Filme, amintiri din copilărie și draperii

De câte ori de la începutul pandemiei ați auzit sau ați adresat întrebarea: Ce film nou/bun ai mai văzut/ îmi recomanzi? Nu știu cum e la voi, dar recunosc că noi am devorat la propriu "biblioteca" Netflix, ne-am updatat cu filmele apărute în ultimii ani...și odată cu epuizarea acestora am lansat o provocare în cercul restrâns de prieteni - revizionarea filmelor care ne-au marcat diferite etape ale vieții. Cea mai super idee a sezonului! Nu doar ca ne-am asigurat programult de vizionare pentru multe - multe seri, dar am și rememorat multe momente dragi, amuzante și a fost punctul de start pentru o groză de discuții. Dacă prima noastră întâlnire o legăm inevitabil de "Terapie de cuplu" (Hope Springs, din 2012), fiind filmul pe care l-am vizionat atunci, împreună (coincidentă sau nu), filmele care ne-au marcat copilăria sunt ușor diferite. Dacă în cazul lui seriile cu Arnold și Stolone sunt de căpătâi, pentru mine primul gând a fost la Sunetul Muzicii, povestea tinerei călugărițe ajunsă guvernantă a copiilor căpitalnului von Trapp și toate aventurile și povestea de dragoste care a urmat.

Sunt convinsă că majoritatea celor care mă citesc l-au văzut, cel puțin o dată, însă dacă se întâmplă să vă fi scapat, e musai să-l vedeți: pentru Salzburg, pentru minunata Julie Andrews și bineînteles pentru poveste - acțiunea e plasată în anii 30, când tânăra Maria, părăsește mănăstirea de călugărițe în care a crescut pentru a îndeplini rolul de guvernantă a celor șapte copii ai căpitanului Georg Von Trapp. Restul e legendă și nu vreau să vă rășpesc bucuria de a-l (re)vedea.

Și cum vizionarea filmelor s-a dovedit o excelentă ocazie să rememorăm amintiri din copilărie și să ne distrăm copios, vizionarea Sunetului Muzicii nu a fost cu nimic mai prejos. Mi-am amintiti de prima dată când l-am văzut. Era într-o vacanță de vară, să tot fi avut vreo 12 -13 ani și frati-miu vreo 10-11, și cum stăteam acasă singuri până veneau ai nostrii de la servici, butonând telecomanda am dat peste acest film; cred că ceea ce m-a atras a fost coloana muzicală și veselia molipsitoare pe care o emană cu fiecare scenă.

Dar articolul de față nu este un tribut adus filmului, ci ma degrabă despre ce a urmat după ce l-am vizionat în acea zi de vară. Inspirați de momentul în care Maria decide să înveselească atmosfera si garderoba copiilor von Trapp și, folosind draperiile dormitorului, croiește copiilor noi haine de joacă. înlocuind uniformele cazon austere. Copii, cântece, joacă, draperii, veselie - se pare că aveam ingredientele perfecte, așadar nu a mai fost mult până când mi-am privint fratele în ochi, ne-am zâmbit complice, am pus zbughit-o la cutia cu accesorii croitorie a mamei, am pus mâna pe foarfecă și am atacat cu încrederea unor designeri de haute-couture de talie internatională înainte de Fashion Week-ul de la Milano draperiile din sufragerie. Nu știam noi să folosim masina de cusut, dar am decupat niște pelerine de super eroi fantastice - parcă și acum le văd: lungi, din brocart, cu dungi verticale late kaki și galbene, perfect asortate cu husele de pe fotolii și canapea. Le-am ridicat pseudo-gulerul, le-am legat sub bărbie cu câte o panglică din setul de lucru manual și ne-am petrecut după amiaza în chip de super eroi, zburând deasupra Alpilor imaginari cântând "So long, farewell, auf Wiedersehen, good night".

Pe la 5, când am auzit cheia în ușă un gând rebel ne-a străfulgerat - pelerinele nu se vor uni niciodată cu draperiile, fără ca mama să observe. Dar intarea mamei în casă a fost mai rapidă și n-am apucat să duc ideea până la capăt. Expresia de pe fața ei a fost de milioane - mi-o amintesc și azi, stând în hol, cu geanta în mână: șoc, consternare, urmate de un râs din tot sufletul, care s-a mentinut până când am mers la culcare. Evident că pățania a deveni povestea favorită în orice discuție de familie. Dacă stau să mă gândes cred că e singura boroboață pentru care nu am fost pedepsiti.

Gândind retrospectiv norocul nostru că pe atunci aparatele foto erau cu film și destul de scumpe, căci altfel ne afla tot Facebook-ul și Instagramul, iar poza draperiilor maică-mii ar fi fost inclusa în toate topurile de genul "When you leave you kids alone - Top 10 fails" sau "Redecorating gone bad". 

Ce vă pot spune cu certitudine este că din acea zi de marți (nu știu daca și de 13, dar sigur ceasuri rele au fost) draperiile au dispărut cu desăvârșire și făr' de urmă din casa noastră. Și așa se încheie unica pagină din #JurnalDeCroitorie călătorscopic. 

Cufărul cu amintiri a fost deschis pentru a răspunde provocării lansată de proba cu numărul 3 din SuperBlog 2020.