Romania (44): Maramureș și Căsuța din Susani

Din punct de vedere geografic, se spune că Maramureşul se află în inima Europei, fiind la egală distanţa de coastele arctice ale Norvegiei în nord, litoralul Cretei în sud, coasta irlandeză în vest şi crestele munţilor Ural în est. Surprinzător că, acolo unde românul "agață harta în cui" este chiar inima Europei. 

Tot poveștile spun că, în apropiere de Sighetul Marmației (15-20 km) societatea geografică austro-ungară, ar fi așezat,încă de la finele secolului al XIX-lea, o bornă care să marcheze acest loc. În drumurile noastre borna nu am descoperit-o, însa am adunat în tolbă (sau mai bine spus în trăistuța maramureșană) doar amintiri plăcute și oameni minunați.

Actualul judeţ Maramureş este împărţit în patru zone etnografice: Ţara Maramureşului (sau Maramureşul istoric), Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului şi Ţara Codrului.  Destinația noastră din acest an ne-a purtat prin Maramurețul istoric, după o escală rutieră la Satu Mare.

 

Când am decis să ne petrecem concediul în Maramureș, știam că ne dorim să ne odihnim într-un loc pitoresc, aproape de principalele obiective de interes din zonă (Cimitirul Vesel de la Săpânța, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetul Marmației, Mocănița de pe Valea Vaserului, Mănăstirea Bârsana și câte și mai câte). Din confortul canapelei de acasă, o căutare pe Booking a fost cea mai la îndemână, iar nu după multe scroll-uri ne-a apărut printre rezultate și oacheșa căsuță tradițională, discretă dar cu multă personalitate ce ne-a atras instant atenția - Căsuța din Susani îi spunea. Ne-am bucurat că am găsit o cameră disponibilă pentru cele trei zile planificate în Maramureș și am așteptat cu nerăbdare să vedem dacă pozele corespund cu realitatea și gazdele sunt primitoare, după cum sunt lăudate în (mai toate) poveștile despre Maramureș.

La umbra sălcierului

Și așteptările nu ne-au fost dezamăgite căci, încă de când ne apropiam de Maramureș gazda noastra, dnul Gheorghe ne-a scris întrebându-ne când ajungem, alaturi de câteva indicații de orientare și dacă la sosire dorim să servim și cina. Dintr-o dată ne-am simțit din turiști, în musafiri ai familiei. Apoi, primul lucru ce îți atrage atenția când te apropii de Căsuță este sălcierul ce îți zâmbește galeș de peste gard.

Nu știți ce este acela un sălicier? Nicio problemă, și noi am aflat cu această ocazie -  sălcierul este, simplist spus un "copac cu oale", o metodă tradițională de uscare și sterilizare a vaselor în bătaia soarelui. De asemenea, obiceiul este încărcat de semnificații și adânc înrădăcinat în tradiția locală. Așezat în dreptul gardului, încât să poată fi văzut de departe și comunica trecătorilor că în acea gospodărie se află o fată de măritat. O oală roșie agățată în vârf simboliza același lucru, iar numarul oalelor de pe celelalte crengi atesta avuția familiei și deci și o zestre bogată. Acum rolul sălcierilor, pe care i-am remarcat răsleți și prin alte curți este preponderent decorativ, menit să bucure ochii trecătorilor.

Să vă povestesc și câte ceva despre căsuța care ne-a deveni cămin pentru cele 3 zile - povestea ei începe în urma cu mai bine de 100 de ani, când era o casa din Maramureș, asemeni tuturor celorlalte ce o înconjurau, cu două cămăruțe și tindă, ridicată din lemnul stejarilor din zonă și acoperită cu șindrila. La concurență neloială cu mai tinerele și semețele vile masive din cărămida și prefabricate, cu geamuri termopan și acoperisuri din tigla metalica construite dupa anii '90, dar prețuită de proprietarii ei, căsuța a renăscut (trecaând printr-un amplu proces de restaurare, la care au pus umarul meșterii locali) aducând cu ea și magia poveștilor de altă dată. Astăzi Căsuța are 4 camere (3 duble și una triplă, fiecare cu baie proprie și poate adăposti sub acoperișul să 9 călători.

Camera în care am stat, ca de altfel și celelalte 3 aduc în contemporan elemente tradiționale - de la așternuturile, preșurile și perdeluțele cu motive tradiționale, la trăistuța moroșană agațată de dulapul din lemn, la clopul din paie, decorat cu mărgele ce ne "zâmbea" încadrat de o ramă pe perete. 

Pridvorul încărcat cu mușcate roșii și țoluri țesute în casă a devenit rapid locul perfect pentru savurarea cafelei de dimineață, în liniștea dimineții. Iar ca experiența să fie cu adevărat completă, și gustul trebuia să fie pe deplin satisfăcut - mulțumita gazdei noastre, Mărioara, micul dejun și cina au fost adevărate festine, udate din plin cu horincă maramureșană și vișinată. Cașul, untul și smântâna preparate în casă și mâncate aici au mers direct la suflet, la fel ca și delicioasele cornulețe sau bulzul tradițional. Mâncarea moroşană are gust de dragoste, de pasiune, de natură și natural, iar horinca dezleagă limbile și leagă prietenii. 

Calatorscop și Calling for the Wild

La micul dejun, am întâlnit-o și pe vecina noastră de căsuță, Ana, de la Calling for the Wild, cu care dimineața ne împărtășeam planurile de plimbare, iar seara poveștile adunate de pe drum și alături de care am participat la o sedință foto ad-hoc în mândrul port tradițional maramureșan. Încă o dată mulțumiri Mărioarei pentru elementele tradiționale adăugate ținutelor și fotografului și gazdei noastre, Gheorghe, pentru răbdare. 

La Căsuța din Susani am descoperit ce înseamnă ospitalitatea sinceră, ce înseamnă păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor și mai cu seamă întoarcerea la lucrurile simple.