Romania (44): Maramureș și Căsuța din Susani

Din punct de vedere geografic, se spune că Maramureşul se află în inima Europei, fiind la egală distanţa de coastele arctice ale Norvegiei în nord, litoralul Cretei în sud, coasta irlandeză în vest şi crestele munţilor Ural în est. Surprinzător că, acolo unde românul "agață harta în cui" este chiar inima Europei. 

Tot poveștile spun că, în apropiere de Sighetul Marmației (15-20 km) societatea geografică austro-ungară, ar fi așezat,încă de la finele secolului al XIX-lea, o bornă care să marcheze acest loc. În drumurile noastre borna nu am descoperit-o, însa am adunat în tolbă (sau mai bine spus în trăistuța maramureșană) doar amintiri plăcute și oameni minunați.

Actualul judeţ Maramureş este împărţit în patru zone etnografice: Ţara Maramureşului (sau Maramureşul istoric), Ţara Lăpuşului, Ţara Chioarului şi Ţara Codrului.  Destinația noastră din acest an ne-a purtat prin Maramurețul istoric, după o escală rutieră la Satu Mare.

 

Romania (42): "Acolo unde se agață harta în cui" și retur - un traseul călătorscopic către și prin Maramureșul istoric

Harta traseului

A trecut multa vreme (poate nepermis de multă) de când nu am scris pe blog un articol despre călătoriile noastre și am primit nenumărate întrebări despre această "liniște", așa că e momentul să reluam poveștile de pe drum.

Să nu credeți că anul 2020 a fost lipsit de plimbări, însă ceea ce a lipsit a fost acel vibe de a scrie. Sper să reușesc să recuperăm repejor firul călătoriilor noastre și articolele să (re)devină inspirație pentru călătoriile voastre.

Traseul pe care l-am ales a fost (poate) cel mai lung pe care l-am făcut până acum în țară și a avut ca punct de pornire Bucureștiul, cu un prim popas la Cluj, apoi Satu-Mare (cu opriri în Carei și Baia Mare) cu destinație finală Maramureșul istoric, unde am fixat Ambasada Călătorscopică în Călinești, la frumoasa Căsuța din Susani, pentru ca mai apoi sa revenim spre casă prin Odorheiul Secuiesc.

Gustul Japoniei din bucătăria de acasă: 3 cești de ceai, 3 experiențe

A trecut ceva vreme de la prima călătorie din bucătăria de acasă în lumea gusturilor (dacă nu vă mai amintiți, aici găsiți link-ul) așa că vă invit să pornim împreună în cea de-a doua călătorie, de data aceasta pe tărâmul ceaiului (cum probabil că deja v-ați dat seama din titlu) și nu oriunde, ci în Japonia.

Ceaiul este pentru japonezi un simbol al simplității, un mod de înțelegere a legilor naturii și comuniune în armonie. Deși a fost adus pe ascuns în aici din China în secolul al VIII-lea de un călugăr budist, împreună cu tehnici de ceremonie a ceaiului, artiștii japonezi, samuraii, savanții, căpeteniile militare și împărații l-au ridicat la rang de artă - acel gen de artă care a reușit într-un mod absolut remarcabil să se contopească cu prezentul, să se adapteze vremurilor moderne și totuși să mentină vii rădăcinile seculare. 

Articolul de astăzi nu este însă despre istoria ceaiului și călătoria sa fantastică (deși e o idee excelentă pentru un articol viitor, ci despre experiența mea recentă a degustări unor sortimente de ceai ușor (sau mai mult) diferite de infuziile de plante sau fructe cu care suntem obișnuiți. Băutori de ceai sau nu, sortimentele de mai jos sunt o călătorie spre un alt colț al planetei, așadar pregătiți-vă să descoperiți o latură mai puțin cunoscută a ceaiului: