Takumi - coltisorul japonez din Bucuresti

Ultimele carti pe care le-am citit surprind Japonia in diferite perioade istorice, dar fie ca este vorba despre Japonia secolului XIX din Ultima concubina, fie de cea de dupa cel De-al Doilea Razboi Mondial descrisa in Vechiul Oras Imperial sau de Japonia moderna din Imparateasa, toate surprind caracterul traditionalist, plin de simbolistica al acestei tari. Rigoarea cu care fiecare obicei este indeplinit (de la ceremonia ceaiului la ofrandele aduse zeilor in templu, la machiajul gheiselor sau chiar simpla imbracare a chimonoului) sau atentia si multitudinea de intelesuri ascunse pe care fiecare tesatura, pictura sau caligrafie o inglobeaza, m-au determinat sa incerc sa aflu cat mai mult despre cultura nipona. Si, cu toate ca experientele mele de calatorie de pana acum s-au rezumat la teritoriul european, prin intermediul fiecarui capitol din cartile amintite, am mai facut un pas spre Japonia florilor de cires si a atingerii de matase. Cu siguranta ca Japonia zilelor noastre este mult tehnologizata si poate imaginea surprinsa in cele trei romane nu mai are prea mult a face cu realitatea cotidiana, dar cu toate acestea cred in continuare ca rafinamentul si delicatetea unor astfel de traditii si simboluri nu pot fi date uitari, chiar si in fata celei mai avansate tehnologii.

Asa ca mare a fost bucuria sa aflu ca saptamana trecuta s-a deschis in Bucuresti primul magazin japonez, cu rafturi pline de obiecte de ceramica si artizanat, venite tocmai de la mama lor si nu imitatii facute pe vapor. Magazinul se numeste Takumi, face parte din grupul Humanitas si s-a deschis in locul fostei librari Humanitas din curtea Green Hours. 

Joie de Vivre - buna dispozitie servita intr-o ceasca de ceai

O ceasca de ceai este, dincolo de licoarea aromata, o invitatie la visare si buna-dispozitie, un pretext sa te cufunzi intre perne moi, cu o carte buna in mana sau alaturi de oamenii cei mai dragi sporavaind ore in sir. Ceaiul imi inspira deopotriva mirosul de sarbatorilor de iarna, aerul de vacanta condimentat cu povesti lungi despre locuri fascinante, distinctia unor relatii solide cladite in timp, parfumul si delicatetea prieteniei sau o tratamentul dupa o raceala zdravana, cand tot ce iti doresti este ca mama sa iti aduca o cana de ceai fierbinte cu multa lamaie si un strop de miere. 

De cand s-a inchis Aristocats (ceainaria noastra de suflet) am fost intr-o permanenta cautarea a unui coltisor de Bucuresti cochet si homey, linistit, in care o ceasca de ceai sa fie mai mult decat un antidot al zilelor ploioase. Cautam un loc cu stare de spirit, in care sa te intinzi la povesti in fata unui ceainic din care valatuci de abur aromat sa isi faca simtita prezenta, iar noi sa pierdem sirul orelor petrecute acolo. Dupa lungi cautari, am descoperit Joie de Vivre, o adevarata oaza a ceaiurilor (meniul lor peste 60 de sortimente, de la ceai negru, verde, infuzii de plante, la ceai alb si rooibos), dar si un locsor cosy tocmai bun pentru reincarcat bateriile dupa un final de zi sau de saptamana agitat.

Asadar duminica trecuta, pe o ploaie torentiala si rece intram in ceainaria Joie de Vivre. Era liniste si mirosea a scortisoara. Ne-am asezat la o masuta din salonul rosu si am inceput sa studiem meniul bogat si colorat; atatea combinatii, arome, gusturi de prin toate colturile lumii: de la sampanie si ciocolata cu iz frantuzesc, la chai-ul tipic indian, negru cu lapte si condimente, la Sakurayu - Japonese Cherry Blossom inspirat de florile de cires. O lume intreaga intr-o ceasca de ceai, pe care am savurat-o alaturi de o felie de tort de ciocolata (absolut delicios!).

Raftul de calatorie (21) - Ultima concubina (autor: Lesley Downer)

Ultima concubina propune cititorilor o calatorie in timp, in Japonia feudala condusa de shoguni a secolului XIX (cunoscuta si sub denumirea de perioada Edo), in care traditia si onoarea, dar si supunerea si sacrificiul erau litere de lege. Este o calatorie fascinanta intr-o Japonie neatinsa inca de cultura si influenta europeana si pierduta pentru totdeauna, o lume a secretelor bine pastrate, a intrigilor care nu depaseau poarta palatului shogunal si a sentimentelor nerostite.

Dincolo de povestea ultimei concubine a shogunului, imaginata de Lesley Downer, tesuta in jurul unor personaje reale (Printesa Kazu, shogunul Iemochi, batrana doamna Honju-in, doamna Tensho-in, mama shongunului, chiar si faptul ca printesa Kazu ii daruieste shogunului inainte de a pleca la lupta cadou o concubina este real), ceea ce face ca Ultima concubina sa se regaseasca pe Raftul de Calatorie este multitudinea detaliilor legate de istoria, ritualurile, traditiile, poezia si arta sub toate formele ei a Japoniei acelor timpuri - pe scurt o monografie a societatii japoneze din jurul anilor 1860, in care aspecte ale vietii satului traditional se impletesc cu viata de la Palatul femeilor din Edo (actualul Tokyo), dar si cu drumurile ce traverseaza teritoriul tarii, legand Edo (Tokyo) de Kyoto si Osaka.

Simbolul Tokugawa