Sunday, October 4, 2020

7 piese esențiale pentru o toamnă cât un an


Look de toamnă la o cească de ceai

Îmi place să îmi încep ziua cu o cafea fierbinte cu mult lapte, privind pe geam; și asta indiferent de vreme. E momentul meu în care încerc să adun toată energia și vibe-ul pozitiv din univers pentru încă o zi în fața laptop-ului, între call-uri și mailuri și telefoane și multă agitație, cu toate că nu părăsesc perimetrul canapelei. 

Într-o astfel de dimineață m-am trezit întrebându-mă: E toamnă?! Deja? ... Că a fost un an atipic știm cu toții. Că lunile au trecut una după alta și din iarnă mai mai că am sărit direct în toamna, fără să ne fi bucurat de frumusețea fiecarui sezon e din nou un gând care pe mine mă cam întristează. Suspin oarecum după plimbări pe sub pomii înfloriți, după ziele lungi de vară, după adierea rece a brizei și muzica valurilor, după o înghețată cu prietenii la o terasă...

Și cum toamna se arată (deocamdată) blândă și îngăduitoare mai că-mi vine să recuperez acum toate lunile și experiențele pierdute, să-mi iau rucsăcelul pe umăr și să pornesc la drum în căutarea și regăsirea anotimpurilor de altă dată (adică cel puțin a celor de anul trecut): să fie și primăvară pastel, și vară solară și vibrantă și bineînțeles toamnă pasională și sentimentală. Dar cum să le combini pe toate fără să pară că am scăpat de la circ? Cu măsură și cu stil. Și cum 7 e o cifră magică, iar sezonul acesta avem nevoie de praf de zâne ca să îl facem de neuitat, iată 7 piese esențiale pentru o toamnă cât un an (și valabile și pentru multe toamne de acum încolo).
Incepem așadar în forța cu, aș spune, vedeta oricarei toamne - paltonul. Pentru mine el este invariabil călduros și moale ca o îmbrățisare. Atât de versatil și ofertant, putem pune în scenă jocul pe care vi-l propuneam la început - Să fie deci primăvară cu un palton roz prafos feminin și delicat (am vazut pe answear.ro câteva exemple absolut delicioase - poza e doar un exemplu), ce pe mine mă duce cu gândul la miile de cireși înfloriți din Grădina Japoneză din Herăstrau sau unul jucauș ce aduce un pic din soarele verii sau, pentru o notă serioasă, matură, poate business - unul în tonuri neutre de gri. Alternativa la fel de versatilă pentru palton poate fi oricând un poncho sau o geacă. Personal rămân la îmbrățișarea paltonicioasă.

Să fie primăvară toamna asta!
Sursă foto - Answear.ro

Pe următorul loc în topul recomandărilor sunt cizmele de cauciuc - știu că v-am mai povesti de ele, dar rămân la părerea mea - sunt ideale, mai ales când toamna vine la pachet cu ploi, băltoace și noroi. Oferta e la fel de generoasă atât cea de lungimi, cât și cromatică, dar eu m-am îndrăgostit iremediabil de cizmele roșii de la Love Moschino. Le privesc și mă duc cu gândul în atâtea direcții - să fie la Motanul Încălțat a lui Perrault, care merge perfect cu o joacă prin băltoace cu cei mici sau la vinul fiert în căni de lut privind focul din șemineu (fie el și un clip pe youtube) și de ce nu, chiar la plimbări ținăndu-ne de mână acompaniați de foșnetul de frunze (aici gândul îmi zboară la Grădinile Tuileries din Paris - căci nu am văzut toamnă mai frumoasă ca acolo). Copilăroasă, îndrăgostită sau melancolică sigur ce îți lipsea și nu știai sunt o pereche de cizme roșii de cauciuc. Iar inimioara de pe ele te face să spuni "Te iubesc!" aproape instantaneu.
Să fie vară toamna asta!
Sursă foto - Answear.ro

Iar când vremea devine total neprietenoasă și nu port cizme de cauciuc, ghetele sunt inevitabil my second choice. De curând, tot de pe Answear, am descoperit o gamă variată de ghete Dr. Martens. Ghiciți ce m-a atras la ele? Evident culoarea - de un galben nebun ce mă teleportează instant în mijlocul verii, acolo unde e cald, e soare, miroase a pepene galben și vată de zahăr, iar gustul este inevitabil de înghețată de vanilie. Pentru cei mai conservatori au evident și culori clasice, potolite în ton cu sezonul.

Toamna-i totuși toamnă, nu? 
Sursă foto - Answear.ro

Avem palton, avem cizmoace - ne lipsește o beretă - și ea articol vedetă a toamnelor călătorscopice și la loc de cinste în garderoba personală. Beretele mă duc cu gândul la copilărie, când (cel puțin în generația mea) bereta nu era la modă. Dar eu aveam două - una roșie și una galbenă și eram extrem de mândră de ele. Acum sunt în zeci de modele, culori, materiale și briz-briz-uri, dar eu rămân fidelă celei clasice, uni, din lână, purtată pe o parte, ștrengărește - îmi pare că oferă ujn aer jovial, chiar și într-o zi mohorâtă.

Iar beretei îi trebuie neapărat un aliat sau doi - fular sau eșarfă? Unul din noi, niciodată amândoi - hai că a ieșit și de-o rimă. Deci da, avem nevoie de protecție pentru gât, iar aici preferatele mele sunt materialele moi, pufoase, dar tăbăcite, ca să nu mă trezesc cu puf în gură și mâncărimi pe gât.  Să fie monocrome sau și mai bine într-o țesătură de tartan inspirată din kilturile scoțiene, care să mă ducă cu gândul direct in Highlands, chiar și atunci când străbat Bucureștiul cenușiu cu autobuzul la o oră matinală.

Complementare vedetelor de mai sus, toamna n-ar fi toamnă, fie chiar și atunci când suplinește și primăvara și vara, dacă nu am avea în garderobă jeanșii, care te scot din încurcătură în cele mai multe din situațiile de zi cu zi. Așadar îi punem și pe ei în bocceluța cu outfit-ul de toamnă-eroină.

Iar aici mă opresc, căci lista celor 7 magnifici tomnatici e gata - avem palton, geacă, avem cizme și ghete, avem berete și eșarfe și jeanși versatili. Nu vă povestesc de pulovere, căci ele aparțin indubitabil toamnei și aș vrea să le dedic un capitol viitor. Dacă primăvara și vara aceasta le-am traversat din vârful canapelei, în pijama, papuci și home-wear în general, toamna aceasta e musai să o sărbătorim outdoor, în natură, cu multă culoare și zâmbetul pe buze.

Acest articol este răspunsul călătorscopic la prima provocare din SuperBlog 2020.

No comments:

Post a Comment