Legume asigurate de Băcănia Tei |
Sunday, November 15, 2020
Gustul Franței din bucătăria de acasă: Soupe d’oignons aux Halles
Friday, October 16, 2020
Salon de thé la mine acasă
Sursa: favi.ro |
Nu știu despre voi, dar eu sigur am ridicat mâna și din martie și până nu de mult am văzut cum spațiul meu personal este ușor-ușor înghițit de noile funcționalități. La un moment dat am zis însă STOP - vreau un colțișor care să rămână al meu, în care să mă pot refugia, în care să mă relaxez, să mă regăsesc, să pot citi și savura o cească de ceai fierbinte sau ciocolată caldă privind razele soarelui cum se ițesc printre nori la răsărit sau cum ploaia bate în fereastră și vântul smotocește frunzele ruginii ale toamnei.
Colțișorul meu trebuia să îmbine toate acele lucruri care îmi plac și la care cumva, în contextul actual nu mai avea acces. Ingredientele cheie: confort și căldură, călătorii, ceai și invitație la visare.
Wednesday, October 14, 2020
Aniversarea de cristal sau 15 ani de casă nouă
Traim o perioadă ciudată rău și foarte provocatoare pentru fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, de job, de pasiuni; și nu știu cum a fost la voi, dar parcă în perioada asta mi-am dorit mai mult și mai tare să petrec timp alături de familie. Să fi fost restricțiile de vină, sau poate sentimentul acela de siguranță pe care ți-l dă casa părintească...nu știu să vă spun, dar cert este că am căutat permanent nu doar motive de vizită la ai mei, dar și motive de sărbătoare în formulă extinsă. Am simțit mai mult nevoia să ne bucuram de o masă de duminică în familie, de activități prin curte sau prin bucătările împreună cu mama, de momente din acelea când grijile săptămânii sunt lăsate de-o parte, ne strângem în jurul mesei și depănăm povești (pe care le-am auzit de sute de ori) dar de care încă nu ne-am săturat. Și cum reuniunea nu e reuniune dacă nu are și un motiv de sărbătoare cu bucurie am constatat ca anul acesta se împlinesc 15 ani de când am părăsit apartamentul copilăriei mele, de la etajul 2 din Drumul Taberei și ne-am mutat la casă.
O astfel de mutare e o schimbare majora pentru orice familie, iar faptul că acolo nu te mai poți întoarce, nici măcar în vizită, a fost cu adevărat o provocare, iar demersul în sine o adevărată experientă, presărată cu mute vizite pe șantierul noii case, cu planuri despre cum o să arate "camera mea" (aici e de mentionat că treceam de la a împărți camera cu fratele meu, la didamai garsoniera personală) și cunoașterea vechilor și noilor vecini. E adevărat ce se spune că niciodată nu ajungi să întâlnești mai multi și mai des vecinii decât atunci când de muți.
Așadar una din mesele familiare de duminică s-a transformat în celebrarea a 15 ani de casă nouă. Prilej să ne aducem aminte toată târășenia, în diferite perspective. Sursă de amuzament, de melancolie, dar și de evaluare la rece - ce-am visat, ce-am pus în practică și ce am face altfel dacă am lua-o de la capăt.
Sunday, October 11, 2020
Filme, amintiri din copilărie și draperii
De câte ori de la începutul pandemiei ați auzit sau ați adresat întrebarea: Ce film nou/bun ai mai văzut/ îmi recomanzi? Nu știu cum e la voi, dar recunosc că noi am devorat la propriu "biblioteca" Netflix, ne-am updatat cu filmele apărute în ultimii ani...și odată cu epuizarea acestora am lansat o provocare în cercul restrâns de prieteni - revizionarea filmelor care ne-au marcat diferite etape ale vieții. Cea mai super idee a sezonului! Nu doar ca ne-am asigurat programult de vizionare pentru multe - multe seri, dar am și rememorat multe momente dragi, amuzante și a fost punctul de start pentru o groză de discuții. Dacă prima noastră întâlnire o legăm inevitabil de "Terapie de cuplu" (Hope Springs, din 2012), fiind filmul pe care l-am vizionat atunci, împreună (coincidentă sau nu), filmele care ne-au marcat copilăria sunt ușor diferite. Dacă în cazul lui seriile cu Arnold și Stolone sunt de căpătâi, pentru mine primul gând a fost la Sunetul Muzicii, povestea tinerei călugărițe ajunsă guvernantă a copiilor căpitalnului von Trapp și toate aventurile și povestea de dragoste care a urmat.
Thursday, October 8, 2020
Astăzi nu e un dat, e un dar. Mâine cum e?
Perioada pe care am traversat-o în ultimele luni și care încă nu a luat sfârșit ne-a făcut, pe cei mai mulți dintre noi să ne gândim mai mult, mai cu atenție la ziua de mâine, să fim mai prudenți la deciziile pe care le luam astăzi și care mâine se întorc inevitabil asemeni unui bumerang; să ne bucuram de cei din jurul nostru, să construim și întreținem relațiile care ne hrănesc sufletul și să nu-l mai luam pe astăzi ca pe un dat, ci să îl apreciem ca pe un dar.
Ultimele luni au fost timp de reflecție la ceea ce suntem și care ne sunt valorile, au fost răgaz să ne descotorosim de fațade și să dăm mai mult sens nouă. Să ne recalibrăm busola interioară, să pune stop și să o luam de la capăt mai proaspeți, mai încrezători, cu o atitudine de învingători, încă de când am păsit afară - pentru că fiecare zi e o luptă câștigată.
Sunday, October 4, 2020
7 piese esențiale pentru o toamnă cât un an
Îmi place să îmi încep ziua cu o cafea fierbinte cu mult lapte, privind pe geam; și asta indiferent de vreme. E momentul meu în care încerc să adun toată energia și vibe-ul pozitiv din univers pentru încă o zi în fața laptop-ului, între call-uri și mailuri și telefoane și multă agitație, cu toate că nu părăsesc perimetrul canapelei.
Într-o astfel de dimineață m-am trezit întrebându-mă: E toamnă?! Deja? ... Că a fost un an atipic știm cu toții. Că lunile au trecut una după alta și din iarnă mai mai că am sărit direct în toamna, fără să ne fi bucurat de frumusețea fiecarui sezon e din nou un gând care pe mine mă cam întristează. Suspin oarecum după plimbări pe sub pomii înfloriți, după ziele lungi de vară, după adierea rece a brizei și muzica valurilor, după o înghețată cu prietenii la o terasă...
Și cum toamna se arată (deocamdată) blândă și îngăduitoare mai că-mi vine să recuperez acum toate lunile și experiențele pierdute, să-mi iau rucsăcelul pe umăr și să pornesc la drum în căutarea și regăsirea anotimpurilor de altă dată (adică cel puțin a celor de anul trecut): să fie și primăvară pastel, și vară solară și vibrantă și bineînțeles toamnă pasională și sentimentală. Dar cum să le combini pe toate fără să pară că am scăpat de la circ? Cu măsură și cu stil. Și cum 7 e o cifră magică, iar sezonul acesta avem nevoie de praf de zâne ca să îl facem de neuitat, iată 7 piese esențiale pentru o toamnă cât un an (și valabile și pentru multe toamne de acum încolo).
Monday, September 7, 2020
O nouă provocare într-un an provocator - SuperBlog 2020
Se pot spune multe despre anul 2020, dar nu că a fost unul lipsit de provocări. Ceea ce părea un an cu o simbolistică aparte, un început de decadă, un an rotund, un nou început... s-a transformat într-o cursă nebună pentru lucrurile pe care până acum le consideram garantate pe viață - libertatea de mișcare, libertatea de socializare, uneori chiar și sănătatea proprie și a celor din jur. Unde mai pui că acasă a devenit dintr-o dată și birou, și spațiu de relaxare, și sală de cinema și câte și mai câte - universul cu care eram obișnuiți s-a restrans la un spațiu extrem de mic și ne-a ajutat sa vedem detaliile care contează și să învățam să apreciem ceea ce până acum consideram a fi firesc.
Tuesday, August 18, 2020
Raftul de calatorie (28): Femeia cu chimono alb (autor: Ana Johns)
Sursa foto |
Iremediabil îndragostită de Japonia visez cu ochii deschisi la prima întâlnire adevărată, palpabila dintre mine și ea. Îmi imaginez că are sa fie primăvara, când cireșii sunt în floare, când aerul este de-a dreptul îmbătat de parfumul lor, când toata lumea practică hanami (adică admiratul florilor de cireși); mă văd mergând spre templele stravechi cu portile lor infininte de un roșu aprins; visez la rânduri întregi de kimonouri mătăsoase, multicolore și încărcate de însemnatate, la coafuri delicate și cocuri timide, dar voluminoase ce scot în evidentă trasaturile fine indiferent de vârstă.
Nu știu cum și când am ajuns să mă îndrăgostesc de Japonia, dar fiecare volum de beletristică plasat pe aceste meleaguri mă face să mă simt din ce în ce mai aproape de acest tărâm de poveste. Japonia e parcă rupta dintr-o lume de basm, cu note puternice arhaice, cu tradiții ce sunt transmise din generație în generație, cu o istorie tumultoasă, cu reguli și ierarhii de neîncălcat și cu o cutuma care nouă, europenilor, ne este de multe ori inaccesibilă, dură și uneori inpardonabila.
Saturday, August 8, 2020
Despre noua serie de articole calatorscopice - Călătorii senzoriale
Noul context creat de pandemie a dat peste cap nu doar toate planurile de business și viețile celor din industria HoReCa, ci și multe din visele pasionaților de călătorii - rezervări anulate, obiective și trasee închise, restricții (uneori) severe, care inevitabil stirbesc din bucuria și experienta pe care o oferă locul respectiv.
Așa cum acum mulți ani panourile de plexi-glass ce au imprejmuit Fontana di Trevi răpeau bucuria de a arunca un bănuț îndeplinitor de dorințe în apă, așa acum măștile, dezinfectantul, distanțarea ne vor învață un alt mod de a călătorii. Sunt (aproape) convinsă că lucrurile nu vor mai fi la fel, iar asta îmi întărește un alt crez personal nu doar în ceea ce traveling-ul: Trăiește clipa! Carpe diem! Enjoy while you can, as much as you can!
Acestea fiind spuse și pentru ca va mai trece ceva timp până când să pornesc într-o noua escapadă Călătorscopică (nu, nu e teama de infectare de vina, nici măcar restirictiile despre care pomeneam mai sus, ci mai degraba un instinct de conservare si respect, commmbinat cu dorința de a mă bucura de locurile pe care le văd la adevărata lor valoare și nu doar pentru a le bifa) m-am gândit să dau startul unei noi serii de articole călătorscopice prin care să aduc mai aproape de mine aerul unor locuri dragi (pe care le-am vizitat sau care încă așteaptă cumintele în bucket-list vremuri mai bune. Și cum putem face asta astfel încât experiența să fie cât mai aproape de cea autentică? Cu toate simțurile active; pentru ca da, călătoriile nu se rezuma doar la poze postate pe Facebook și Instagram, nici la vloguri din piețe aglomerate, ci la senzațiile cu care rămâi și care te teleporteaza automat înapoi în timp.
O experienta 360° implica tot ce vedem, auzim, simţim, gustăm sau mirosim. Așadar cele 10 călătorii călătorscopice - senzoriale vor include nu doar poveștile locurilor, dar și muzica, sunete, texturi, gusturi, arome, condimente, rețete, imagini, filme, cărți, parfumuri, locuri de aproape care au în ele o bucățică de departe.
Rămâneți alături de noi și împreuna pornim într-o experiență cu adevărat călătorscopică!
Prima călătorie începe (apare) curând. Oare puteți ghici unde mergem? 🎎🗾
Friday, March 6, 2020
Andaluzia (1) - Jurnal de bord in vremea coronavirus
Calatorscop gata de plecare |
Pornim în descoperirea Andaluziei, iar de data aceasta încerc o abordare noua; mai exact, pe lângă articolele punctuale, voi tine pe toată durata călătoriei un mic jurnal de bord sau de Calatorscop, cu observații de pe drum, câteva impresii la cald și detalii pentru care nu cred ca s-ar fi justificat un articol întreg, dar relevante (poate) pentru planificarea unei călătorii viitoare.
De asemenea e primul live-text pe care îl fac de pe mobil, așadar nu ma judecați aspru 😉
Sunday, February 16, 2020
Raftul de calatorie (27) - Sapte ani in Provence (autor: Ioan T. Morar)
Cunoscători sau nu, pasionați de călătorii sau doar turiști, Provence-ul este inevitabil asociat în mintea multora cu lavanda, lanuri nesfârșite de mov infinit ce se unduiește în bătaia vântului mediteraneean. In ceea ce mă privește (cu toate că încă nu am "bifat" în jurnalul de călătorii călătorscopice aceste meleaguri) am 3 repere, 3 borne (să le spunem literare) care m-au adus mai aproape de experiența și viața provensala, dincolo de șabloane. Îmi place ideea că Provence-ul este o regiune unde (pare) că se îmbătrînește frumos
Primul este un articol al Simone Tache, scris pe blog-ul său personal în 2012 - Am fost în raiul lavandei, în care, cu umorul și (auto)ironia caracteristică împărtășește experiența de a "vizita" lanurile de lavanda, tocmai dupa ce aceasta fusese recoltată - un lan de paie la poalele abației cisterniciene Notre Dame de Senanque, o imagine a realității care te trezește brusc din visarea mov-lila pentru care ai bătut sute de km. In viziunea mea, deși o relatare scurtă, cel mai bun exemplu pentru scos stereotipurile din capul oricaror vânatori de imagini clișeu ce împânzesc internetul.
Apoi am descoperit și citit seria de povestiri despre experiența provensala a unui expat literar - Peter Mayle, scriitorul britanic care s-a stabilit în Luberon. inima Provence-ului. Doua dintre cărțile (Un an în Provence și Din nou în Provence sale regăsesc și în galeria călătorscopica, pe Raftul de Călătorie (puteți citi aici și aici), însă vă recomand să le cititi pe toate (cred că sunt vreo 12 cu totul), ordinea e pur aleatoare. Pe mine m-a cucerit cu stilul lejer, amuzant, plin de detalii spumoase, dar și interesante, care reușesc să te transpună rapid (pe tine cititor) chiar în mijlocul actiunii. Devi practic parte din familie și din comunitate, te identifici cu provocările de zi cu zi, savurezi preparatele îmbietoare și vinul care udă orice masă provensală, indiferent de sezon, traversezi prin traficul haotic satucele cu aer de poveste și te amuzi copios cu fiecare noua conferatie locala descoperită (francezii chiar se iau în serios la acest capitol, dar vă las pe voi să descoperiți mai multe citindu-l....dacă nu ați făcut-o deja).
Cea de-a treia borna provensală este tocmai cartea despre care vreau să vă povestes astăzi - este vorba despre volumul lui Ioan T. Morar - "Șapte ani în Provence". Am ezitat ceva întainte să încep să o citesc, îmi era greu să asociez figura ușor anostă, de șoricel de bibliotecă, cu stilul de viață provensal (așa cum mi-l imaginez eu - vulcanic, alert, într-o continuă mișcare și foarte ancorat în tradiții și cutume). M-am înșelat și mi-o asum, mă bucur că am trecut peste pre-concepții și am pornit alături de Ioan T. Morar în aventura ciotadină. De ce ciotatină? Pentru că acolo și-a stabilit reședința,în Ciotat, micul colț de Franța și de Provence, terenul de joacă și de exercițiu al fraților Lumiere, părinții cinematografiei.
Sunday, January 19, 2020
Ianuarie 2020 - Ganduri pentru un inceput cu zambetul pe buze
Luna Ianuarie e de obicei luna în care blogurile, jurnalele online, site-urile (mai mult sau mai puțin) personale se umplu de bilanțuri, retrospective și analize; e luna în care tragem linie, adunăm, scădem, iar la final cântărim rezultatul și facem promisiuni (mai mult sau mai puțin realiste) pentru anul ce urmează. Le vom respecta sau nu, rămâne de văzut.
Pentru mine 2019 a fost anul în care am scris (pre) puțin despre călătoriile pe care le-am făcut și locurile pe care le-am văzut (dovada și cele aproape 50 de drafturi de articole ce mă așteapta cumintele, dar cu speranta ca intr-o zi vor fi eliberate in eter), am scris o serie de articole pentru competitia SuperBlog pe teme care mai de care mai diverse si mai apropiat-o-indepartate de subiectele dragi mine (despre experienta SuperBlog puteti citi mai multe aici), dar am experimentat multe si sper sa nu ma loveasca amnezia si sa reusesc sa impartasesc cu voi din aceste trairi, astfel incat, prin articolele Calatorscop sa rememorati alaturi de mine toate aceste momente.
Unul dintre blog-urile pe care le urmaresc si citesc cu drag este Zambet si Sanatate, in spatele caruia sta (ma rog, ea nu prea sta, caci scrie, alearga, se plimba si povesteste) Andra, una dintre partenerele noastre de calatorii calatoscopice. Articolul ei "10 întrebări pentru final de an" a fost inspiratia pentru randurile de mai jos. Asadar, va invit sa facem o retrospectiva a lui 2019si sa ne pregatim pentru proaspat inceputul 2020 raspunzand la cele 10 intrebari propuse de Zambet si Sanatate