incinta Sfântului Mormânt, ce ni se prezintă întai ca o curte nu prea mare, împreșmuită de ziduri de piatra masive. In fața Bisericii sunt trepte pe care se odihnesc pelerinii, iar grupurile își stabilesc locuri de întâlnire spre a se regrupa. Inainte de a intra în această curte, chiar în capatul aleii ce duce spre trepte ne-am oprit la unul dintre magazine pentru a cumpăra lumânari pe care să le aprindem la Mormântul Sfânt. Se vând în mănunchiuri de 33 și sunt făcute din ceară de albine, sunt extrem de flexibile și împrăștie un miros plăcut, ușor dulceag. Prețul unui astfel de mănunchi variază, în funcție de dimensiune și calitate de la 1 dolar (cele din parafină,sfărâmicoase și în general de slabă calitate) la 2-3 dolari cele din ceară.

Israel (3) - Ierusalim (prima parte) - Muntele Măslinilor și Drumul Crucii (Via Dolorosa)

Vedere panoramica - Cetatea Ierusalimului

După întoarcerea din Israel, rememorând toate locurile pe care le-am vizitat, am față de Ierusalim un soi de mixed-feelings.  Este fără doar și poate un oraș cu o mare încărcatură spirituală, indiferent de religia pe care o ai, iar pe de altă parte este un loc al contrastelor, de la multitudinea culturală și religioasă care locuiește aici, la împărtirea orașului între israelieni și palestinieni și diferențele ce derivă de aici, la amalgamul de vechi-arhaic și nou-modern, pe alocuri futurist.

Harta Ierusalimului

Chiar și pe cei mai puțin initiați într-ale religiei (me included), un pelerinaj în Țara Sfântă nu îi va lăsa indiferenți, iar Ierusalim-ul este un oraș pe care trebuie să îl vezi măcar o dată în viață. Orașul este împărțit în patru cartiere: cartierul arab, cartierul evreiesc, cartierul creștin și cel armenesc, iar diferențele de la unul la celalalt sunt mai mult decât vizibile, aș spune (fără să greșesc) chiar palpabile.

O vorbă spunea: "Toate drumurile duc la Roma", ei bine, când vorbim despre religii, mai ales cele monoteiste, fără doar și poate toate drumurile duc la Ierusalim, punct de referință atât pentru creștini (Grădina Ghetimani, Biserica Sfântului Mormânt, Drumul Crucii sunt doar câteva dintre locurile emblematice), pentru evrei (mormântul Regelui David și Zidul Plângerii), dar și musulmani (Moscheea al-Aqsa și Dome of the Rock de unde se crede că Profetul Muhammad a urcat în ceruri). Dar cu toată încărcătură spirituală și învățătura despre toleranță, Ierusalimul, al cprui nume înseamnă Orașul Păcii mi-a lăsat impresia unui butoi cu pulbere gata-gata să bubuie la cea mai mică scânteie.