Romania (24) - Biserica fortificata din Cârta

De la Racos, in drum spre Sibiu si trecand prin Fagaras am descoperit un alt loc de poveste. Sincera sa fiu, nu stiam ca exista, dar a fost o mare bucurie sa o vizitam si mai cu seama sa constatam ca este "taken care of" (lucru pe care ma rar il putem spune despre obiectivele turistice din Romania si in special despre ruine).

Dar sa trecem la povesti despre locuri frumoase, caci urmeaza sa includem in categoria locurilor calatorscopice - biserica cisterniciana fortificata de la Carta.

Simbol cistercian: - crosa de abate, pe poarta bisericii din Carta

Povestea ei incepe pe la 1205-1206, cand, pe aceste meleaguri a poposit un grup de calugari cistercieni veniti de la manastirea Igris (jud.

Romania (23) - Castelul Sükösd-Bethlen din Racos

Intrarea in curtea castelului

Dupa ce am coborat de pe platoul vulcanic, unde ne-am bucurat de minunatiile facute de mana Mamei Naturi, a venit momentul sa descoperim un alt loc deosebit, de data aceasta construit de mana omului - Castelul Sükösd-Bethlen, mai puin cunoscut si vizitat, dar fascinant daca ajungi sa pasesti dincolo de ziduri.

Castelul a fost construit in 1624 (dupa alte surse 1634) de familia grofului Istvan Sükősd, a carui familie avea origini secuiasti, pe domeniul primit de acesta de la principele Gabriel Bethlen. In ciuda aspectului fortificat, Castelul Sükösd-Bethlen a fost, inainte de toate, resedinta nobiliara ce se bucura de luxul si confortul unei locuinte de rangul sau. Zidurile groase ce o inconjoara si bastioanele circulare aveau rolul de apare a locuitorilor resedintei de navalirile turcesti, dar mai ales de rascoalele taranesti, destul de frecvente in acea perioada. 

In 1694, castelul intra in proprietatea celui care a dat cel de-al doilea nume castelului, adica contelui Samuel Bethlen (1663-1708), locotenent al tinutului Küküllő (Tarnava Mica) si capitan general al Scaunului Mures, care s-a ingrijit de renovarea si modernizarea castelului. Acesta nu a fost insa locuinta permanenta a lui Bethlen, ci doar o locuinta temporara. 

Romania (22) - Vulcanul stins de la Racos, Lacul de Smarald si Coloanele de Bazalt

Weekend-ul trecut a fost dedicat unei noi escapade calatorscopice, de data aceasta alaturi de Andrei Berghes si Arhiva de Geografie. Si cum aveam planuri mari si drum lung pentru ziua ce se anunta innorata si pe alocuri cu ploaie, ne-am pornit dis de dimineata, in grup organizat spre a descoperi comorile naturale mai putin cunoscute si turistic promovate. Prima oprire:

Harta

Vulcanul stins de la Racos

In primul rand, va propun sa ne plasam pe harta. Racos-ul este un sat, aflat cam la 70 km de Brasov si cam 20 de km de Cetatea Rupea. O plasare tocmai buna daca planificati un weekend medieval care sa includa cele 2 locatii vecine care se bucura de popularitate. 

Autocarul parcheaza fix langa castelul grofului Istvan Sükősd si primim promisiunea ferma ca, la intoarcere vizitam si castelul (citit despre aceasta experienta aici). Ne aflam fix in centrul satului, asa ca o luam la picitor pe urcusul intai asfaltat, apoi pietruit, ca in cele din urma sa ajungem la pamant (noroi la momentul vizitei noatre) si apoi camp si iarba, ce ne duce spre "piatra rosie", asa cum numesc localnicii vulcanul. In fapt, Racos-ul este cel mai tanar vulcan de pe teritoriul Romaniei, care (aflam de la Andrei, ghidul nostru ca a erupt ultima dată in urma cu aproximativ 683 de mii de ani, formand cele mai noi roci din Carpatii romanesti. 

 

Bucuresti (28) - Vila cu clopotei (Muzeul Dr. Nicole Minovici): intre folcor si expozitia de tatuaje

Vedere spre Vila cu clopotei, din curtea muzeului

Aproape de iesirea din Bucuresti, spre DN1, chiar langa gara Baneasa peisajul este marcat de o constructie in cel mai pur stil romanesc, un mix armonios de eleganta, traditional, ospitalitate si maiestozitate - e cunoscuta sub titulatura de Vila cu Clopotei si gazdieste, de mai bine de 110 ani Muzeul Dr. Nicolae Minovici, primul muzeu bucurestean de arta populara. Arhitectura vilei, ce o face sa se distinga printre toate cladirile ce o inconjoara i se datoreaza lui Cristofi Cerkez. Initial muzeul a apartinut initiativei private a Dr. Minovici, dar in 1937 acesta doneaza colectia sa de arta populara, precum si proprietatea aferenta Comunei Bucurestilor. In mai 2016, muzeul a fost redeschis publicului, dupa o ampla consolidare si renovare.