Vinoteca Nationala - Cricova |
Cricova este cel mai valoros brand din Moldova, iar Combinatul de vinuri “Cricova”, asa cum este denumit oficial, infiintat in 1952 este incepand cu 2003 patrimoniul Cultural-National al tarii si unica intreprindere decorată cu cea mai inalta distinctie de stat - Ordinul Republicii.
Intins pe o suprafata de 53 de hectare, orasul subteran de la Cricova se afla la o arucatura de bat de Chisinau (mai exact vreo 11 km) asa ca, ar fi si pacat sa ratati o astfel de experienta daca va aflati in capitala moldava. Amplasate sub intreg oraselul Cricova, crama este brazdata de zeci de bulevarde si strazi, cu semafoare, semne de circulatie si treceri de pietoni, cu denumiri ce nu te lasa sa uiti ca te afli intr-un oras al vinului: Cabernet, Dionis, Feteasca, Aligote, Sauvignon, iar numele nu sunt intamplatoare, caci fiecare indica tipul de vin care este pastrat in nisele ce o marginesc. La 80 m adancime, in stanca, protejata de vremea de afara, temperatura in galerii ramane constanta pe tot parcursul anului, circa 10 - 12C, iar umiditatea relativă a aerului constituie circa 97-98%.
Am mentionat distinctiile care insotesc numele Cricova, iar cu astfel de recomandari, vizita nu avea cum sa fie altfel decat la inaltime...iar asteptarile nu ne-au fost inselate. Rezervati-va aproximativ o jumatate de zi pentru a va bucura cu adevarat de acest loc, includeti obligatoriu si degustarea si asigurati-va ca nu conduceti imediat dupa :) 🍷