Intr-o dupa amiaza de vineri (din cele cu multe grade minus si munti de zapada pe trotoare) am simtit nevoia unei pauze de cultura; si cum ma aflam in zona Universitate, am luat-o la pas spre Muzeul Theodor Aman. Nu ma aflam la prima vizita, cu toate ca ultima data cand i-am trecut pragul a fost acum mai bine de 15 ani, iar memoria detaliilor nu ma prea ajuta. Stiam doar ca am mai fost si mi-a placut.
Asadar, cu cateva franturi de amintiri in minte am pasit in mica curte a casei-muzeu. O doamna gardin m-a intampinat si mi-a indicat intrarea, anuntandu-ma ca d-na custode va veni imediat. Cu greu am reusit sa urc cele 5 trepte din fata cladirii, pentru ca erau acoperite de un strat generos de ghiata lucioasa si cristalina. Un pic de skill-uri alpinistice si am ajuns "in varf", pasesc in holisorul de la intrare, ma incalt cu papuceii de plastic si apoi parca intru intr-o alta lume: eleganta, dar totusi cu aer cald, de acasa.
